♦ Sunt tot felul de antreprenori, cu mai multe sau mai puţine resurse, se aruncă în luptă, ca să zic aşa ♦ Participă la licitaţii, câştigă contracte, dar intuiţia mea îmi spune că fiind vorba de fonduri europene care înseamnă rigoare, atât în modul în care implementezi un proiect, cât şi modul în care îl documentezi, modul în care îl decontezi, vor fi ani cu blocaje semnificative în derularea acestor proiecte, a spus Petre Sroian în cadrul CEO Strategy.
Piaţa de infrastrucură energetică este percepută cu un potenţial mare, economic şi de dezvoltare, dar în acelaşi timp are şi două lebede negre, respectiv un aflux major de proiecte şi prea puţini profesionişti care să poată să ducă proiectele la termen şi la un nivel de calitate superioară, a spus Petre Stoian, CEO al Electrocons Group, în cadrul emisiunii CEO Strategy, un proiect realizat de Ziarul Financiar în parteneriat cu ING Bank.
„Activez pe piaţa energiei, când spun energie mă refer la zona de construcţii de infrastructură energetică. Astăzi piaţa este un fel de El Dorado, în sensul în care toată lumea are tot felul de iniţiative în zona aceasta. Este percepută ca o piaţă cu potenţial mare, economic şi de dezvoltare, o piaţă în care cumva jucătorii consacraţi sunt implicaţi în proiecte numeroase, dar apar în fiecare zi antreprenori care vor să ia parte la ceea ce se întâmplă în această piaţă“, a spus Petre Stoian.
În acelaşi timp, CEO-ul explică despre existenţa a două lebede negre, respectiv un aflux major de proiecte şi prea puţini profesionişti, în care detaliază zonele în care se îndreaptă o parte dintre aceste proiecte, dar şi riscul real de a nu fi puse în practică.
„Este destul de complicat, pentru că avem două lebede negre. Pe de o parte un aflux major de proiecte, fie că discutăm de investiţii pe fonduri europene ale operatorilor de distribuţie, fie că discutăm de investiţii pe fonduri europene ale operatorului de transport. Iniţiative în zona aceasta datorată PNRR-ului. Aici mă gândesc la devieri de reţele, reconstrucţii şi aşa mai departe sau proiecte mari ale autorităţilor locale. Aici mă gândesc la iluminat, partea electrică aferentă lucrărilor civile pe care le desfăşoară autorităţile locale. Deci este o afluenţă mare de proiecte. A doua lebădă neagră este că piaţa forţei de muncă este atât de golită sau lipsită de profesionişti încât aceste proiecte ajung cu greu să poată fi făcute în termen şi la un nivel de calitate corespunzător. Avem o situaţie paradoxală. S-au securizat bani, au început să apară proiectele, dar există un risc cât de poate de real să nu aibă cine să le pună în operă.“
Din perspectiva forţei de muncă, Petre Stoian a mai detaliat că piaţa s-a concentrat mult timp pe a obţine banii, a gândi proiectele, dar energeticienii şi personalul tehnic nu se nasc peste noapte.
„Toată lumea s-a concentrat pe a obţine banii, a gândi proiectele, dar din păcate energeticieni, personal tehnic, nu se nasc peste noapte. Durează probabil 10 ani să ai o nouă generaţie de specialişti. Părinţii au început să înţeleagă că domeniul energiei poate fi ofertant pentru copiii lor şi vor să îi îndrume spre o carieră în energie, dar va mai dura. Lucrurile avansează foarte rapid în jurul nostru, iar această nevoie de forţă de muncă nu are încă o soluţie din punctul meu de vedere“, susţine Petre Stoian.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).