Roxana Hurducaș, auditor & consultant de marketing și comunicare, consideră că, în ultima vreme, antreprenorii au înțeles importanța rolului pe care-l joacă un om de comunicare în ecosistemul organizației, acordându-i atenția cuvenită.
Forbes: De ce ați ales statutul de consultant independent de marketing și comunicare?
Roxana Hurducaș: Am ales să fac pasul către consultanță după 14 ani pe care i-am petrecut la FAN Curier. Dintre aceștia, timp de 10 ani am condus departamentul de marketing și PR.
Cu toate că industria de curierat este una extrem de dinamică, una care nu-ți permite să te plictisești sau să te plafonezi, am simțit că pot evolua profesional dacă mă desprind de apartenența la o singură organizație și construiesc concomitent pe mai multe planuri.
Piața de consultanță este competitivă în măsura în care o percepi ca fiind competitivă. Eu nu văd în jurul meu competiție, ci văd alți profesioniști cu care am putea lucra la un moment dat. Până la urmă, vorbim despre progres.
Nu contează neapărat să treci primul linia de sosire, ci să faci din cursa la care participi o experiență cât mai bună pentru tine, pentru colegii care aleargă alături de tine pe pistă și pentru spectatorii din tribune sau de-acasă. Cam așa este această experiență de consultant independent.
Forbes: Ce înseamnă „progres” în piața de consultanță de marketing?
Roxana Hurducaș: Înseamnă progresul consultantului, al organizației, progresul relațiilor și al industriilor în care cei doi activează. Pentru că fără progres nu putem să avem rezultate. Și consolidarea este, până la urmă, un proces cu un rezultat bun. Dar ceea ce ne interesează și obiectivul pe care-l urmărim reprezintă progresul.
Forbes: În viziunea dvs., care este statutul unui consultant în branding și marketing în România? Ce anume îl definește pentru a fi un consultant?
CARTE DE VIZITĂ
Roxana Hurducaș a fost, timp de 10 ani, directorul de marketing și comunicare al companiei FAN Courier, cea mai mare companie de curierat din țară. Apoi, a înființat și a condus departamentul de marketing și comunicare al Secret Private Investigations Agency, liderul noii generații de investigatori privați din România.
Din postura de consultant, Roxana Hurducaș ajută companiile să-și construiască identitatea de brand, să stabilească și să implementeze strategia de comunicare și să dezvolte proiecte noi care să le pună în valoarea unicitatea în percepția consumatorilor și a pieței în care activează.
În plus, ajută departamentele de marketing să înțeleagă cum este percepută comunicarea lor, care sunt recomandările potrivite strategiei lor de comunicare, care este cel mai bun mod de a-și construi și administra brandingul, cum să optimizeze procesele de lucru sau cum să mențină legătura și colaborările cu furnizorii externi.
Roxana Hurducaș: Un consultant poate să acționeze ca freelancer, soloprenor sau ca antreprenor, în funcție de alegerea fiecăruia și de volumul de muncă pe care vrea sau poate să-l gestioneze. Bineînțeles, totul într-un cadru legal.
Când vorbim despre consultanță este imperios necesar să discutăm despre experiență practică, nu doar teorie de genul: am citit o carte, am făcut un curs și sunt pregătit să sfătuiesc alți oameni!
Trebuie să vorbim despre rezultatele anterioare, despre învățarea și dezvoltarea continuă din partea consultantului, dar și despre brandingul personal ca măsură a încrederii.
Și mai este un diferențiator! Acesta constă în înțelegerea din punct de vedere al business-ului pentru că, prin serviciile pe care le prestezi pentru o companie în calitate de consultant, tu impactezi businessul.
Este foarte important să ai experiență antreprenorială și să cunoști cum funcționează o companie, care sunt procesele și care sunt departamentele pe care, prin activitatea ta de branding sau de marketing, le influențezi.
Cred că rolul omului de comunicare, fie că vorbim despre un director de marketing sau consultant, este unul în care să dețină poziția în organigramă fie imediat după CEO, fie chiar la dreapta acestuia, pentru că, prin activitatea sa, cum spuneam mai devreme, impactează direct compania.
Fiecare departament dintr-o companie deține informații și face acțiuni care influențează major întreaga organizație.
Omul de marketing și comunicare trebuie să cunoască, să înțeleagă, să filtreze și să decidă modul în care acestea sunt folosite.
În ultimul timp, am observat că antreprenorii înțeleg importanța omului de comunicare și îl scot din departamentul comercial, îl urcă în organigramă, ceea ce este foarte bine. Omul de comunicare este foarte important în ecosistemul unei companii sau al unei organizații.
Rolul omului de comunicare este important, pentru că el decide ce comunică și ce nu comunică. Este important ca el să fie pregătit și pro-activ. Poți să faci această treabă dacă ai acces la informații.
Forbes: Care sunt lucrurile pe care le apreciați la antreprenorii români care dețin branduri puternice pe piață? Altfel spus, antreprenorii români sunt deschiși colaborării cu un consultant?
Roxana Hurducaș: Noi, oamenii de marketing, avem un răspuns pe care-l folosim nu foarte des și nu întotdeauna pe placul audienței: depinde! (Râde.)
Depinde, pentru că sunt foarte multe variabile, încât nu pot să dai un răspuns care să se potrivească 100% de fiecare dată…
Totuși, apreciez antreprenorii care au viziune, care au înțeles că nu știu totul, care nu și-au construit un business după chipul și asemănarea lor și au fost atenți la piață și la stakeholderi.
În primul rând, antreprenorii au nevoie să înțeleagă nevoia și utilitatea unui plan macro, al unei strategii în detrimentul tacticilor, care sunt acțiuni singulare și care nu vor produce rezultate pentru că nu sunt aliniate la o strategie. Dacă începem să construim în fiecare lună altă casă, terminăm anul cu 12 fundații parțiale și fără nicio casă!
Un plan de business este extrem de necesar pentru că fără acesta nimeni nu știe ce are de făcut. La fel este și cu strategia de marketing și de comunicare.
În al doilea rând, recomand antreprenorilor să aibă răbdare să construiască. De asemenea, le recomand să nu se lase influențați de ceea ce au văzut că a funcționat la alții sau de ceea ce au auzit de la un prieten. Mai mult, le recomand să nu mai alerge după trenduri. „Săptămâna asta este un trend, hai să facem și noi!” Nu funcționează chiar așa!
Nu în ultimul rând, le recomand să nu mai ceară și să nu mai aștepte lucruri „WOW!” De cele mai multe ori, pentru a avea rezultate bune sau foarte bune, nu ai nevoie de ceva WOW! Până la urmă, acest „wow” este extrem de subiectiv. Ai nevoie de claritate, de strategie și de constanță în implementare.
Forbes: Care este principalul risc (dușman) al brandurilor în comunicarea pe internet și pe rețelele de socializare?
Roxana Hurducaș: Sunt foarte multe capcane și riscuri pe care brandurile le au în comunicare în mediul online și offline. În online, comunicarea brandurilor s-a transformat în una conversațională. În prezent, totul este conversațional, se întâmplă acum și în văzul tuturor…
Urmărește integral interviul pe pagina de Facebook a revistei Forbes România.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).