20 C
București
luni, mai 23, 2022

Energie – INFOGRAFICE Amenințarea “plății gazului în ruble” a lui Putin, efecte limitate asupra României. Când poate însă exploda prețul – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -spot_img

Sumarizare automata

Prețul gazului cu livrare în ziua următoare, vineri, a crescut cu aproximativ 100 de lei/MWh, sau 20,5%.

la 573 lei/MWh, în ziua în care președintele rus, Vladimir Putin, a semnat un decret prin care toate „țările neprietenoase”, printre care apare și România - care cumpără gaz din Rusia trebuia să plăteasă în ruble, relevă date analizate de Profit.ro. Numai că aprecierea gazului pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) s-a efectuat înaintea anunțului președintelui rus și are mai mult de-a face cu rezervările capacităților de import pentru luna aprilie.

Așa se face că rezervările de capacitate lunare pe cele 2 rute de import ale gazului rusesc, Isaccea și Negru Vodă, sunt extrem de reduse.

Prețul gazului cu livrare în ziua următoare, vineri, a crescut cu aproximativ 100 de lei/MWh, sau 20,5%. la 573 lei/MWh, în ziua în care președintele rus, Vladimir Putin, a semnat un decret prin care toate „țările neprietenoase”, printre care apare și România – care cumpără gaz din Rusia trebuia să plăteasă în ruble, relevă date analizate de Profit.ro. Numai că aprecierea gazului pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) s-a efectuat înaintea anunțului președintelui rus și are mai mult de-a face cu rezervările capacităților de import pentru luna aprilie.

În prezent, România are, potrivit Transgaz, un consum intern de aproximativ 258 GWh/zi, acoperit în proporție de 95% din producția internă, de 245,3 GWh.

Așa se face că rezervările de capacitate lunare pe cele 2 rute de import ale gazului rusesc, Isaccea și Negru Vodă, sunt extrem de reduse. Prin Isaccea nu a fost efectuată nicio rezervare de capacitate lunară, iar prin Negru Vodă, doar una modică, de numai 7,6 GWh/zi.

Comparativ, în luna martie fusese rezervată o capacitate lunară de import de gaz rusesc de 53,3 GWh/zi, 33,6 GWh/zi prin Isaccea și 19,7 GWh/zi prin Negru Vodă, iar în februarie, una de 67,4 GWh/zi, 56,8 GWh/zi prin Isaccea și 10,5 GWh prin Negru Vodă. Rezervările prin Csanadpalota (Ungaria) sunt anuale și, în cea mai mare parte, neutilizate.

INFOGRAFICE Amenințarea “plății gazului în ruble” a lui Putin, efecte limitate asupra României. Când poate însă exploda prețul

Acesta este unul dintre motivele pentru care anunțul președintelui rus nu are efecte directe asupra pieței autohtone (ci numai indirecte, asupra prețului), consumul intern, dar și o mare parte din înmagazinare, cel puțin până la iarnă, urmând a fi acoperite majoritar din producția autohtonă.

În plus, furnizorii români, și marii furnizori, precum Engie sau E.On, și cei mici nu au semnate contracte pe termen lung cu Gazprom, ci contracte pe termen scurt cu intermediari, precum WIEE (companie deținută de Gazprom, însă prin intermediul filialei sale din Elveția), Imex Oil, MET sau AXPO Bulgaria.

Cel mult, acești importatori vor fi obligați să achite prețul în euro sau dolari, cum prevede contractul, către Gazprombank, care îi va transforma în ruble la cursul zilnic de pe piața rusă.

Evoluția capacității de import rezervată prin Isaccea (gaz rusesc care tranzitează Ucraina)

Evoluția capacității de import rezervată prin Isaccea (gaz rusesc care tranzitează Ucraina)

Furnizorii români vor achita, pentru gazul provenit din importuri, în continuare prețul în lei, pe BRM, sau în moneda convenită în cazul în care semnează contracte bilaterale, foarte probabil importatorii transferând în preț riscul valutar.

În eventualitatea în care, însă, mai multe companii din alte state europene vor refuza sistemul de plată introdus de Rusia, va apărea inevitabil o penurie de gaz la nivelul UE, iar prețurile, inclusiv cele din România, vor exploda. În plus, România ar putea fi obligată să protejeze consumatorii casnici din Ungaria și Bulgaria cu gazele din producția internă.

Dincolo de capacitatea rezervată de import, redusă, transferul riscului valutar de către importatori în preț ar putea fi altul, din motivele scumpirii gazului pentru ziua de vineri.

În plus, anticipând probabil liniștea de după furtună, în ultimele zile ale lunii martie, companiile autohtone, dar și cele maghiare (care s-au folosit de România ca țară de tranzit pentru gazul rusesc) au importat masiv gaze prin Isaccea și Negru Vodă, aproape 90 GWh pe zi, din care jumătate au ajuns în Ungaria. Iar pe piața pentru ziua următoare operată de BRM au fost tranzacționate volume zilnice record, de peste 55 GWh, echivalente cu o cincime din consumul intern.

Evoluția capacității de import rezervată prin Negru Vodă (gaz rusesc care tranzitează, Marea Neagră, Turcia și Bulgaria)

Evoluția capacității de import rezervată prin Negru Vodă (gaz rusesc care tranzitează, Marea Neagră, Turcia și Bulgaria)

Așa se face că, în ultimele zile, România a injectat o cantitate mai mare în depozite decât cea extrasă. În depozitele Depogaz, de exemplu, miercuri au fost introduși 78,1 GWh și extrași doar 34,6 GWh.

Pentru vineri, a fost rezervată joi o capacitate de import zilnică de 25 GWh, iar tarifele de rezervare, dar și prețul gazului comandat suplimentar de pe o zi pe alta față de rezervările lunare efectuate este superior. Acesta ar putea fi un alt motiv al scumpirii de joi.

Comparativ cu prețul de joi de 115 euro/MWh de pe BRM pentru gazul cu livrare în ziua următoare, pe cea mai importantă bursă regională, cea austriacă CEGH, acesta era mai mare cu 7 euro, de 122 euro/MWh.

O dovadă că anunțul președintelui rus a avut un efect limitat pe piața autohtonă este evoluția contractelor forward.

Astfel, joi s-au efectuat mai multe tranzacții cu gaz cu livrare în luna mai, în luna iunie, în trimestrul al treilea și în trimestrul al patrulea la un preț similar celui din zilele precedente.

Evoluția prețului gazului cu furnizare în lunile mai și iunie și în trimestrele 3 și 4

Evoluția prețului gazului cu furnizare în lunile mai și iunie și în trimestrele 3 și 4

Astfel, prețul gazului cu livrare în luna mai s-a apreciat cu doar 1,4%, la 611 lei/MWh (123,5 euro/MWh), cel cu livrare în luna iunie, cu 0,9%, la 610,5 lei/MWh (123,4 euro/MWh), iar cel cu livrare în trimestrul al treilea, cu 0,7%, la 601,6 lei/MWh (121,6 euro/MWh).

Gazul cu livrare în trimestrul al patrulea, pentru început de iarnă, s-a ieftinit chiar joi cu 12,6%, la 600 lei/MWh (121,3 euro/MWh).

Comparativ, pe piața austriacă CEGH, toate aceste produse se tranzacționau joi la prețuri superioare: gazul cu livrare în mai la 126,7 euro/MWh, cel cu livrare în iunie, la 124,7 euro/MWh, cel pentru trimestrul al treilea, la 126,7 euro/MWh, iar cel pentru trimestrul al patrulea la 127,6 euro/MWh.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.profit.ro).

Accesați aici articolul integral !

spot_img

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!