Cu criza energiei punând presiune crescândă pe Europa, Franţa, cel mai mare producător de energie nucleară al continentului, se străduieşte să-şi restarteze cât mai multe reactoare. Un număr record de 26 din cele 56 de reactoare ale ţării erau la mijlocul lunii noiembrie offline pentru lucrări de mentenanţă sau reparaţii, potrivit The New York Times.
Operatorul de stat din domeniul energiei nucleare EDF a crescut producţia a trei reactoare nucleare recent în urma lucrărilor de reparaţii şi a declarat că speră să înceapă soluţionarea problemelor de la reactorul Penly 2 la mijlocul lunii ianuarie, scrie Reuters.
Operatorul s-a confruntat cu un probleme majore în acest an, producţia de energie nucleară coborând la minime pe 30 de ani, chiar în condiţiile în care războiul din Ucraina afectează profund aprovizionarea cu energie a Europei.
Finlanda a anunţat recent că se confruntă cu un risc sporit de întreruperi de electricitate în lunile următoare din cauza unei noi amânări a punerii în funcţiune a reactorului nuclear Olkiluoto 3. OL3 este prima centrală nucleară a Finlandei din ultimele peste patru decenii şi prima din Europa din aproape 15 ani, cu o capacitate egală cu aproximativ 14% in consumul de electricitate al ţării.
Sporind temerile Finlandei, ţara vecină Suedia, un exportator major de electricitate, şi-a întrerupt funcţionarea reactorului nuclear Oskarshamn pentru mentenanţă în perioada 9-18 decembrie, iar reactorul său Ringhals este offline de la sfârşitul lunii februarie.
În Belgia, centrala nucleară Tihange 2 urmează să fie închisă permanent pe 31 ianuarie anul viitor, potrivit Brussels Times.
Pe 23 septembrie, reactorul nuclear Doel 3 a fost definitive închis. Acum a venit rândul lui Tihange 2.
Tot în Belgia, reactorul nuclear Doel 2 s-a oprit în mod automat în octombrie după producerea unui scurtcircuit în sistemul de operare. Aceasta după ce reactorul Thiange 3 nu mai era deja operaţional.
După închiderea Tihange 2, Belgia va mai avea cinci centrale nucleare, ce urmează a fi închise în 2025.
Şi Bulgaria întâmpină probleme cu reactoarele nucleare. Singura centrală nucleară a ţării şi-a închis unul dintre reactoare la începutul acestei luni, după descoperirea unei scurgeri de lichid de răcire radioactiv, potrivit AFP.
Două incidente anterioare la reactoarele centralei de la Kozlodui au declanşat închideri în iunie şi octombrie.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).