FacebookTwitterLinkedIn

Comisia Europeană (CE) a selectat firma Thales Alenia Space, un joint-venture între Thales și Leonardo, să deruleze un studiu de fezabilitate pentru instalarea unor centre de date pe orbită, care să fie alimentate cu energie solară și să contribuie astfel la planul Green Deal de neutralitate energetică al Europei.

Potrivit Comisiei Europene, un astfel de proiect este necesar pentru că amprenta ecologică tot mai mare a tehnologiei digitale devine o provocare majoră.

”Nevoia tot mai mare de digitalizare înseamnă că, în Europa și în lume, centrele de date cresc într-un ritm exponențial, ceea ce, la rândul său, are un impact critic asupra consumului de energie și asupra mediului”, potrivit sursei citate.

Proiectul este denumit ASCEND (Advanced Space Cloud for European Net zero emission and Data sovereignty) și face parte din programul de cercetare Horizon Europe.

Consorțiul va trebui să găsească o soluție pentru instalarea de stații de centre de date pe orbită, care să fie alimentate de centrale solare cu puteri de câteva sute de megawați.

Acest proiect ar putea contribui la îndeplinirea obiectivului european Green Deal – atingerea neutralității climatice până în 2050 – și ar reprezenta, de asemenea, o dezvoltare fără precedent în ecosistemul spațial și digital european.

Acest concept utilizează direct energia produsă în spațiu, în afara atmosferei terestre. Singura legătură cu solul ar fi conexiunile Internet de mare viteză bazate pe comunicații optice, o tehnică pentru care Europa are tehnologiile de bază.

Pentru studiul de fezabilitate ASCEND, Thales Alenia Space va colabora cu firmele Carbone 4, Vito, Orange, CloudFerro, Hewlett Packard Enterprise Belgium, ArianeGroup, centrul aerospațial german DLR și Airbus Defence and Space.

Primul obiectiv al acestui studiu este de a evalua dacă emisiile de carbon rezultate din producția și lansarea acestor infrastructuri spațiale vor fi semnificativ mai mici decât emisiile generate de centrele de date de la sol, contribuind astfel la atingerea neutralității climatice.

Al doilea obiectiv e de a determina dacă există soluții de lansare și operabilitate pentru aceste centre de date spațiale, utilizând tehnologii de asistență robotică dezvoltate în prezent în Europa, cum ar fi demonstratorul EROSS IOD.