Câştigul salarial mediu net a scăzut la 4.543 lei în luna mai a acestui an, cu 21 lei mai puţin (-0,5%) faţă de luna aprilie 2023, a transmis, miercuri, Institutul Naţional de Statistică (INS).
Câştigul salarial mediu brut a fost 7.229 lei, cu 82 lei (-1,1%) mai mic decât în luna aprilie 2023.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (10.478 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.449 lei).
Comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,7%.
În luna mai 2023, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut ca urmare a acordării în lunile precedente de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice, precizează sursa citată.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), cu 18,4%, în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv în telecomunicaţii – cu 16,8% şi în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, activităţi de editare, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii) – între 6% şi 10,5%.
Pe de altă parte, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost consemnate în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, cu 11,9%, în extracţia minereurilor metalifere, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice – între 4,5% şi 9% şi în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, transporturi aeriene, alte activităţi industriale n.c.a., captarea, tratarea şi distribuţia apei, construcţii, fabricarea de mobilă, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, industria metalurgică – între 1,5% şi 3,5%.
În sectorul bugetar, în luna mai 2023, câştigul salarial mediu net a crescut uşor comparativ cu luna precedentă în administraţie publică (+1,3%), iar în sănătate şi asistenţă socială a înregistrat o uşoară scădere (-0,3%).
În învăţământ, câştigul salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă cu 19,3%, respectiv cu 779 lei. „Deşi ultimele zile ale lunii mai 2023 au fost caracterizate de greva din sistemul public de învăţământ, câştigul salarial mediu net a înregistrat creştere, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă) aferente anului 2023, în marea majoritate a instituţiilor din învăţământul preuniversitar. În plus, luna mai 2023 nu a fost influenţată de vacanţa şcolară, reluându-se plata cu ora a cadrelor didactice”, precizează INS.
Indicele câştigului salarial real a fost 104,6% în luna mai 2023 faţă de luna mai 2022 în timp ce indicele câştigului salarial real a fost 98,9% în luna mai 2023 faţă de luna aprilie 2023.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 232,7%, cu 2,6 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna aprilie 2023.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.digi24.ro).