FacebookTwitterLinkedIn

DN Agrar Group (BVB: DN), cea mai mare fermă zootehnică integrată din România cu producţie de lapte de vacă și producție vegetală, a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2022, o cifră de afaceri de 103,23 milioane de lei (+221,45%) și un profit net de 10,6 milioane de lei (+249,5%), comparativ cu perioada analizată din 2021.

Potrivit reprezentanților companiei, achiziţia fermelor Lacto Agrar (realizată în luna decembrie 2021) și Apold (realizată în luna aprilie 2022) au contribuit cu peste 5 milioane lei la profitabilitatea DN Agrar, reprezentând peste 48% din profitul net realizat, conform rezultatelor financiare aferente primelor 9 luni din 2022.

„Acest an a însemnat consolidarea activității grupului DN Agrar și noi investiții, planurile și strategia companiei continuând direcția stabilită. Finalizarea lucrărilor de investiții din cadrul fermei Apold ne permite operarea celor două săli de muls la capacitate maximă, în 3 ture, cu o creștere a capacității operaționale cu 50%, până la finele anului. În ce privește ferma Lacto Agrar, am demarat, în luna septembrie 2022, proiectul pentru construirea unui nou bazin pentru gunoiul de grajd. Suntem în faza de pregătire a terenului pe care vom construi bazinul și estimăm finalizarea construcției până la începutul anului 2023”, a punctat Jan Gijsbertus de Boer, președinte al Consiliului de Administrație DN Agrar

La nivelul fermelor din cadrul DN Agrar, cantitatea de lapte livrată a crescut cu peste 2,7 milioane de litri de lapte în primele 9 luni din 2022, respectiv cu peste 8,3% față de aceeași perioadă a anului 2021, tendință ce va continua.

Cele 15 societăți care fac parte din portofoliul DN AGRAR Group SA, includ 4 ferme, a căror activitate principală o reprezintă atât creșterea bovinelor de lapte (ferma Prodlact), cât și producția de lapte de vacă (fermele Cut, Lacto Agrar și Apold). Compania oferă servicii de logistică și transport de lapte de vacă cu autovehicule specializate, atât pe teritoriul național, cât și la nivel european.

În domeniul cerealelor, firmele din grupul DN AGRAR cultivă în acest moment peste 7.000 de hectare localizate pe raza județelor Alba, Sibiu și Hunedoara, și obiectivul este să ajungă la o suprafață lucrată de 10.000 de hectare prin achiziția altor ferme cu producție agricolă vegetală și/sau zootehnică. Producțiile obținute din culturile înființate sunt folosite atât pentru asigurarea bazei furajere pentru fermele proprii, cât și pentru plata arendei către acei arendatori care optează pentru cereale. Producțiile obținute din culturile de orz și floarea-soarelui sunt valorificate către terți.

DN Agrar Group activează în centrul Transilvaniei, în județele Alba, Sibiu și Hunedoara. Compania a fost înființată în 2008 de Jan Gijsbertus de Boer și este listată la Bursa de Valori București, în piața AeRO din februarie 2022. Începând cu data de 19 septembrie 2022, acțiunile DN AGRAR sunt incluse în indicele BETAeRO al celor mai tranzacționate companii din Sistemul Multilateral de Tranzacţionare SMT.