Tranzacțiile cu ETF-uri au crescut constant, în ultimii ani, pe bursele europene, 2022 marcând cel mai mare volum de tranzacționare și valoare a schimburilor de când sunt colectate date de către Federația Burselor Europene (FESE). Ambii indicatori sunt cu aproximativ 15% mai mari decât în 2021 (vezi grafic).
Exchange-Traded Funds (ETFs) sunt fonduri deschise de investiții care urmăresc evoluția unui activ suport printr-o politică de investire transparentă, prestabilită prin prospectul de emisiune. ETF-urile sunt similare fondurilor mutuale, ambele oferind investitorilor posibilitatea de a investi în structuri de portofolii diversificate.
ETF se adresează investitorilor care vor ca performanța investiției să evolueze în același mod și timp cu trendul pieței, luând în considerare un orizont de investire pe termen mediu sau lung, dar și celor care doresc o cale rapidă de a investi în direcția generală a pieței, potrivit Ghidului BVB. Instrumentul poate fi utilizat și de investitorii care urmăresc o expunere diversificată și rapidă pe o anumită clasă de active (ex: metale prețioase), dar nu au capitaluri suficiente pentru construirea unui portofoliu variat; prin ETF, cu o sumă relativ mică se poate replica o performanță care ar fi necesitat alocarea unei sume substanțial mai mari pentru achiziționarea individuală a activelor componente.
La nivel global, activele gestionate în ETF-uri reprezintă doar o fracțiune din totalul pieței financiare.
ETF-urile reprezintă 12,6% din activele equity în SUA, 7,5% în Europa și 3,9% în Asia-Pacific, potrivit ishares.com.
2022 a fost marcat de încetinirea creșterii economice, presiuni inflaționiste, creșterea ratelor dobânzilor și incertitudini geopolitice, potrivit FESE. Acest lucru s-a reflectat și pe piața de capital.
Datele FESE confirmă faptul că desi tranzacționarea cu acțiuni a rămas stabilă, volumele pe piețele primare au scăzut.
În schimb, tranzacționarea cu instrumente derivate a crescut, mai ales în opțiuni și futures legate de obligațiuni, acțiuni, indici și valută, cu excepția derivatelor pe mărfuri. Cifrele membrilor FESE arată o scădere de 15% a capitalizării bursiere totale la sfârșitul lui 2022 față de 2021. Aceasta a coincis cu o scădere de 6% a numărului total de companii listate, care a fost aproape de 9.000 în decembrie.
Membrii FESE sunt burse reglementate din Europa, unde valorile mobiliare admise la tranzacționare trebuie să respecte cerințele stricte stabilite de legile UE. FESE are 16 membri si un afiliat, din 30 de tari.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).