Robotul Minerva ca: 
Daniel Yergin, unul dintre cei mai reputaţi specialişti la nivel global în domeniul energiei, în prezent vicepreşedinte la S&P Global, a scris recent un articol cu titlul „Tranziţia energetică se confruntă cu realitatea” pentru Project Syndicate.
Aici arată că „având în vedere scara şi complexitatea tranziţie energetice, mulţi specialişti sunt îngrijoraţi de faptul că analiza economică a fost neglijată în procesul de planificare al acestor politici”.
Autorul cărţilor „The Prize: The Epic Quest for Oil, Money & Power” şi „The New Map : Energy, Climate, and the Clash of Nations” probabil că nu doreşte să fie alarmist prin această exprimare, în condiţiile în care este tot mai evident că autorităţile din ţările dezvoltate nu au neglijat, ci au ignorat complet costurile şi implicaţiile economice ale introducerii unor standarde şi termene complet rupte de realitate.
Mai mult, aceleaşi autorităţi exercită presiuni tot mai mari şi asupra ţărilor în curs de dezvoltare din Africa, Asia, America Latină sau Europa pentru aplicarea unor standarde similare, presiuni care vor conduce inevitabil către blocarea oricărei perspective a dezvoltării economice pentru fostele lor colonii.
Yergin accentuează că tranziţia energetică actuală este profund diferită de cele precedente, deoarece nu mai este „aditivă”, în condiţiile în care se doreşte eliminarea într-o perioadă foarte scurtă, de circa 25 de ani, a surselor existente, în loc să fie permisă utilizarea lor în paralel până la înlocuirea completă.
Un aspect deosebit de important îl reprezintă şi „motorul” tranziţie din trecut în comparaţie cu cel din prezent. După cum subliniază Yergin, „tehnologia şi avantajul economic au fost forţele principale ale tranziţiilor energetice anterioare, în timp ce acum politicile publice reprezintă factorul primordial”.
Dacă vicepreşedintele de la S&P Global îşi lansează avertismentul faţă de politicile Net Zero pe un ton conciliant, doctorul în fizică nucleară Wallace Manheimer, fost cercetător la US Naval Research Laboratory, atacă direct iresponsabilitatea autorităţilor.
În articolul „While the Climate Always Has and Always Will Change, There Is no Climate Crisis”, din Journal of Sustainable Development (Vol. 15, No. 5, 2022), Manheimer susţine că „accentul pus pe criza climatică falsă devine o tragedie pentru civilizaţia modernă”, mai ales în condiţiile în care „multiple teorii şi măsurători ştiinţifice arată că nu există niciun fel de criză climatică”.
Cercetătorul american pune toată această isterie climatică pe seama unui lobby deosebit de puternic din partea „complexului industrial climatic”, format din cercetători, majoritatea organizaţiilor mass-media, reprezentanţii unor importante sectoare industriale şi legiuitori, lobby care „i-a convins pe mulţi că bioxidul de carbon din atmosferă, un gaz pe care îl expirăm, reprezintă o otravă pentru mediu”.
În opinia lui Manheimer, „dacă vom renunţa la actuala infrastructură energetică şi vom face conversia către eolian şi solar, iar aceste două surse de energie vor eşua, un lucru inevitabil, atunci vom asista la sfârşitul civilizaţiei”, iar „tragedia va fi şi mai mare”, deoarece „se vor fi cheltuit trilioane pentru noua infrastructură şi se va distruge mediul natural pe scară largă”.
Despre ţintele absurde şi imposibile ale politicilor Net Zero a scris de curând şi Wall Street Journal, pornind de la două studii ale unor instituţii oficiale din Statele Unite.
După ce aminteşte de tot cadrul propagandistic din jurul acestor ţinte, care au fost menţionate inclusiv în peste 6.000 de documente înaintate Securities and Exchange Commission, instituţia de reglementare a pieţelor financiare din SUA, cotidianul financiar afirmă că două rapoarte recente ar trebui să readucă realitatea în prim-plan.
Primul vine de la Electric Power Research Institute (EPRI) sub titlul „Net-Zero 2050: U.S. Economy-Wide Deep Decarbonization Scenario Analysis” şi este disponibil la adresa lcri-netzero.epri.com. EPRI este un institut de cercetare afiliat industriei utilităţilor electrice din SUA.
Concluziile sale arată că industria utilităţilor nu poate atinge ţinta net-zero, chiar dacă se atinge obiectivul obţinerii electricităţii din surse curate şi creşte eficienţa sectorului.
Pe marginea studiului, WSJ subliniază că „indiferent de numărul centralelor eoliene, solare, hidro, nucleare, alături de electrificarea tehnologiilor care se bazează pe combustibili fosili, nu se va ajunge la net-zero până în 2050”.
Raportul de la EPRI arată că nici măcar ţinta de „decarbonizare profundă”, care încă este departe de Net Zero, nu este fezabilă, în condiţiile în care „tehnologiile de eliminare a carbonului nu sunt scalabile”.
Chiar dacă scalabilitatea ar fi posibilă, costul eliminării din atmosferă a 1,6 trilioane de tone de CO2, estimare care vine de la John Kerry, reprezentantul special pentru climă al guvernului american, ar fi de circa un milion de miliarde de dolari la preţurile curente. Da, un milion de miliarde de dolari!
Raportul de la EPRI mai subliniază că „studiul nu include o evaluare detaliată a unor factori cum sunt restricţiile din lanţurile de aprovizionare sau fiabilitatea şi rezilienţa operaţională a unei reţele electrice compatibile cu obiectivul Net Zero”, ceea ce îl determină pe autorul articolului din WSJ să afirme că „este nevoie de un miracol pentru atingerea ţintei Net Zero până în 2050”.
Al doilea raport prezentat de WSJ are titlul „2022 Long-Term Reliability Assessment”. Raportul este disponibil la adresa www.nerc.com/pa/RAPA/ra/Reliability Assessments DL/NERC_LTRA_2022.pdf şi arată că unităţile care produc energie electrică din combustibili fosili sunt scoase prea rapid din reţea pentru a permite acoperirea cererii de electricitate. Cu alte cuvinte, „cea mai mare parte a ţării este supusă riscului de cădere generalizată a alimentării cu energie electrică în condiţiile unor fenomene meteorologice extreme”.
Această stare de lucruri nu este specifică Statelor Unite ale Americii. Şi în Europa sunt puse în practică astfel de programe de „decarbonizare”, inclusiv în ţara noastră, prin ignorarea completă a legilor fizicii şi a celor mai elementare noţiuni de eficienţă economică.
„Civilizaţia modernă are nevoie de energie, iar înainte de utilizarea pe scară largă a combustibililor fosili această energie venea de la oameni şi animale”, a mai scris Wallace Manheimer în articolul său, unde accentuează că „pe fondul unei cantităţi aşa de reduse de energie, civilizaţia nu a fost decât o poleială subţire care acoperea un munte de mizerie, iar poleiala nu a putut fi menţinută decât prin sclavie, colonialism şi tiranie”.
Oare acesta va fi şi viitorul „de aur” al omenirii, deoarece sunt prea puţini cei care cer socoteală troglodiţilor care propovăduiesc politici economice şi energetice pe care nu le înţeleg şi nevertebratelor care la urmează poruncile fără crâcnire?
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.bursa.ro).
