de Dan Pălăngean
Câștigul salarial mediu brut din luna august 2022 a fost de 6.348 lei, cu 57 lei (-0,9%) sub cel din luna precedentă, potrivit datelor publicate de INS. Câştigul salarial mediu nominal net s-a diminuat cu 42 lei (-1,1%), până la 3.933 lei (812 euro la cursul din luna septembrie 2022, în care s-au încasat banii cuveniți pentru activitatea depusă).
În contextul unei inflații anuale crescute peste prognozele inițiale (15,32%), puterea de cumpărare a salariului faţă de aceeaşi lună a anului anterior – SALARIUL REAL – a rămas în domeniul negativ (-2,2%, deoarece creșterea nominală a salariilor a fost de 12,8%). Totuși, diminuarea puterii de cumpărare existente în urmă cu 12 luni este ceva mai mică decât în lunile precedente.
Pe fondul aprecierii conjuncturale a leului în raport cu euro, puterea de cumpărare exprimată în euro a salariului mediu a rămas la nivelul de 1.443 euro (prețuri relative calculate de Eurostat pentru România la 55,5%). Salariul real de referinţă a scăzut cu 3,5 puncte procentuale față de luna anterioară, ajungând la 218,1% față de cel stabilit ca reper statistic (din luna octombrie 1990).
De reținut din perspectiva echilibrelor macroeconomice, în contextul ritmului negativ în termeni reali al veniturilor salariale și pensiilor, vânzările au rămas cu 4,5% în plus față de aceeași lună a anului anterior (+4,8% cumulat ianuarie – august) iar deficitul comercial pe primele opt luni ale anului s-a majorat cu 50%, până la 22 miliarde euro.
Domeniile bugetare, la coada clasamentului
Pe primul loc în ce privește puterea de cumpărare față de aceeași lună a anului trecut figurează agricultura (+11,2%, după o majorare de peste 28% în termeni nominali), urmată de telecomunicații (+22,6% nominal dar numai 6,4% real) și tranzacții imobiliare (18,3%, respectiv 2,6%). Urmate de sectorul HoReCa (+2% real, dar tot pe ultimul loc ca nivel de salarizare, cu o medie de 2.308 lei). Industria prelucrătoare este singura care mai figurează pe plus ca putere de cumpărare (+1,8%).
Reduceri marginale, prin niveluri de indexare apropiate de indicele de inflație, au consemnat salariații din energia electrică și termică, gaze și apă (+14,8% nominal și -0,5% real), comerțul cu ridicata și amănuntul (+13,8%, respectiv -1,3%). Aproape de media pe economie (-2,2%) apar salariații din cercetare-dezvoltare, transport și depozitare și distribuția apei, salubritate, deșeuri.
La polul opus, cu scăderi semnificative ale puterii de cumpărare s-au situat angajații din construcții (+11% majorare nominală dar la -3,7% ca efect real), intermedieri financiare și asigurări (+10,1%, respectiv -4,5%), industria extractivă (+9,7% nominal și -4,8% real) și fabricarea produselor de cocserie și prelucrarea țițeiului (+9,1% nominal, dar -5,4% în termeni reali).
La coada evoluțiilor salariale din România pe parcursul ultimelor 12 luni s-au situat domeniile bugetare, aflate sub presiunea necesității de ajustare a bugetului public. Astfel învățământul, sănătatea și administrația publică încheie la mare distanță clasamentul, cu un avans nominal între +3,8% și +6,7% și o scădere a puterii de cumpărare care merge până aproape de -10%.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).