4 C
București
sâmbătă, decembrie 4, 2021

Antreprenoriat – Afaceri de la zero. Cum a reuşit o antreprenoare să intre în afaceri făcând ceea ce o pasionează mai mult. Acum îşi vinde produsele şi în alte ţări, iar toată lumea este impresionată de realizările ei – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -spot_img

Sumarizare automata

... euro Prezenţă: Târgu-Mureş De-Corina – blog de gastronomie şi cultură (Bucureşti) Fondatoare: Corina Dima Prezenţă: online 1988-Cultivating spaces – design interior (Bucureşti) Fondatoare: Bianca Popa şi Diana Toncea Investiţie iniţială: 25.000 de euro Cifră de afaceri estimată pentru 2021: 30.000 de euro Prezenţă: online şi în două showroomuri din Bucureşti şi Constanţa Clubul sportiv Nemo – cursuri de înot.

Afaceri de la zero. Cum a reuşit o antreprenoare să intre în afaceri făcând ceea ce o pasionează mai mult. Acum îşi vinde produsele şi în alte ţări, iar toată lumea este impresionată de realizările ei


06.11.2021, 21:35


Alina-Elena Vasiliu

,

Ioana Matei

Print
Mail

Mirela Brai-Oprea este artist, cu experienţă de consilier juridic într-o firmă de construcţii. Poate părea bizar, dar este pasionată de pictură din copilărie şi, chiar şi când lucra în construcţii, purta totdeauna în geantă un caiet de schiţe, iar pe mâini – un strop de vopsea. De când se dedică doar artei şi antreprenoriatului, tot ceea ce creează intră sub umbrela brandului Crisia by Mirela Brai.

A început cu pictura pe ţesătură şi, treptat, a trecut la alte suporturi, precum lemn, sticlă, piele, apoi piele ecologică, până a ajuns la plută, mai precis la paharele de cafea to-go cu înveliş de plută. A fost o deschizătoare de drumuri în personalizarea paharelor de acest tip, cunoscute drept „corky cup” şi produse în Israel, acolo unde Mirela locuieşte de câţiva ani, la Ierusalim mai precis.

„Cred că acesta a fost şi momentul în care Crisia a trecut de la stadiul de hobby la cel de small business (afacere mică – trad.). Am început o serie de colaborări, am participat la târguri şi expoziţii, am început să vând în străinătate, munca mea a început să fie apreciată la justa valoare. Investiţia iniţială, făcută în 2012, a fost mică spre medie, aş putea spune. Atât cât să-mi permită să dau frâu liber pasiunii pentru pictură.”

Din atelierul Mirelei Brai-Oprea, au plecat, în ultima perioadă, peste 1.000 de pahare, toate personalizate prin pictură manuală, fiecare cu o poveste a lui, care devine companion la cafea.

„Anul 2020 a fost anul în care am reuşit să-mi măresc portofoliul. Vorbim aici despre produse imprimate cu imagini care îmi aparţin, la origine fiind picturi în acuarelă sau acril. Pentru exemplificare, aş menţiona agendele, cănile ceramice sau emailate, sticlele pentru apă, chiar şi încălţăminte.”

Mirela nu are angajaţi, ci colaboratori, adică ateliere mici atât din România, cât şi din afara ţării, care o ajută în realizarea produselor. Acum, ea lucrează la o colecţie nouă de produse din plută personalizate prin pictură manuală, pe care intenţionează să o lanseze până la sfârşitul acestui an. Vor fi incluse obiecte de decor, dar şi produse ce au legătură cu domeniul modei.


Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.


„Produsele Crisia by Mirela Brai îmbină nevoia de util cu cea de frumos, satisfăcând chiar şi cele mai exigente cerinţe şi adresându-se astfel atât celor ce îşi doresc lucruri unicat, deosebite, personalizate în detaliu, cât şi corporaţiilor.”

Paharele de cafea „la pachet” rămân însă cele mai populare din portofoliu. Recipientele sunt produse în Israel, printr-o tehnologie avansată, şi sunt eco-friendly, sigure din punct de vedere alimentar, antibacteriene, antialergice, reutilizabile şi termorezistente. Alături de ele, sub mâinile dibace ale Mirelei Brai-Oprea, capătă personalitate şi agendele în format A5 şi A6, cu arc metalic si coperţi cartonate, cănile emailate sau ceramice, sticlele pentru apă, încălţămintea, cam orice produs care se poate personaliza prin imprimare.

„Produsele Crisia by Mirela Brai se vând atât în Israel şi România, cât şi în Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Canada sau Australia. Practic, în toată lumea.”

Prima parte a pandemiei, cea în care România s-a aflat în stare de urgenţă, a fost o problemă pentru Crisia Paint, deoarece posibilităţile de transport au fost reduse până la zero, aşa că livrările nu s-au mai putut face, iar unele comenzi s-au anulat. O perioadă, Mirela nu a mai personalizat pahare, dar a început să picteze ilustraţii, pe care apoi le scana şi le trimitea pe mail, astfel reuşind să-şi mărească portofoliul cu produsele printate la cerere. „Oamenii au continuat să aibă încredere în brandul Crisia by Mirela Brai, clienţii vechi s-au reorientat, au apărut clienţi noi, s-au născut cele mai frumoase colaborări. Per total, 2020 a fost un an bun. Arta bucură, hrăneşte sufletul şi mintea, e ceea ce au nevoie oamenii când trec prin momente dificile”, este de părere Mirela Brai-Oprea.

Mirela Brai-Oprea, fondatoarea Crisia Paint: „Am început o serie de colaborări, am participat la târguri şi expoziţii, am început să vând în străinătate, munca mea a început să fie apreciată la justa valoare. Investiţia iniţială, făcută în 2012, a fost mică spre medie, aş putea spune.“



Cnci idei de afaceri de la zero

 

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Mabo Coffee – prăjitorie de cafea (Bucureşti)

Fondator: Bogdan Georgescu

Investiţie iniţială: 50.000 de euro

Cifră de afaceri estimată pentru 2021: peste 700.000 de euro

Prezenţă: Bucureşti


Kuube – import de mobilier inteligent (Târgu-Mureş)

Fondator: Roland Nagy

Cifră de afaceri estimată pentru 2022:
5 mil. euro

Prezenţă: Târgu-Mureş


De-Corina – blog de gastronomie şi cultură (Bucureşti)

Fondatoare: Corina Dima

Prezenţă: online


1988-Cultivating spaces – design interior (Bucureşti)

Fondatoare: Bianca Popa şi Diana Toncea

Investiţie iniţială: 25.000 de euro

Cifră de afaceri estimată pentru 2021: 30.000 de euro

Prezenţă: online şi în două showroomuri din Bucureşti şi Constanţa


Clubul sportiv Nemo – cursuri de înot, tabere de schi şi tabere de vară (Braşov)

Fondator: Bogdan Mazilu

Investiţii: 200.000-300.000 de euro

Cifră de afaceri estimată pentru 2021: 400.000 de lei (circa 80.000 de euro)

Prezenţă: Braşov



ZF, Banca Transilvania şi Vodafone  au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de
70-80 mld. euro.

 

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Urmareste-ți competitia in social media!