5.9 C
București
miercuri, decembrie 7, 2022

Analize și Trenduri – STREET-VIEW: Cu sacoșa prin piața de dioxid de carbon (opinie Tudor Artenie) – Sinteza

2 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

Din „jocul” pieței se naște prețul, deci cumpăr un kilogram de cartofi cu 5 lei de la aproape oricare producător.

În principiu, cel care poluează comunică dimensiunea poluării (sunt niște metode de calcul) și are o cantitate de certificate pe care trebuie să o cumpere pentru că …poluează.

Sau datele rezultate din audit nu corespund cu perioada în care au fost alocate gratuit (2007-2012).

Autor: Tudor Artenie

Deunăzi, mi-am propus să dau o raită cu sacoșa prin piața de certificate de dioxid de carbon. Prin definiție, o piață e un loc în care mai mulți producători se întâlnesc cu mai mulți vânzători. De exemplu, într-o piață de legume vin fermieri care vând, fiecare,  cartofi, varză sau spanac. Din „jocul” pieței se naște prețul, deci cumpăr un kilogram de cartofi cu 5 lei de la aproape oricare producător. Dacă nu îmi place piața, caut alta sau mă duc direct la țară, la un țăran care vinde în fața porții. Adică, mă mișc într-o piață liberă.

Piața de certificate de carbon pare că funcționează după aceste reguli. Pare, pentru că în realitate e ceva mai complicată. În principiu, cel care poluează comunică dimensiunea poluării (sunt niște metode de calcul) și are o cantitate de certificate pe care trebuie să o cumpere pentru că …poluează. Astea sunt regulile europene.

Cum spuneam, lucrurile sunt ceva mai complicate. Nu e totuna cu piața din care iau cartofi. Certificatele astea vin din mult mai puține locuri decât cartofii mei. Au venit mai întâi din alocările anuale împărțite de Comisia Europeană sau din proiecte ONU prin care se reduc emisiile de gaze cu efect de seră. Acum există chiar un plafon maxim european. Iar certificatele astea sunt o sancțiune, ele nu se produc în ferme ca legumele, sunt editate în număr limitat. Producătorii de dioxid de carbon trebuie să le cumpere tocmai pentru că emit dioxid de carbon și poluează.

Dar să revin la sacoșa mea. Eu fac acasă foc cu lemne, stau la țară, așa că poluez. Încă nu sunt obligat să cumpăr certificate de-astea, dar cine știe ce urmează? Așa că mă gândesc să cumpăr. Pe de-o parte, mă protejez de plăți viitoare, pe de altă parte – cine știe cum va fi prețul certificatelor? Prețul va crește dacă va crește și cererea, adică emisiile. Deci, dacă voi și eu pedepsit pentru că poluez, va trebui să acționez.

Mai întâi mă documentez. Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii se numește EU ETS și este una dintre principalele politici ale UE de atenuare a schimbărilor climatice. „Constituie prima piață a carbonului din lume”, zice Curtea de Conturi Europeană.  În cadrul EU ETS, întreprinderile trebuie să obțină certificate care să le acopere emisiile de dioxid de carbon.

Un pasaj din documentarea mea mi-a atras atenția asupra faptului că metoda de cumpărare este licitația. Aici mă încearcă o fractură de logică – dacă e licitație, înseamnă cu nu sunt suficiente certificate. Adică, emitentul, Comisia, aruncă pe piață mai puține certificate decât este nevoie, iar poluatorii fac oferte în creștere până când produsul licitat este adjudecat.

Aici se mai poate întâmpla ca numărul de certificate să fie mai mic pentru că unii producători poluează mai mult decât s-au angajat (produc mai mult, deci poluează mai mult). Sau datele rezultate din audit nu corespund cu perioada în care au fost alocate gratuit (2007-2012). Sigur, nu e în regulă ca prețul pentru poluarea în plus la producția de energie, de exemplu, să vină în final la mine în factură. Ar trebui să plătească ăia care nu au respectat ce au stabilit, dar asta e altă poveste…

Depășesc fractura de logică, dar mă bântuie o întrebare. Dacă vine unul cu bani, cumpără tot, mai mult decât are nevoie (sau decât a declarat că are nevoie), apoi așteaptă momentul prielnic ca să revândă? Face și bani, scapă și de obligațiile de poluator. Sau, poate nici nu are mari obligații, așa că doar se umple de bani. Nu cred că se poate vorbi de o creștere speculativă a prețului, dar eu, aici, la Porțile Orientului, vorba scriitorului, nu prea știu cum stau lucrurile. Oricum, nu-i cred pe cei care mi-au spus că la un moment dat niște țări dezvoltate au forțat creșterea prețului.

Mă întreb – iată că stau cu sacoșa în mână și îmi pun întrebări – cine poate cumpăra mult și scump? Păi numai unul care are bani. Eu, de-aici, din răsăritul european, nu am atâția bani. Dacă tot plătesc așa, în câțiva ani dau faliment. Tot marii jucători din vest se pot juca pe piața asta.

Cum am spus deja de vreo două ori, mecanismul e nițel mai complicat. Dar concluzia mea e aceeași: voi putea să pun niște certificate în sacoșa mea cu legume doar dacă le cumpăr la licitație. Sau la revânzare. Deocamdată, nu pot. Așa că renunț și mă duc la ciorba mea bucuros că nu plătesc (încă!) pentru că mă încălzesc cu lemne. Vorba-aceea, și sărac e greu, și bogat e rău! Iar banul la ban trage!

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!