1.9 C
București
marți, ianuarie 25, 2022

Analize și Trenduri – Energia electrică în Europa Occidentală, de patru ori mai scumpă în 2021 decât în anii anteriori – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -spot_img

Sumarizare automata

Creşterea a fost generalizată în toate marile economii avansate, astfel că, potrivit indicelui Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), majorarea a fost de 64% dacă se compară cu această perioadă de referinţă, dar în nicio regiune atât de „exagerată” ca în Europa Occidentală.În raportul său semestrial privind pieţele de electricitate, publicat vineri, IEA semnalează că în ţările nord-europene preţurile angro au fost în ultimul trimestru din 2021 aproape triple faţă de cele din ultimele trei luni din anii 2016-2020. În Australia avansul a ajuns la 174% în trimestrul al doilea, din cauza problemelor legate de lipsa de cărbune, dar s-au rezolvat şi asta s-a tradus ulterior printr-o scădere de 50% până în trimestrul patru.Cererea globală de electricitate...

Creşterea cotaţiilor la gaze şi drepturi de emisii de CO2 în Europa, în 2021, a provocat o majorare fără precedent a preţurilor angro la electricitate, care au ajuns să fie de patru ori mai mari comparativ cu cei cinci ani anteriori în Spania, Franţa, Germania sau Marea Britanie.

Creşterea a fost generalizată în toate marile economii avansate, astfel că, potrivit indicelui Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), majorarea a fost de 64% dacă se compară cu această perioadă de referinţă, dar în nicio regiune atât de „exagerată” ca în Europa Occidentală.

În raportul său semestrial privind pieţele de electricitate, publicat vineri, IEA semnalează că în ţările nord-europene preţurile angro au fost în ultimul trimestru din 2021 aproape triple faţă de cele din ultimele trei luni din anii 2016-2020. Dar, cu o medie de 96 de euro pe MWh, preţurile din această regiune au rămas la jumătate faţă de cele din Europa Occidentală, potrivit ageniei EFE, preluată de Agerpres.

În Statele Unite sau în Japonia, creşterile din ultimul trimestru al anului trecut au fost de 75%, respectiv 80%. În Australia avansul a ajuns la 174% în trimestrul al doilea, din cauza problemelor legate de lipsa de cărbune, dar s-au rezolvat şi asta s-a tradus ulterior printr-o scădere de 50% până în trimestrul patru.

Cererea globală de electricitate, creștere record

După ce a scăzut uşor în 2020, din cauza crizei provocate de covid, cererea globală de electricitate a crescut în 2021 cu 5,7%, ceea ce reprezintă cel mai mare avans dintr-un an în termeni absoluţi (1.500 terawatti) şi în termeni relativi cel mai semnificativ începând din 2010, când lumea se recupera după criza financiară. Numai China a fost responsabilă pentru jumătate din această creştere mondială a consumului, mai scrie EFE.

Pentru a răspunde la această cerere globală mare, s-a recurs în special la cărbune (+8,6%), sistemul care generează cel mai mult dioxid de carbon. Consecinţa a fost că 2021 a devenit anul în care electricitatea a atins recordul de emisii de gaze cu efect de seră, cu o creştere de 6,8%.

Regenerabilele au avut un avans de 6,2%, dar într-un ritm inferior consumului, şi acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul energiei nucleare (+3,5%) şi gazelor (+2,1%).

Consumul va continua să crească

IEA estimează că anul acesta şi în următorii doi ani consumul va continua să se majoreze, dar cu un ritm inferior, de 2,7%. De asemenea, emisiile vor fi în creştere, dar mai mică (de 0,2% anual) deoarece expansiunea aşteptată a regenerabilelor (la 7,8%) nu va împiedica un avans al utilizării cărbunelui (la 0,3%) şi gazelor (0,7%). Şi în sectorul energiei nucleare se va înregistra un progres în ritm de 1,1%.

Cărbunele va continua să piardă teren semnificativ în America (-6,7% anual) şi în Europa (-10,7%), dar această scădere va fi compensată deoarece în China şi India vor continua să fie puse în funcţiune noi centrale pe cărbune.

Directorul executiv al IEA, Fatih Birol, avertizează că, pentru a ajunge la emisii nete de carbon zero în orizontul lui 2050, aceste vor trebui reduse cu 55% până în 2030, însă, dacă nu va exista o schimbare radicală de politică din partea guvernelor, în realitate în următorii trei ani emisiile se vor menţine la acelaşi nivel.

„Asta nu numai că subliniază cât de departe suntem de drumul pentru emisii zero până în 2050, dar şi pune în evidenţă schimbările masive necesare pentru ca sectorul de electricitate să îşi îndeplinească rolul fundamental în decarbonizarea sistemului energetic”, a semnalat Birol.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.digi24.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Urmareste-ți competitia in social media!