30.1 C
București
miercuri, iulie 6, 2022

Banking & Servicii financiare – Adevărata faţă a armatei ruse a ieşit la iveală în cadrul examenului […] – Sinteza

11 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -spot_img

Sumarizare automata

Cifre de tehnică de luptă avansate sunt echivalentul unei divizii de tancuri ruseşti complet echipată!Imaginile difuzate arată că au fost distruse toate tipurile de blindate aflate în serviciul activ al forţelor terestre ruseşti, cu sau fără ERA sau APS...

În zonele urbane, armele antitanc dispun de un avantaj tactic majorÎn zonele urbane, în care clădirile pot limita vizibilitatea şi perturba linia de ochire a unor sisteme cu bătaie mai mare, armele antitanc cu rază scurtă de acţiune dispun de un avantaj tactic major şi pot produce pierderi considerabile vehiculelor blindate inamice, după cum s-a întâmplat în prima bătălie pentru Groznîi din decembrie 1994, când insurgenţii ceceni au distrus zeci de tancuri ruseşti utilizând lansatoare antitanc portabile.

În primele zile ale invaziei, Rusia a controlat spaţiul aerian deasupra Ucrainei datorită neutralizării majorităţii elementelor sistemului de apărare aeriană – lovirea bazelor aeriene cu rachete de croazieră Kalibr, a pistelor şi a staţiilor radar – ultimele cu ajutorul rachetelor supersonice (Mach 3,5) cu dirijare pe fascicul de radiolocaţie Kh-31P (AS-17A Krypton) a căror versiune iniţială a fost fabricată în anii 1980...

Invazia Rusiei din 24 februarie şi succesele înregistrate în primele zile au lăsat impresia că armata rusă dispune de forţe bine pregătite, motivate şi că tehnica de luptă şi echipamentele din dotare sunt la nivelul pretins de media şi propaganda rusească. Se dorea încheierea capitolului final al serialului ce privea terminarea Ucrainei, început în martie 2014, odată cu anexarea Crimeii şi continuat cu luptele din Doneţk şi Luhansk. După câteva zile, doar o combinaţie de factori, printre altele – rezistenţa tenace a ucrainenilor, furnizarea de informaţii cruciale şi a unor arme de ultimă generaţie – au condus la stoparea înaintării viguroase a ruşilor şi transformarea invaziei într-un coşmar de neimaginat pentru Rusia. Adevărata faţă a armatei ruse a ieşit la iveală în cadrul examenului practic, real, din teren.

Acest război s-a transformat într-un conflict sângeros cu pierderi imense pentru ruşi, în faţa unei armate reduse numeric, dar mai motivate, care a fost echipată, din mers, cu mijloace moderne de ducere a luptei, permiţându-le militarilor săi să se lupte de la egal la egal cu una din marile puteri ale lumii. 

Ne propunem să dezvăluim deficienţele armatei ruse în unele domenii vitale pentru ducerea războiului modern aşa cum au reieşit din analizarea materialelor şi imaginilor difuzate în spaţiul public până la începutul lunii aprilie 2022.    

       

Armata Rusiei nu dispune de un sistem logistic adecvat pentru operaţii de lungă durată

În primul rând, faptul cel mai relevant, armata Rusiei nu dispune de un sistem logistic adecvat pentru operaţii de lungă durată. La nici o săptămână după începerea conflictului, ofensiva rusească s-a împotmolit datorită lipsei elementelor esenţiale pentru ducerea războiului: carburanţi, alimente, echipamente şi piese de schimb şi chiar muniţie. Imaginile cu militari ruşi aprovizionându-se din magazine comerciale sau curţile localnicilor şi până la celebrul convoi logistic de peste 60 km din zona de nord a Kievului imobil timp de o săptămână rămân memorabile pe tot globul. Şi să nu uităm că aceste deficienţe logistice se petreceau în imediata apropiere a teritoriului rusesc. Toate conduc cumva la concluzia că sinistra conducere politică de la Kremlin era extrem de sigură că vor cuceri Kievul şi vor răsturna regimul politic ucrainean în doar trei zile, că nu s-au preocupat de elaborarea unui plan de rezervă în caz că lucrurile nu se vor desfăşura conform planului şi că operaţiile nu se vor termina curând.

În mod evident, atacarea simultană a Ucrainei din mai multe părţi – direcţia operativă nord (dinspre Belarus spre Kiev), est (spre Harkov şi Sumy), nord-vest (spre Cernihiv), sud-est (dinspre Donbas) şi sud (dinspre Crimeea) – a avut avantaje operaţionale, dar a complicat şi suprasolicitat fragilul sistem logistic rusesc.        

Dificultăţile logistice au jucat un rol considerabil în încetinirea şi, ulterior, stoparea înaintării ruseşti. După primele zile în care forţele ruseşti au ocupat rapid o parte din teritoriul ucrainean şi s-au apropiat de oraşe importante, carenţele logistice au ieşit la iveală şi lucrurile s-au complicat pentru atacatori. După cinci săptămâni, ruşii nu au cucerit nici Kievul şi nici Harkovul, cele mai importante oraşe ucrainene, ci doar localităţi mai mici ca Izium, Herson sau Melitopol situate în partea de sud a ţării, unde înaintarea rusească a mers ceva mai bine datorită, probabil, forţelor superioare, dar şi faptului că luptele se desfăşurau în zone populate cu etnici ruşi sau majoritatea populaţiei era vorbitoare a limbii ruse.

La toate acestea s-au adăugat neobişnuita rezistenţă ucraineană, care prin forţe de nivel mic au început să atace constant liniile de aprovizionare ruseşti, a căror lungime şi vulnerabilitate au crescut considerabil pe măsură ce forţele ruseşti înaintau şi mai adânc în teritoriul ucrainean. Desigur, toate aceste raiduri de succes nu se puteau desfăşura fără informaţiile cruciale furnizate de serviciile de informaţii occidentale – cercetare satelitară, platforme aeriene de cercetare electronică cu/fără echipaj, surse umane sau interceptări ale comunicaţiilor ruseşti – la care se adaugă asistenţa militară furnizată de mai multe state în special la capitolul arme antitanc şi antiaeriene portative.         

Un argument în acest sens îl reprezintă situaţiile documentate şi destul de actualizate  prezentate de site-ul https://www.oryxspioenkop.com o sursă de informaţii deschise şi obiective a pierderilor în echipament a ambelor părţi, departe de cifrele exagerate avansate de Ucraina şi Rusia. De reţinut că cifrele avansate de acest site prezintă pierderile documentate (poze sau video), astfel că pierderile reale înregistrate ale celor două părţi sunt, cu siguranţă, superioare cifrelor avansate.

Logistica rusă a pierdut 700 de vehicule

Din statistica acestora, reies clar pierderile mari suferite de unităţile de sprijin logistic – peste 700 de vehicule la data de 4 aprilie – datorită lungirii căilor de comunicaţii şi expunerii acestora la atacuri prin surprindere, inclusiv cu drone Bayraktar, ambuscade şi raiduri ale forţelor pentru operaţii speciale. Problemele logistice au fost mai acute în zonele de nord şi de est datorită faptului că aprovizionarea se face de la depozitele din Belarus şi până la trupe pe drumuri înguste şi vulnerabile la atacuri şi nu pe calea ferată ca în alte zone. Recentul atac executat de două elicoptere ucrainene Mi-24P asupra unui depozit de carburanţi din Belgorod reprezintă o nouă lovitură dată fragilului sistem logistic rusesc şi va complica situaţia operativă a trupelor care asaltează Harkovul.

Pentru protejarea rutelor de aprovizionare ruşii au fost nevoiţi să trimită întăriri, să detaşeze forţe pentru securizarea convoaielor sau protecţia flancurilor expuse ale înaintării.

Tot sistemul logistic precar al forţelor ruseşti este responsabil de numărul enorm de vehicule şi tehnică de luptă abandonate în diferite zone din cauza terminării combustibilului/alimentelor, deplasării în teren necunoscut fără navigaţie GPS sau pur şi simplu rătăcirii de forţele principale. Abandonarea tancurilor sau a vehiculelor nu este o noutate, în diferite conflicte din cauza lipsei combustibilului sau a avariilor care nu permiteau evacuarea – germanii însă aveau ordine clare care stipulau ca tehnică să fie distrusă înainte de abandonare – dar în cazul ruşilor, părăsirea în stare intactă a sute de echipamente cu caracteristici secrete, reprezintă o mină de aur pentru serviciile de informaţii occidentale. Desigur, o explicaţie ar fi proporţia mare de recruţi care formează grosul forţelor terestre ruse şi absenţa corpului subofiţerilor, coloana vertebrală a unei armate moderne.

 

Ce echipamente militare au pierdut ruşii

Lista de cumpărături de pe câmpurile ucrainene cuprinde tancuri T-80/T-90 (cu blindaj reactiv-exploziv-ERA şi/sau sisteme de protecţie activă-APS, muniţie perforantă sub-calibru APFSDS), sistemele mixte de tunuri/rachete antiaeriene autopropulsate Panţîr-M1, sistemele de rachete AA cu lansare verticală Tor-M2 sau sistemul de luptă radioelectronică 1RL257 Krasukha-4.

Deşi unele echipamente au fost fie capturate în alte teatre de operaţii sau achiziţionate de diferite ţări aliate ale SUA, versiunile capturate în Ucraina dispun de caracteristici tehnico-tactice superioare tehnicii similare livrate în diferite alte ţări. După acest conflict, cu siguranţă, ruşii vor fi nevoiţi să opereze modificări/modernizări substanţiale la toate sistemele compromise, proces îndelung şi costisitor pentru economia rusească.

Peste 450 de blindate ruseşti au fost distruse

Miile de arme antitanc occidentale au fost utilizate eficient de ucraineni – site-ul sus-menţionat a contabilizat un număr mare de vehicule blindate distruse/lovite, în special tancuri (aproape 200) şi maşini de luptă pentru infanterie (peste 200) sau transportoare blindate pentru trupe (circa 150). Cifre de tehnică  de luptă avansate sunt echivalentul unei divizii de tancuri ruseşti complet echipată!

Imaginile difuzate arată că au fost distruse toate tipurile de blindate aflate în serviciul activ al forţelor terestre ruseşti, cu sau fără ERA sau APS, cu excepţia „vedetei” T-14 Armata, care din motive de securitate nu a fost trimis în Ucraina. Responsabili de acest „masacru” al blindatelor ruseşti sunt, în principal, sistemele antitanc americane FGM-148 Javelin şi britanice NLAW (Next-Generation Light Antitank Weapon). Spre comparaţie, în timpul campaniei terestre din cadrul Războiului din Golf din 1991, SUA au înregistrat 31 de tancuri M1 Abrams/M-60 Patton distruse sau avariate, din care numai nouă distruse (şapte distruse de focul propriu). În 1991, armata irakiană avea în dotare peste 3.500-4.000 de tancuri din care peste 500 T-72 sau versiunea irakiană Asad Babil. Forţele ruse au fost conştiente de pericolul reprezentat de prezenţa Javelin în dotarea armatei ucrainene, unele echipaje de tancuri instalând, pentru o protecţie suplimentară, cupole de protecţie deasupra turelei. SUA, AustraliaEstoniaLetoniaLituania şi Marea Britanie sunt ţările care au trimis Javelin în Ucraina.

În privinţa pierderilor umane suferite de Rusia, la acest moment, acestea variază între 1.351 de morţi (25 martie – Rusia), 3.000 – 7.000 (NATO), peste 10.000 (SUA) şi peste 17.800 (Ucraina).  

Sistemele Javelin pot acata frontal sau de sus în jos

Ce face racheta antitanc dirijată FGM-148 Javelin să fie aşa de periculoasă este pe de-o parte dirijarea rachetei – care este asigurată de un senzor de urmărire după imaginea infraroşu – IIR (Imaging InfraRed) care permite rachetei să urmărească şi să se dirijeze asupra ţintei după amprenta în infraroşu a vehiculului advers, precum şi modalitatea de atac. Astfel, angajarea ţintei se poate face atât frontal (pentru vehiculele cu blindaj uşor), cât şi de sus în jos („top attack”) prin lovirea părţii superioare a obiectivului, dirijarea rachetei spre ţintă fiind complet autonomă („fire and forget”). Bătaia maximă este de 2.500 m, dar unele surse precizează că racheta poate atinge chiar şi 4.700 m. În modul de atac de sus în jos, selectat pentru angajarea tancurilor sau a  maşinilor de luptă pentru infanterie, racheta urcă până la o altitudine de 150 m (faţă de 50 m în modul direct) pentru ca apoi să lovească în picaj partea superioară a ţintei, care, de obicei, beneficiază de un blindaj mai subţire.

Distrugerea ţintei se realizează cu ajutorul unei încărcături de luptă cumulative în tandem pentru distrugerea tancurilor echipate cu blindaj reactiv-exploziv ERA. Capul de luptă în tandem asigură iniţierea casetelor ERA cu o încărcătură precursoare, mai mică, în timp ce încărcătura principală penetrează blindajul superior al turelei. Caracteristicile Javelin îi permit să distrugă fără probleme orice tip de blindat rusesc echipat sau nu cu ERA sau APS.   

NLAW poate lansa o lovitură antitanc până la distanţe cuprinse între 20-600 de metri (400 de metri pentru ţintele mobile), iar versiunile mai moderne asigură lovirea ţintelor până la 800m. NLAW dispune de un sistem de dirijare predictibil după linia de ochire – PLS („Predicted Line of Sight”) care permite trăgătorului să urmărească un blindat aflat în mişcare cu ajutorul aparaturii de observare şi ochire pentru 3-5 secunde înainte de tragere. În afara modului de lovire direct (DA – „Direct Attack”), NLAW poate utiliza şi modul de lovire de sus în jos – OTP („Overfly Top Attack”) în care racheta zboară la un metru deasupra ţintelor şi declanşează încărcătura cumulativă în jos spre partea superioară a obiectivului.

Ucraina a primit sisteme Javelin începând cu 2018 şi de atunci şi-a mărit stocul de rachete şi şi-a asigurat antrenarea corespunzătoare a operatorilor. Cu o lună înainte de începerea ostilităţilor, Ucraina a primit şi NLAW britanice. Pericolul reprezentat de aceste sisteme antitanc cu caracteristici superioare era bine-cunoscut armatei ruse care a avut cel puţin un an la dispoziţie pentru pregătirea forţelor. În loc să se concentreze pe tactici care ar fi limitat expunerea la loviturile cu Javelin a tancurilor şi a convoaielor blindate ruseşti în apropierea punctelor obligate de trecere sau a zonelor favorabile organizării ambuscadelor, Rusia s-a concentrat pe instalarea de cuşti deasupra turelelor – despre care se ştia că nu sunt eficiente împotriva Javelin încă din decembrie 2021. 

În zonele urbane, armele antitanc dispun de un avantaj tactic major

În zonele urbane, în care clădirile pot limita vizibilitatea şi perturba linia de ochire a unor sisteme cu bătaie mai mare, armele antitanc cu rază scurtă de acţiune dispun de un avantaj tactic major şi pot produce pierderi considerabile vehiculelor blindate inamice, după cum s-a întâmplat în prima bătălie pentru Groznîi din decembrie 1994, când insurgenţii ceceni au distrus zeci de tancuri ruseşti utilizând lansatoare antitanc portabile. Bătaia minimă de numai 20 m a făcut din NLAW o armă ideală pentru lupta în zonele urbane, practic ucrainenii putând lovi dintr-o cameră de bloc un tanc rusesc care se deplasează pe strada din faţa blocului respectiv.        

Au fost difuzate numeroase imagini cu vehicule blindate ruseşti deplasându-se în suburbiile oraşelor sau pe drumuri fără posibilitatea de manevră în lateral, locuri în care nu te poţi aventura fără sprijinul infanteriei sau al avioanelor şi elicopterelor de sprijin aerian nemijlocit, unde au fost ţinte uşoare pentru forţele ucrainene echipate cu Javelin sau NLAW. 

Ţinând cont de mobilitatea superioară la nivel tactic şi operativ, tancurile impun ritmul de înaintare al forţelor aflate în ofensivă. Odată stopat asaltul tancurilor prin lovituri cu rachete antitanc dirijate Javelin (şi alte tipuri), s-a oprit şi înaintarea forţelor ruseşti în general. 

Deşi au fost difuzate pe canalele media şi reţelele de social media un număr mare de imagini care prezintă tancuri şi vehicule blindate distruse în conflict este de neînţeles incompetenţa şi lipsa de pregătire tactică a forţelor ruseşti care au repetat aceleaşi greşeli, plasându-se în poziţii vulnerabile la atacul cu arme antitanc sofisticate. Iar forţele ucrainene au demonstrat o eficienţă deosebită în organizarea de ambuscade, cum a fost cea de pe un drum din localitatea Brovary, care ducea spre Kiev, în jurul datei de 10 martie, lovind primul şi ultimul vehicul din coloană pentru imobilizarea coloanei ruseşti. În mod normal, un batalion de tancuri care se deplasează pe un astfel de drum la intrarea în localitate ar încetini şi ar introduce în luptă forţe de infanterie pentru protejarea blindatelor împotriva atacurilor trupelor adverse echipate cu arme antitanc. Dacă coloana este atacată puternic atunci se poate solicita sprijin cu foc de artilerie şi/sau sprijin aerian nemijlocit. Acest lucru presupune o bună cooperare inter-arme în atingerea obiectivelor şi, evident, antrenament intens. Forţele ruse nu au dovedit o cunoaştere adecvată a acestor probleme în cazul prezentat, forţele prinse în aceea ambuscadă retrăgându-se sub acoperirea barajelor fumigene şi fără a beneficia de focul artileriei care să le acopere retragerea. 

Dronele Bayraktar achiziţionate din Turcia şi-au făcut treaba

Forţele ruseşti s-au confruntat cu atacuri cu drone în Siria în ultimii patru ani, de la dronele mici comerciale transportând încărcături explozive improvizate şi până la dronele turceşti TB2 Bayraktar şi cele israeliene Harop transportând muniţie dirijată sau executând misiuni de lovire direct a ţintelor (”kamikaze”). Ţinând cont de această experienţă, un avizat ar presupune că ruşii deja au suficientă experienţă în combaterea acestora, dar în Ucraina a devenit clar din primele zile că nu şi-au însuşit toate lecţiile.     

Dar de ce sunt trupele ruse aşa de expuse la atacurile cu drone Bayraktar? În primul rând, dronele sunt platforme aeriene de dimensiuni mici astfel că este uşor de imaginat ce semnal foarte mic de radiolocaţie emit. Pot zbura la înălţimi destul de mari şi semnalul poate deveni şi mai mic, la care putem adăuga condiţiile meteo nefavorabile şi chiar norii, factori care îngreunează activitatea operatorilor de pe staţiile radar. Pe ecranele radarelor, operatorii pot face cu greu diferenţa între ţintele de interes şi anomaliile naturale, la care putem adăuga fără să greşim posibila oboseală a personalului sau stresul datorat pericolelor şi luptelor. Astfel că, mica dronă turcească având o amprentă de radiolocaţie extrem de mică are şanse mari să treacă neobservată de unii operatori. Cu siguranţă, operatorii radar caută şi descoperă cu uşurinţă avioanele sau elicopterele inamice, dar în cazul dronelor lucrurile sunt mai complicate.  

Cel puţin 7 sisteme AA Buk-M1/M2(SA-17), 2 Tor-M1/M2(SA-15) şi 1 Panţîr-S1(SA-22) au fost distruse de dronele turceşti. Interesant este faptul că toate aceste sisteme AA au fost special dezvoltate pentru a combate ameninţările reprezentate de dronele care evoluează la înălţimii mici. La fel de surprinzător, aceleaşi sisteme au suferit pierderi considerabile în teatrele de operaţii din Siria şi Libia începând cu 2018. Chiar şi un S-300 armenian şi sistemele AA de apărare apropiată au fost distruse în 2020 de drone Harop. Dacă în trecut scuzele oferite se refereau la versiunile de export mai slabe ca performanţe decât originalele din Rusia sau operatorii incompetenţi, întrebarea ar fi cam ce pot inventa ruşii de data asta pentru a justifica pierderile suferite?    

Un oficial al Departamentului american al Apărării a afirmat că primele lovituri aeriene au inclus misiuni executate de 75 de bombardiere grele (Tu-160 Blackjack şi Tu-95MS Bear-H ) şi mijlocii (Su-24 Fencer şi Su-34 Fullback). În primele zile ale invaziei, Rusia a controlat spaţiul aerian deasupra Ucrainei datorită neutralizării majorităţii elementelor sistemului de apărare aeriană – lovirea bazelor aeriene cu rachete de croazieră Kalibr, a pistelor şi a staţiilor radar – ultimele cu ajutorul rachetelor supersonice (Mach 3,5) cu dirijare pe fascicul de radiolocaţie Kh-31P (AS-17A Krypton) a căror versiune iniţială a fost fabricată în anii 1980. Varianta mai nouă Kh-31PM introdusă în serviciul activ în 2012 dispune de o rază de acţiune de 240km (faţă de 110 km la Kh-31P) când este lansată de la înălţimi mari şi viteze mari. Nu se cunosc alte modele de rachete anti-radiolocaţie în afară de acesta care a fost dezvoltat pentru neutralizarea radarelor NATO, inclusiv cele din cadrul sistemului antiaerian MIM-104 Patriot (AN-MPQ65).

Apărarea AA ucraineană nu a reuşit mare lucru în primele zile şi a suferit pierderi grele de pe urma atacurilor cu rachete de croazieră şi anti-radiolocaţie, deoarece nu s-au luat măsuri eficiente pentru protejarea bazelor şi a echipamentului sau redislocarea temporară a acestora în locaţii de rezervă pentru a le feri de cercetarea satelitară rusească. 

Influenţa aviaţiei ruse a fost mică asupra luptelor terestre, datorită pregătirii slabe a piloţilor ruşi

Chiar dacă a dezorganizat serios apărarea aeriană ucraineană, în ciuda superiorităţii cantitative şi calitative, aviaţia rusă nu a reuşit să domine total spaţiul aerian al Ucrainei, existând multe zone neacoperite. Influenţa aviaţiei ruse a fost mică asupra luptelor terestre, datorită pregătirii slabe a piloţilor ruşi (circa 100h/an sau mai puţin).

Până la 4 aprilie, forţele aeriene ruseşti au pierdut cel puţin 4 avioane multirol Su-30SM, 4 avioane de atac la sol Su-34, 8 avioane de sprijin aerian nemijlocit Su-25 deasupra Ucrainei şi mai nou un avion multirol Su-35 – majoritatea doborâte de sistemele de rachete AA portative sau cu rază mica de acţiune cum ar fi Buk-1M. Şi elicopterele ruseşti au înregistrat pierderi mari, până la 4 aprilie – cel puţin 38 de aparate fiind distruse în aer sau la sol, elicopterele de atac Ka-52 Aligator (9), Mi-24/Mi-35(7) şi Mi-28(2) fiind modelele cele vizate de sistemele AA portative.  

Cel puţin două concluzii reies din cele afirmate mai sus. Prima ar fi că avioanele ruseşti sunt obligate să evolueze la altitudini mici pentru lovirea precisă a ţintelor cu muniţie standard în timpul executării misiunilor de sprijin aerian nemijlocit în folosul trupelor terestre fapt ce le-a expus loviturilor cu sistemele portative (MANPADS) cum ar fi FIM-92 Stinger. Ultima data când SUA au pierdut avioane din cauza acestora a fost în urmă cu 31 de ani în timpul Războiului din Golf când două aparate de sprijin aerian nemijlocit A-10 Warthog au fost lovite de rachete SA-16 Igla. La rândul său, Franţa a pierdut un Mirage 2000K în august 1995 în timpul operaţiei Deliberate Force. Pentru elicoptere MANPADS reprezintă o ameninţare şi mai serioasă, dar în cazul avioanelor riscul poate fi redus prin executarea misiunilor la înălţimi mari, în afara anvelopei de lovire a acestor sisteme. 

O a doua concluzie care se desprinde este că Rusia nu dispune de modele numeroase de muniţie de precizie – omoloage ale JDAM, AGM-158A JASSM sau LGB/BLU – iar cele dezvoltate au caracteristici inferioare tipurilor occidentale şi nu se găsesc în cantităţi care să permit influenţarea luptelor terestre.     

Echivalentul rusesc al muniţiei de precizie pentru lovituri directe – JDAM (Joint Direct Attack Munition) modelul KAAB-500S-E dispune de un plafon de lansare de aproape 5.000 m comparativ cu JDAM care ajunge la peste 7.500 m. Acest lucru forţează avioanele ruseşti să evolueze mult mai jos şi astfel să le expună loviturilor cu MANPADS. Mai mult, chiar şi aceste arme de precizie au fost produse în număr mic deoarece construcţia acestora a început în anii recenţi, iar o mare parte din primele loturi au fost utilizate deja în Siria, unde aviaţia rusă a întrebuinţat, în premieră, arme de precizie inteligente.      

În absenţa armelor de precizie, avioanele ruseşti s-au bazat pe muniţie nedirijată la fel ca şi în timpul misiunilor din Siria unde au acţionat la altitudini de circa 4.000 m. Adăugând pregătirea limitată a piloţilor în executarea de lovituri aeriene cu arme de precizie şi lipsa containerelor de cercetare/observare/identificare şi marcare a ţintelor pentru muniţia de precizie pentru majoritatea tipurilor de avioane. Modernizarea Su-34M ar fi însemnat echiparea platformei aeriene cu primul model de containere de cercetare/marcare a ţintelor rusesc, dar vor fi achiziţionate într-un număr limitat – doar 20 de bucăţi – în 2023. În privinţa lovirii ţintelor mobile (de la tancuri şi maşini de luptă pentru infanterie la lansatoarele de rachete AA autopropulsate), fără a evolua extrem de jos, probabilitatea de succes şi supravieţuire a aparatelor ruseşti este foarte redusă. 

Acesta reprezintă probabil principalul motiv al absenţei forţelor aeriene ruseşti timp de o săptămână, după primele zile ale invaziei. Chiar dacă în ultima perioadă s-a înregistrat o intensificare a misiunilor de bombardament, acestea au fost executate în zone cu risc redus şi prezenţă redusă a sistemelor AA ucrainene şi au constat doar în lovirea pistelor din puţinele baze aeriene rămase. În afară de aceste misiuni cu risc redus, strategia lor se aliniază cu cea a forţelor terestre care asediază diferite oraşe şi bombardează puternic cu artileria şi lansatoarele multiple de proiectile reactive. Acest lucru este vizibil în regiunile de sud şi în zona Kievului de la începutul asaltului împotriva Ucrainei.

În ultima săptămână, forţele aeriene ruseşti şi-au modificat substanţial tacticile de atac, abandonând campania de bombardament cu muniţii nedirijate asupra oraşelor importante, care sunt bine apărate şi care produc pagube şi victime colaterale, în favoarea loviturilor cu arme lansate în afara razei de acţiune a armamentului inamic cum ar fi rachetele de croazieră lansate de pe platforme aeriene (Kh-59, Kh-35 sau Kh-101). 

Dacă ne uităm la atacurile asupra unor obiective din Kiev, Lvov, Mykolaiv şi alte oraşe majore care nu sunt controlate de forţele ruse, se poate observa că sunt desfăşurate cu folosirea rachetelor de croazieră. O parte dintre acestea, sunt lansate de pe navele Flotei ruse din Marea Neagră sau lansatoare de coastă Bastion-P, iar o parte provin de pe avioanele ruseşti care evoluează din spaţiul aerian al Belarusului. Schimbarea tacticii aviaţiei ruse se datorează succeselor obţinute de sistemele AA portabile şi cu rază scurtă de acţiune ucrainene, precum şi pierderilor suferite până acum (cel puţin 19 avioane şi 38 de elicoptere). Un alt motiv îl reprezintă pierderile mari suferite de forţele terestre ruse, după unele surse mai mari decât cele înregistrate de forţele Coaliţiei internaţionale în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan în 20 de ani de conflict, combinate.

Efortul principal se concentrează pe lovirea ţintelor vitale prin executarea de lovituri aeriene în afara bătăii armamentului AA inamic şi deteriorarea capacităţii de luptă a forţelor ucrainene înainte de asaltul forţelor terestre într-o încercare de reduce pierderile – tactică care trebuia implementată din ziua 1 a conflictului. Cum se va desfăşura noua campanie este dificil de prezis, dar se ştie că nu este prima data când se încearcă astfel de tactici şi nu trebuie uitat costul mare al rachetelor de croazieră şi stocurile limitate.   

Oraşele asediate sunt lovite cu artilerie şi arme termobarice

Oraşele asediate cum ar fi Mariupol şi Chernihiv se numără printre zonele unde au loc în aceste zile campanii de bombardament ţinând cont că nu dispun aproape deloc de apărare AA, sunt încercuite complet de forţele ruseşti şi se află constant sub focul artileriei şi aruncătoarelor de proiectile reactive. Unul din sistemele ruseşti cel mai intens mediatizate a fost aruncătorul greu de flăcări TOS-1/TOS-1A cal. 220 mm dispus pe şasiu de tanc T-72. Aruncătorul dispune de un lansator multiplu de proiectile reactive cal. 220 mm cu 24 de ţevi care poate lansa muniţie termobarică (cu efect distructiv până la 2 km²) sau fumigen-incendiară (cu efect distructiv până la 1 km²) până la distanţe cuprinse între 500 – 3.500 (TOS-1) şi 6.000 m pentru TOS-1A. Cadenţa de tragere a acestui sistem este de 30 de lovituri/15s. Echipajul este format din trei militari iar misiunea aruncătorului de flăcări este de incendiere sau distrugere a clădirilor/adăposturilor întărite şi neutralizarea personalului inamic dispus în acestea.

Despre muniţia termobarică se ştie că se bazează pe transportul la ţintă al unui carburant, reacţia devenind completă în urma interacţiunii cu oxigenul at­mos­feric. După împrăştierea substanţei combustibile, amestecul cu aerul se inflamează şi arde sub acţiunea unui număr foarte mare de centri de iniţiere, reprezentaţi de mici particule metalice incandescente. Se generează, astfel, o cantitate mare de energie, într-un timp foarte scurt, ceea ce produce o undă de şoc – efectul distructiv principal – şi suprapresiune, ca în cazul detonaţiei.

Deoarece lovitura termobarică are o multiplicare a echivalentului trotil de peste şase ori,  acest gen de muniţie este eficientă în situaţii în care utilizarea muniţiei clasice brizante nu asigură efectul la ţintă scontat, presupunând o substanţă combustibilă şi o singură încărcătură de exploziv pentru diseminare.

De asemenea, aceste oraşe se numără printre puţinele zone unde avioanele ruseşti lansează bombe explozive standard nedirijate, în timp ce majoritatea oraşelor sunt încă acoperite de mijloacele AA suficient de puternice pentru a descuraja campaniile de bombardament aerian.

Aviaţia rusă a fost întrebuinţată limitat pentru susţinerea forţelor terestre

Actualmente, apărarea aeriană a Ucrainei nu dispune de capabilităţi care să asigure distrugerea acestora, lipsindu-i tehnica adecvată pentru interceptarea rachetelor de croazieră şi având stocuri limitate. Deşi Ucraina a reuşit să salveze mare parte din echipamentele de apărare AA şi, surprinzător, din aparatele forţelor aeriene şi să le utilizeze eficient pentru periclitarea misiunilor executate de aviaţia rusă, în prezent există o nevoie urgentă de întăriri şi de refacere a stocurilor. Acesta reprezintă unul din motivele cererilor disperate lansate de ucraineni şi a frustrărilor crescânde ale acestora în cazurile de întârziere a furnizării ajutorului militar. 

Problema majoră reprezentată de întrebuinţarea limitată a aviaţiei ruse, în special pentru trupele care înaintează, este că aceste forţe terestre nu beneficiază de acoperire aeriană.             

Evident că acest lucru este parţial responsabil pentru pierderile masive suferite de forţele terestre atât în personal cât şi în tehnică de luptă. Ameninţarea reprezentată de rachetele antitanc dirijate putea fi uşor înlăturată prin desfăşurarea atacurilor iniţiale sub acoperirea elicopterelor de atac, dar acestea nu au putut asigura acoperirea datorită vulnerabilităţii în faţa rachetelor Stinger (şi chiar Javelin în anumite condiţii). Pentru a evita astfel de scenarii nedorite, elicopterele occidentale – Apache, Tiger sau Cobra – au instalate echipamente de observare şi lovire a ţintelor de la distanţe mari, în afara bătăii armamentului portativ advers.        

După cum se ştie, în conflictele şi operaţiile desfăşurate în ultimele decenii, cooperarea inter-arme a reprezentat principalul motiv pentru care forţele terestre occidentale au înregistrat pierderi mici. Obiectivul integrării optime a diferitelor arme şi specialităţi militare într-un mecanism unitar este recunoscut în ţările NATO ca fiind de maximă importanţă în cadrul comandamentelor internaţionale şi mai ales în cadrul exerciţiilor şi antrenamentelor. Contraperformanţa aviaţiei ruse în asigurarea acoperirii aeriene pentru trupele proprii din prima linie, chiar împotriva unui adversar cu capabilităţi limitate în ceea ce priveşte apărarea aeriană, conform standardelor actuale, ridică mari semne de întrebare referitoare la posibilităţile ruşilor în faţa unui adversar mult mai bine echipat cum ar fi NATO.

Aviaţia rusă nu se ridică la nivelul ţărilor din NATO

Este greu de crezut că, într-un ipotetic scenariu de război aerian contra Rusiei, forţele aeriene ale NATO – echipate, printre altele cu câteva sute de avioane din generaţia a V-a cu amprentă redusă de radiolocaţie şi sprijinite de aparate de avertizare timpurie şi control aerian AWACS sau de luptă radioelectronică – ar fi întâmpinat dificultăţi mari în eliminarea rapidă de pe cer a aviaţiei ruse. Desigur, doar o analiză exhaustivă poate acoperi aspectele unei astfel de confruntări ipotetice.

Să reamintim că marele absent al conflictului din Ucraina este avionul Su-57 Felon (pretins de generaţia a cincea), care se zbate să atingă nivelul de trei aparate din producţia de serie, în timp ce SUA are deja o experienţă de peste 40 de ani în dezvoltarea şi întrebuinţarea în luptă a avioanelor cu mascare pasivă superioară şi sute de avioane în dotare (F-22, F-35, B-2). Coroborând cu alte aspecte, precum numărul şi superioritatea calitativă, inclusiv a avioanelor 4G, echipamentele şi aparatura instalată pe avioane, rachetele aer-aer sau dotarea cu sisteme AA performante cu bătaie mare (Patriot sau SAMP/T) sau mică (Mistral, Stinger), rezultatul confruntării nu poate fi în defavoarea NATO.                  

Faptul că în cele cinci săptămâni de conflict Rusia a lansat asupra obiectivelor ucrainene peste 1.300 de rachete balistice (Iskander P şi M sau Tochka) şi de croazieră (3M14 Kalibr) ilustrează din plin incapacitatea forţelor aeriene ruseşti să desfăşoare acţiuni în zone situate în bătaia eficace a sistemelor AA adverse.

Prima folosire a rachetelor hipersonice într-un război

În data de 18 martie, forţele aeriene ruse au executat, în premieră, primul atac cu rachete hipersonice Kinzhal asupra unor depozite subterane de arme situate în localitatea Diliatyn, regiunea Ivano-Frankivsk din vestul Ucrainei, iar pe 19 martie, au lovit un depozit de combustibil în localitatea Kostiantynivka de lângă portul Mykolaiv.

Racheta de croazieră hipersonică cu lansare din aer Kh-47M Kinzhal („Pumnalul”) este derivată din racheta cu rază scurtă de acţiune şi lansată de pe platforme terestre Iskander-M. În iulie 2018, Kinzhal a fost testată cu succes de la bordul unui interceptor modificat MiG-31K Foxhound, conform rapoartelor elaborate de serviciile de informaţii americane. După lansare, Kinzhal a accelerat la Mach-4, atingând în final o viteză de Mach-10. Cu o rază de acţiune între 1.500 km şi 2.000 km când este lansată de la bordul avioanelor MiG-31K, Kinzhal a fost probabil dezvoltată pentru a permite Rusiei să lovească ţinte de infrastructură critice sau elemente ale sistemului american antirachetă din Europa. În ianuarie 2021, primele două regimente de aviaţie au primit în dotare avioane MiG-31K echipate cu rachete Kinzhal.

Cu toate acestea, viteza maximă atinsă de Mach-10 şi raza de acţiune de aproape 2.000 km, declarate de presa rusă, nu au putut fi verificate de serviciile de informaţii occidentale. Câţiva analişti independenţi occidentali s-au declarat rezervaţi în privinţa performanţelor rachetei Kinzhal, pretinzând că viteza rachetei nici nu depăşeşte Mach-5, fapt ce o exclude din categoria armelor hipersonice.

Iskander este un sistem de rachete sol-sol tactice cu o rază de acţiune de până la 500 km şi o încărcătură de luptă de 480-700 kg, iar Tochka poate atinge ţinte situate la 120 km distanţă. În primele zile se pare că au fost întrebuinţate circa 100 de rachete Iskander împotriva unor ţinte bine protejate. Lansările masive au permis părţii ucrainene să recupereze o piesă importantă a rachetei – necunoscută serviciilor de informaţii aliate – şi anume echipamente dispuse în spatele rachetei şi destinate înşelării staţiilor radar inamice şi dirijarea interceptorilor către ţinte false de radiolocaţie. Iniţial s-a crezut că aceste echipamente sunt submuniţii care echipează rachetele.        

Introdusă în serviciul activ din anul 2015, racheta de croazieră subsonică 3M14 Kalibr are o rază de acţiune de 1.500 – 2.500 km şi au fost lansate de la bordul navelor din Flota Mării Negre care cuprinde trei fregate din clasa Amiral Grigorovich pe care sunt instalate lansatoare verticale, patru corvete din clasa Buyan-M, şi alte trei-patru corvete din clasa Proiect 22160 care pot fi echipate cu lansatoare verticale. Flota rusă din Marea Neagră mai dispune de şase submarine de atac cu propulsie diesel-electrică din clasa Kilo modernizate care pot lansa o subvariantă a rachetei Kalibr din imersiune.

Aparent, planificarea unor misiuni de neutralizare/nimicire a apărării AA inamice (SEAD/DEAD – Supression/Destruction of Enemy Air Defence) constituie un obstacol major pentru aviaţia rusă, astfel că nu le rămâne decât să se bazeze pe rachete sau artilerie. Exploatând aceste limitări şi vulnerabilităţi ale ruşilor, partea ucraineană utilizează eficient încă dronele Bayraktar – dependente de piste pentru decolare/aterizare, puţinele aparate de zbor rămase în stare de operativitate. Situaţia ruşilor se va înrăutăţi în perioada următoare datorită furnizării de noi sisteme AA performante (Starstreak, de fabricaţie britanică, cu dirijare pe fascicul laser şi rază de acţiune mai mare decât Stinger), a dronelor Switchblade 300 (care nu depind de piste) sau a sistemelor AA de fabricaţie sovietică aflate în dotarea unor state membre NATO.

Ce sisteme AA ar putea furniza România Ucrainei

La acestea din urmă ar putea contribui şi România, cu circa 100 de sisteme AA vechi, care oricum trebuie înlocuite cât mai repede. Ne referim aici la 40 de sisteme CA-95/9K31 Strela instalate pe transportoare 4×4 TABC-79 (pentru combaterea ţintelor care evoluează la o distanţă de 4,5 km şi o înălţime de până la 3,5 km), 20 de sisteme 9k33M3 OSA-AKM (10 km/5 km) şi 40 de sisteme 2K12M Kub (23 km/7 km). Forţele ucrainene au experienţă în utilizarea acestor sisteme şi poate că furnizarea lor ar accelera procesul de achiziţie a unor sisteme moderne pentru Armata României.

Trupele ruse sunt „consumabile” în ochii Kremlinului

Analiza de faţă nu a avut ca scop să lase impresia greşită că Ucraina câştigă deja acest conflict, despre care se presupunea că va fi o victorie rapidă pentru armata rusă. Totodată, ar fi total neproductiv să subestimăm ameninţarea pe care o reprezintă armata rusă. Ceea ce trebuie evidenţiat cu prioritate este că, spre deosebire de Occident, unde pierderea unui militar înseamnă enorm, majoritatea trupelor ruseşti, în special cele din prima linie, sunt consumabile în ochii conducerii politice de la Kremlin atâta timp cât obiectivele războiului sunt atinse. Început pe 24 februarie, conflictul subliniază cu putere această tragică concluzie. Înseamnă că indiferent de câte pierderi se vor înregistra de partea rusă, acest lucru nu va influenţa conducerea politică la acelaşi nivel ca în vest. Forţele ruseşti nu au ezitat din primele zile să lovească zone rezidenţiale, provocând pierderi în rândul populaţiei civile în scopul forţării adversarului să cedeze. Acolo unde ruşii au demonstrat lipsuri în echipamente moderne sau tactici adecvate au fost compensate rapid prin brutalitate. Bombardamentele de artilerie şi loviturile cu rachete sol-sol au transformat oraşele în ruine.

 

În prezent, în războiul din Ucraina s-a dovedit că este mult mai dificil să învingi un adversar care are în dotare echipamente de ultimă generaţie, chiar dacă armata atacatoare este superioară numeric dar prost echipată, cu un moral la pământ şi chiar prost condusă. Echipamentele de luptă moderne aflate în mâinile unor militari motivaţi şi bine antrenaţi pot reduce decalajul numeric dintre două forţe. Să ne aducem aminte de israelieni în războaiele din Orientul Mijlociu sau de britanici în conflictul pentru insulele Falkland care au învins în inferioritate numerică, dar în superioritate calitativă.

Indiferent cât va ţine războiul de lângă noi, acesta va bântui armata rusă în deceniile viitoare. Nivelul incredibil de incompetenţă arătat constant de ruşi în Ucraina este de neconceput pentru această armată şi va genera cu siguranţă studii, analize şi reevaluări ale potenţialului militar rus.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (monitorulapararii.ro).

Accesați aici articolul integral !

spot_img

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!