2.6 C
București
sâmbătă, decembrie 3, 2022

Banking & Servicii financiare – Chirii mai mari în România, înaintea începutului de an universitar. Care este cel mai scump oraș? – Sinteza

1 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: In prelucrare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Chiriile pentru apartamentele date spre închiriere în marile centre universitare au început să crească la nivel național, pe fondul cererii crescute generate de revenirea studenților la facultate. Fenomenul a început încă din luna iulie, spre deosebire de anii anteriori, arată o analiză recentă a Imobiliare.ro. Chiriile au început să crească în România, înaintea începutului de

Chiriile pentru apartamentele date spre închiriere în marile centre universitare au început să crească la nivel național, pe fondul cererii crescute generate de revenirea studenților la facultate.

Fenomenul a început încă din luna iulie, spre deosebire de anii anteriori, arată o analiză recentă a Imobiliare.ro.

Chiriile au început să crească în România, înaintea începutului de an universitar.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, însă, datele arată că la finalul lunii august 2022, chiriile medii solicitate pentru apartamentele cu una, două și trei camere (construite până în anul 2000) au consemnat, în general, majorări de până în 10% – singura excepție de la „regulă” fiind reprezentată de locuințele din Cluj-Napoca și locuințele cu trei camere din Brașov.

„Chiriile practicate pentru majoritatea segmentelor rezidențiale sunt în continuare mai ieftine decât în 2019, nereușind să recupereze scăderile masive din 2020. Totuși, sub impactul inflației și a creșterii generale de costuri și în contextul unei creșteri ridicate a cererii, ne așteptăm că această toamnă să depășim nivelul de prețuri practicat înaintea pandemiei.

Dacă cele mai mari prețuri vor continua să fie în Cluj pentru apartamentele cu 1 și 2 camere, ne așteptăm ca cele mai mari scumpiri să le vedem în Timișoara, deoarece raportul dintre veniturile locuitorilor din Timișoara și nivelul chiriilor este mult mai bun decât în Brașov, Iași sau Constanța”, arată Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Care este cel mai scump oraș?

De menționat este că, pe unele segmente de piață, așteptările proprietarilor se situează, în medie, la un nivel similar cu perioada prepandemică. Cluj-Napoca ocupă primul loc în clasamentul celor mai mari prețuri medii solicitate la închirieri, depășind Capitala la prețurile pentru apartamentele cu una și două camere. La polul opus, dintre cele cinci mari centre regionale analizate, Timișoara are cele mai accesibile locuințe disponibile spre închiriere.

De asemenea, cererea pe segmentul chiriilor a crescut considerabil în această vară. Cea mai mare creștere a avut loc în București, unde numărul căutărilor legate de chirii a crescut cu 24.2% față de perioada similară a anului trecut. De asemenea, în Brașov, am înregistrat cu o creștere de 22.8% a numărului de căutări, în timp ce în Cluj-Napoca, cererea a crescut cu 19.9%.

Valoarea chiriilor din București

În București, suma medie solicitată pentru o garsonieră a ajuns la 283 de euro în august 2022, în creștere cu 8%, de la nivelul de 260 de euro pe lună consemnat în perioada similară din 2021. Pe de altă parte, comparativ cu aceeași perioadă din 2019, prețurile pentru garsoniere și studiouri sunt mai mici cu aproximativ -2.5%.

Un apartament cu două camere, pe de altă parte, se închiriază acum cu 430 de euro pe lună, în creștere cu 7%, de la o medie de 400 de euro pe lună în august anul trecut. Pe acest segment, merită menționat că a fost recuperată scăderea din pandemie.

Comparativ cu anul trecut, așteptările proprietarilor de locuințe cu trei camere au crescut cu 4%, ajungând la o medie de 600 euro pe lună. Nivelul chiriei practicate pe acest segment este comparabil cu cel din 2019. Cei interesați pot găsi, însă, și prețuri mai accesibile, cele mai mici chirii înregistrându-se în zona Mărgeanului (5.6 €/mp), Prelungirea Ghencea (5.7 €/mp) și Apusului (5.8 €/mp).

Clujul, cel mai scump oraș din România

În Cluj-Napoca, suma medie necesară pentru închirierea unei garsoniere s-a majorat semnificativ în ultimul an, situându-se în prezent la 300 de euro pe lună, față de 250 de euro pe lună în august 2021. În continuare există un ușor decalaj față de perioada pre-pandemică, de -0.3%.

Prețul mediu cerut la închiriere s-a majorat semnificativ și pe segmentul apartamentelor cu două camere, care au ajuns să coste 450 de euro pe lună, comparativ cu 400 de euro pe lună în august 2021, ceea ce semnifică o creștere procentuală de peste 10%. Comparând prețurile actuale cu cele din aceeași perioadă din 2019, la fel ca în București, consemnăm o depășire (+6%).

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, prețurile segmentului locuințelor cu trei camere au crescut cu 14.5%, ajungând la 550 de euro pe lună. De asemenea, pe acest segment au fost depășite cu aproape 2% prețurile solicitate în 2019.

Cele mai mici prețuri medii pe metrul pătrat din Cluj-Napoca s-au înregistrat în zona Someșeni (6.3 €/mp), Câmpului (6.7 €/mp) și Grigorescu (7.4 €/mp), în vreme ce Mărăști, Horea sau Calea Turzii se numără printre cele mai scumpe zone cu prețuri care depășesc 8 €/mp.

Timișoara, cea mai accesibilă

În Timișoara, suma medie solicitată pentru închirierea unei garsoniere se situează, la finalul verii 2022, la 200 de euro pe lună, la fel ca în perioada similară a anului trecut. Comparând prețurile actuale cu cele din aceeași perioadă din 2019, prețurile medii la închiriere pentru această categorie au suferit un declin de -10%.

Segmentul apartamentelor cu două camere a consemnat, comparativ cu anul trecut, o creștere ușoară a prețului mediu solicitat, acesta ajungând la 330 de euro pe lună, față de 310 de euro pe lună. Pe de altă parte, comparând prețurile actuale cu cele din aceeași perioadă din 2019, constatăm în continuare o diferența de 6%.

Așteptările proprietarilor pentru apartamentele cu trei camere, pe de altă parte, se situează în momentul de față la un nivel de 390 de euro pe lună, comparativ cu 360 de euro, consemnat în 2021. Comparând prețurile actuale cu cele din aceeași perioadă din 2019, prețurile medii la închiriere pentru această categorie sunt în continuare mai accesibile cu 2.6%.

Conform datelor disponibile pe Imobiliare.ro, cele mai accesibile chirii din Timișoara sunt în zonele Fabric (4.9 €/mp), Freidorf (5.3 €/mp) și Steaua (5.3 €/mp). Pe de altă parte, cele mai scumpe zone din Timișoara sunt Take Ionescuc, Medicină, Circumvalațiunii, Aradului și Torontalului/Bucovinei.

O garsonieră în Iași se închiriază cu 250 de euro

În Iași, suma medie solicitată pentru o garsonieră sau un studio este de 250 de euro pe lună , ceea ce semnifică o creștere de 4%, comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut. Totodată, a fost atins nivelul de preț practicat înainte de pandemie.

Segmentul apartamentelor cu două camere a consemnat, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, o creștere de la 325 euro/lună la 350 de euro pe lună. Comparând prețurile actuale cu cele din aceeași perioadă din 2019, prețurile medii actuale sunt cu aproape 3% mai mari și la Iași fiind recuperate scăderile din pandemie pe segmentul de două camere.

Respectând aceeași tendință ca celelalte categorii de apartamente din Iași, locuințele cu trei camere se situează la un nivel de preț mai ridicat decât în 202, cu o chirie medie de 425 de euro pe lună, față de 400 de euro pe lună. Cele mai mici prețuri medii pe metrul pătrat din Iași s-au înregistrat în zona Dacia (5.2 €/mp), Frumoasa (5.7 €/mp) și Mircea cel Bătrân (6.2 €/mp).

Cum sunt chiriile în Brașov?

În Brașov, o locuință cu o cameră poate fi închiriată, în medie, cu 250 de euro pe lună, la fel ca în perioada similară a anului trecut dar și înaintea pandemiei.

Pentru apartamentele cu două camere, chiria medie solicitată de către proprietari s-a majorat în ultimul an, ajungând la 370 de euro pe lună (față de 350 de euro pe lună în 2021). Totodată, prețurile actuale au depășit cu 5% valorile practicate înainte de pandemie.

Și așteptările proprietarilor de apartamente cu trei camere au crescut în ultimul an, ajungând la aproximativ 490 de euro pe lună, de la 410 euro pe lună în același interval din 2021. Comparând prețurile actuale cu cele din aceeași perioadă din 2019, acestea sunt mai mari cu 8.2%.

Cele mai mici chirii în Brașov sunt practicate în zonele Cratier (5.8 €/mp), Vlahuță (6.2 €/mp) și Schei (6.3 €/mp). Printre cele mai scumpe zone din Brașov se numără Centrul Civic (7 €/mp), 13 Decembrie (6.9 €/mp) și Calea București (6.8 €/mp).

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.capital.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!