4.3 C
București
marți, noiembrie 29, 2022

Energie – ŞEFUL DIPLOMAŢIEI EUROPENE, JOSEP BORRELL: „Dacă Rusia vrea să taie gazul UE, nu va aştepta toamna” – 29.07.2022 – Sinteza

4 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

Dacă Rusia doreşte "să taie gazul" Uniunii Europene, nu va aştepta să vină toamna sau iarna, a estimat ieri şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, care mai crede că este puţin probabil să survină o întrerupere "brutală" a furnizării gazului natural rusesc, transmite AFP.

"Dacă Rusia vrea să ne taie gazul, nu va aştepta toamna sau iarna ca să o facă, ea nu ne va permite să ne umplem stocurile în timpul verii", a declarat Borrell la postul public spaniol de televiziune TVE, adăugând: "Rusia o va face cât mai curând posibil, astfel încât în timpul iernii să nu avem rezervele care să ne permită să rezistăm.

Totuşi, Borrell crede că este puţin probabil să survină "o ruptură brutală" a sistării furnizării gazelor ruseşti în perioada următoare, chiar dacă Moscova deja anunţă că volumul livrărilor de gaz va fi sub cel prevăzut...

Dacă Rusia doreşte „să taie gazul” Uniunii Europene, nu va aştepta să vină toamna sau iarna, a estimat ieri şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, care mai crede că este puţin probabil să survină o întrerupere „brutală” a furnizării gazului natural rusesc, transmite AFP.

„Dacă Rusia vrea să ne taie gazul, nu va aştepta toamna sau iarna ca să o facă, ea nu ne va permite să ne umplem stocurile în timpul verii”, a declarat Borrell la postul public spaniol de televiziune TVE, adăugând: „Rusia o va face cât mai curând posibil, astfel încât în timpul iernii să nu avem rezervele care să ne permită să rezistăm. Decizia Moscovei depinde de mulţi factori, printre care evoluţia războiului în Ucraina”.

Totuşi, Borrell crede că este puţin probabil să survină „o ruptură brutală” a sistării furnizării gazelor ruseşti în perioada următoare, chiar dacă Moscova deja anunţă că volumul livrărilor de gaz va fi sub cel prevăzut, conform Agerpres.

Rusia doreşte să-şi vândă gazul şi caută „clienţi alternative” celor din UE, întrucât ştie că pe termen lung blocul comunitar se va debarasa complet de gazul rusesc, a remarcat şeful diplomaţiei europene, amintind că Rusia construieşte în grabă gazoducte ca să livreze gaze altor clienţi, dar realizarea acestor conducte va dura mult timp.

Rusia a redus semnificativ în ultimele săptămâni livrările de gaz către Europa – în special prin gazoductul Nord Stream 1, care funcţionează de miercuri la numai 20% din capacitate -, invocând lucrări de întreţinere. Dar europenii consideră această explicaţie doar un pretext şi acuză Moscova că foloseşte gazul ca pe o armă politică şi economică în contextul agresiunii sale împotriva Ucrainei.

Statele UE au convenit marţi un acord ce prevede o reducere voluntară a consumului lor de gaze cu 15%, reducere pe care însă Comisia Europeană o poate face să devină obligatorie în cazul unui risc de „penurie gravă”, ce ar putea apărea în eventualitatea sistării furnizării gazelor ruseşti, dar aplicarea acesteia prevede mai multe excepţii pentru unele state membre.

IEA: „Creşterea explozivă a preţului gazelor naturale impulsionează utilizarea cărbunelui la nivel mondial”

Consumul global de cărbune este posibil să se apropie în acest an de recordul absolut de opt miliarde de tone stabilit în anul 2013, pe măsură ce economiile europene vor căuta să facă economii la gazele naturale, a estimat ieri Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), informează Bloomberg.

„În pofida încetinirii economiei mondiale şi a carantinelor din China, creşterea explozivă a preţului gazelor naturale, după invazia rusă din Ucraina, impulsionează utilizarea cărbunelui la nivel mondial în acest an”, a apreciat IEA într-un raport publicat ieri.

Pe baza tendinţelor economice actuale, consumul mondial de cărbune ar putea creşte cu 0,7%, până la opt miliarde de tone în acest an, plecând de la ipoteza că economia chineză îşi va reveni, conform estimărilor, în a doua jumătate a anului, a precizat IEA, notează Agerpres.

China este responsabilă pentru mai mult de jumătate din cererea globală de cărbune. Deşi cererea de cărbune a Chinei a scăzut cu 3% în prima jumătate a anului, situaţia ar urma să se inverseze în a doua jumătate.

În cazul Uniunii Europene, IEA se aşteaptă la o creştere a consumului de cărbune cu 7% în acest an, având în vedere că statele membre au puţine surse de aprovizionare cu gaze. Agenţia Internaţională a Energiei mizează pe faptul că cererea mare de cărbune va continua şi în a doua jumătate a anului, având în vedere că mai multe state UE au prelungit durata de funcţionare a termocentralelor pe cărbune sau au redeschis unele termocentrale pentru a asigura aprovizionarea cu electricitate.

De altfel, sectorul producţiei de electricitate va fi cel mai mare contributor la creşterea consumului de cărbune al Uniunii Europene în acest an, IEA estimând că cerere de cărbune pentru producţia de electricitate va creşte cu 16% în 2022.

Consumul total de cărbune în Europa a crescut cu 14% anul trecut, în condiţiile în care economiile şi-au revenit din restricţiile introduse în timpul pandemiei, restricţii care au dus la diminuare cererii de electricitate.

Tot acest consum ridicat vine într-un moment în care preţurile cărbunelui au atins valori record, iar preconizatul embargou ce ar urma să fie introdus de UE pentru importurile de profil din Rusia va pune noi presiuni pe partea de aprovizionare.

Cotaţia futures a gazelor cu livrare în luna august era de 194,5 euro pentru un Megawatt-oră ieri, în deschiderea sesiunii de la Bursa din Amsterdam. Cotaţia a urcat până la 207 euro pe parcursul sesiunii, iar la ora 17.00 atingea 203,17 euro.

–––––––––––-

Preţul futures al barilului de petrol Brent cu livrare în luna septembrie a crescut cu 0,4% în a doua parte a zilei de ieri, la ICE Futures Europe, atingând 107,02 dolari. La Nymex SUA, preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în septembrie a urcat cu 0,2%, la 97,49 dolari barilul la ora locală 09.58.

–––––––––––-

Cotaţia futures a aurului cu livrare în decembrie a crescut cu 1,6%, la 1.765,80 dolari uncia ieri, la Comex New York, la ora 09.56, cea spot – cu 1,1%, la 1.752,36 dolari/uncie.

–––––––––––-

Preţul grâului cu livrare în luna septembrie a crescut cu 2% ieri, la Bursa din Chicago (CBOT), ajungând la 8,06 dolari/buşel la ora 09.55 Cotaţia porumbului cu livrare în decembrie a urcat cu 2,3%, la 6,17 dolari/buşel.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.bursa.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!