12.2 C
București
vineri, mai 20, 2022

Analize și Trenduri – Trei sferturi dintre companiile din România vizează investiţii în iniţiativele de sustenabilitate – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -spot_img

Sumarizare automata

Majoritatea companiilor din România (96%) se aşteaptă la transformări în noi servicii sau pieţe şi urmăresc cu interes transformările în tehnologie (92%), iar trei sferturi (74%) dintre lideri se axează în prezent pe fiecare factor ce vizează investiţii în iniţiativele de sustenabilitate (ESG)...

La nivel global, companiile intervievate susţin că principalele lor priorităţi sunt reprezentate de transformările în tehnologie (68%) şi strategiile de sustenabilitate (62%), iar trei sferturi plănuiesc să crească investiţiile de tip ESG.

Conform documentului, 94% dintre respondenţi consideră că pot reacţiona în mod pozitiv la tendinţele în tehnologie/inovaţie, 91% sunt încrezători că pot răspunde aşteptărilor din domeniul guvernării corporative, eticii şi responsabilităţii sociale, în timp ce 90% susţin că pot face faţă unor cerinţe de reglementare noi sau mai stricte.

Majoritatea companiilor din România (96%) se aşteaptă la transformări în noi servicii sau pieţe şi urmăresc cu interes transformările în tehnologie (92%), iar trei sferturi (74%) dintre lideri se axează în prezent pe fiecare factor ce vizează investiţii în iniţiativele de sustenabilitate (ESG), arată datele cuprinse în studiul Mazars 2021 C-suite barometer: Time for action, citat de Agerpres. La nivel global, companiile intervievate susţin că principalele lor priorităţi sunt reprezentate de transformările în tehnologie (68%) şi strategiile de sustenabilitate (62%), iar trei sferturi plănuiesc să crească investiţiile de tip ESG.

Conform documentului, 94% dintre respondenţi consideră că pot reacţiona în mod pozitiv la tendinţele în tehnologie/inovaţie, 91% sunt încrezători că pot răspunde aşteptărilor din domeniul guvernării corporative, eticii şi responsabilităţii sociale, în timp ce 90% susţin că pot face faţă unor cerinţe de reglementare noi sau mai stricte.

De asemenea, majoritatea (88%) este de părere că dispune de rezilienţa necesară pentru a depăşi o situaţie de criză, iar peste jumătate (68%) afirmă că datele lor sunt în siguranţă.

„Având în vedere transformările preconizate, încrederea în capacitatea de a răspunde tendinţelor, investiţiile planificate şi angajamentele asumate în domeniul ESG, pare să existe o discrepanţă între intenţie şi acţiune. Existenţa programelor şi a liderilor potriviţi, cu aptitudini adecvate, va fi vitală. Sondajul nostru a identificat cele mai importante trei abilităţi de care vor avea nevoie liderii în următorii trei până la cinci ani ca fiind: viziune strategică şi planificare; gândire analitică şi capacitatea de rezolvare a problemelor; inovaţie şi creativitate. Concentrându-se pe ESG şi având o încredere ridicată pentru a răspunde aşteptărilor privind guvernanţa, etica şi responsabilitatea socială, este probabil surprinzător faptul că «orientarea spre obiective pentru viitorul organizaţiei», «etica puternică pentru a conduce în mod responsabil» şi «inteligenţa emoţională» se află mai jos pe listă”, se arată în concluziile studiului Mazars.

În România, liderii executivi nu se aşteptau la o modificare a veniturilor din 2021, comparativ cu anul 2020 (numai 38% au prevăzut o creştere, faţă de 86% la nivel global), însă în 2022 afacerile locale sunt mai performante şi 81% se aşteaptă la venituri mai mari faţă de anul trecut. În plus, aceştia plănuiesc investiţii mai multe, 86% dintre liderii C-suite susţinând că vor creşte resursele pentru fiecare activitate de afaceri (faţă de o medie de 72%, la nivel global).

Întrebaţi „Cât de probabil este ca organizaţia dumneavoastră să treacă printr-o transformare în următorii 3-5 ani?”, 96% dintre directorii companiilor româneşti au ales transformarea în noi servicii/pieţe ca prioritate principală (comparativ cu locul 4, la nivel global), urmată îndeaproape de transformarea tehnologică (92%) şi îmbunătăţirea performanţei (90%). La nivel internaţional, prima poziţie este ocupată de transformările legate de tehnologie şi sustenabilitate.

În ceea ce priveşte pandemia de COVID-19, principalele schimbări menţionate de directorii executivi din România au fost implicarea angajaţilor (48%) şi adaptarea la lucrul remote (42%).

Potrivit sursei citate, factorii ESG (de mediu, sociali şi de guvernare) reprezintă provocări critice atât pentru consiliile de administraţie, cât şi pentru echipele executive. Astfel, în România, mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi (52%) au menţionat că aşteptările angajaţilor sunt principalul motiv pentru a investi în ESG, în timp ce, la nivel global, brandul sau reputaţia se află în fruntea listei de motive, urmată îndeaproape de aşteptările clienţilor.

„74% dintre liderii C-suite din România se concentrează în prezent pe fiecare factor ESG, faţă de 45% la nivel global. Deşi factorii ESG au devenit deosebit de importanţi încă de la începutul pandemiei de COVID-19, numai 29% dintre directorii români susţin că pandemia a sporit atenţia asupra ESG, comparativ cu 59% la nivel global. Pe de altă parte, riscul climatic este de aşteptat să aibă cel mai mare impact, potrivit a 58% dintre liderii români, faţă de 27% din întreaga lume”, se notează în studiul de specialitate.

În acelaşi timp, 83% dintre directori se concentrează atât pe sănătate şi siguranţă, cât şi pe drepturile omului, iar cel mai frecvent program de diversitate şi incluziune (D&I) raportat de afacerile locale este dedicat persoanelor cu dizabilităţi (65%), în timp ce la nivel global este incluziunea socială (50%).

La capitolul abilităţilor de conducere, elementul uman este cel care face diferenţa în România, 44% dintre lideri alegând grija faţă de oameni şi inteligenţa emoţională drept calităţi de conducere principale.

Barometrul Mazars C-suite a fost proiectat şi realizat de GQR Research, în colaborare cu Mazars. Datele au fost colectate prin intermediul unui chestionar online, pe un eşantion de 1.130 de persoane.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.ceccarbusinessmagazine.ro).

Accesați aici articolul integral !

spot_img

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!