Robotul Minerva ca: 
Statele Unite se confruntă cu un boom investițional, din cauza politicilor industriale care acordă subvenții enorme – inclusiv firmelor europene – pentru investițiile în America, în mare parte în tehnologie verde. Între timp, Europa răspunde cu o revenire la politicile de austeritate care au făcut-o să rămână în urma SUA, spune Yanis Varoufakis, fostul ministru de finanțe al Greciei, într-o analiză publicată de Project Syndicate.
Vezi mai jos analiza:
În 2008, europenii au câștigat, în total, cu 10% mai mult decât americanii. Până în 2022, americanii câștigau cu 26% mai mult decât europenii. Recent, Wall Street Journal a confirmat că europenii devin din ce în ce mai săraci nu doar colectiv, ci și personal. Această inversare șocantă a bogăției a fost cauzată de nivelul fără precedent de austeritate pe care guvernele europene l-au impus economiilor lor în urma crizei financiare globale din 2008.
Austerity Ruined Europe, and Now It’s Back – by Yanis Varoufakis https://t.co/GwrgNUjQwD
— Yanis Varoufakis (@yanisvaroufakis) July 20, 2023
Austeritatea nu este dăunătoare doar pentru persoanele vulnerabile care au nevoie de sprijinul statului în vremuri grele; de asemenea, înăbușă investițiile. În orice economie, cheltuielile colective sunt egale cu venitul colectiv. Prin reducerea substanțială a cheltuielilor publice într-un moment în care cheltuielile private erau în scădere, guvernele europene au grăbit ritmul cu care venitul total s-a diminuat.
Este de mirare că firmele europene au refuzat să investească în capacitatea de a produce lucruri pe care consumatorii nu ar avea bani să le cumpere? Acesta este modul în care austeritatea de după 2008 a ucis investițiile la nivelul întregului continent și a pus Europa pe calea declinului secular.
Fiecare impuls de austeritate lovește mai întâi și greu un domeniu al cheltuielilor fiscale: investițiile publice, care, în comparație cu alte cheltuieli guvernamentale relativ inelastice, cum ar fi pensiile și salariile din sectorul public, sunt ținta cea mai blândă a reducerilor bugetare. Deci, efectul de amortizare pe termen lung al austerității asupra investițiilor publice, nu doar efectul asupra cererii agregate și a investițiilor private, a lăsat Europa permanent cu cicatrice.
Astăzi, mai mult de un deceniu mai târziu, zona euro prezintă niveluri mai scăzute de investiții publice (ca procent din venitul agregat) decât orice altă economie avansată sau bloc economic. Și dacă excludem Irlanda, așa cum trebuie (având în vedere că PIB-ul său conține venituri ale multinaționalelor pe care irlandezii nu le văd niciodată), puterea economică a Europei, Germania, este pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește rata totală a investițiilor.
În afară de bunurile de lux (unde companii precum LVMH, Hermès, Porsche și Ferrari sunt în frunte) și fotbal, Europa devine o plevușcă economică. Puternica industrie auto germană poate că și-a păstrat producția, dar valoarea sa adăugată este în declin pe termen lung.
În toată Europa, investițiile în producția de tehnologie verde sunt jalnice.
Bateriile, inteligența artificială și toate tehnologiile digitale care stimulează creșterea globală au părăsit Europa. În 1990, Europa producea 44% din semiconductorii din lume; acum face doar 9% (SUA produc 12%). Big Tech este aproape exclusiv american și chinez. Din primele 20 de companii de tehnologie la nivel mondial, doar două, ASML și SAP, sunt europene.
Pandemia a suspendat eforturile de austeritate ale Europei pentru câțiva ani, deoarece regulile fiscale ale UE au fost suspendate, iar guvernele au făcut cheltuieli pentru a sprijini afacerile. A fost anunțat un fond de recuperare, pe care mulți s-au grăbit să-l anunțe drept momentul hamiltonian al Europei. Nu a fost, desigur, așa ceva (cum am avertizat la acea vreme).
Pandemia a fost încă o criză globală care a pus Europa într-un dezavantaj față de America. Stimulul Europei nu a fost doar mai mic decât pachetul SUA; de asemenea, a avut un impact mai mic pentru fiecare euro cheltuit deoarece, spre deosebire de Statele Unite, unde o parte mai mare din banii publici au fost trimiși sub formă de granturi direct cetățenilor, guvernele europene au favorizat firmele. Și întrucât firmele aflate în vremuri nefavorabile sunt mult mai puțin probabil să cheltuiască bani (cu excepția propriilor acțiuni) decât sunt cetățenii, stimulul Europei a fost chiar mai mic decât sugerează cifrele principale.
Istoricii economici vor privi înapoi la prăbușirea financiară din 2008, la criza datoriei publice de după 2009 care a urmat și la pandemie ca pe o secvență de oportunități pe care elitele europene au ales să le rateze, în schimb să nu respecte austeritatea de îndată ce circumstanțele o permit. Majoritatea comentatorilor dau vina pe această frică irațională de inflație (din cauza, de exemplu, a memoriei colective a germanilor despre Republica Weimar) pe analfabetismul macroeconomic sau pe alți factori. Am susținut că este motivat în primul rând de o dușmănie rezistentă de clasă față de muncitorii europeni.
Indiferent de motiv, adevărul este că Europa este pe cale să facă aceeași greșeală în cel mai rău moment posibil. În timp ce industria și infrastructura noastră se ofilesc după ani de subinvestiții, SUA se confruntă cu un boom investițional, din cauza agendei politice a președintelui Joe Biden, care acordă subvenții enorme companiilor (inclusiv firmelor europene) care investesc în America, în mare parte în tehnologie verde.
Între timp, UE răspunde în singurul mod în care pare să știe: cu mișcări de restabilire a regulilor fiscale care vor reînvia politicile de austeritate care au provocat în primul rând sărăcirea economică a Europei.
Ce este scris va rămâne. Europa va face zgomot în legătură cu înființarea propriului fond de investiții pentru a contracara noile politici industriale ale Americii, dar rezultatul va fi dezamăgitor și la fel de dezbinător ca și Fondul de redresare.
Pe măsură ce Europa continuă să piardă teren și exporturile sale nete către America și China scad (tot din cauza politicilor de „reducere a riscurilor” pe care SUA le impun UE), protecționiștii europeni vor câștiga avantaj, îndreptându-și furia mai mult către China decât către America.
În ciuda costurilor de trecere de la gazul ieftin de la Gazprom la gazul natural lichefiat scump, expediat din Golful Mexic, în curând costurile panourilor solare (pe care doar chinezii le pot furniza la prețuri mici) vor crește, împreună cu costurile întregului lanț al tranziției spre energia verde.
În prezent, europenii sunt încă îngrijorați de inflație, ceea ce este de înțeles, având în vedere că conglomeratele noastre și-au folosit puterea de piață pentru a-și îngroșa marjele de profit în timpul crizei costului vieții. Dar, sub suprafața economiei europene, adevăratul pericol este o nouă dinamică recesivă – pe care o putem observa deja în datele privind masa monetară și investițiile totale.
Nu este nevoie de un profet pentru a vedea ce îi rezervă Europei pe măsură ce austeritatea revine. Viața în Europa va continua să devină mai scumpă pe măsură ce salariile reale scad și calitatea locurilor de muncă se va înrăutăți. Între timp, Europa, ca idee și entitate, va urma majoritatea muncitorilor europeni pe calea restrânsă pe care au fost de mai bine de un deceniu.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).
