3.1 C
București
miercuri, decembrie 8, 2021

Energie – ULTIMA ORĂ România – dată din nou în judecată la Washington de investitori străini – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -spot_img

Sumarizare automata

... Unul dintre cele mai importante holdinguri energetice din Austria, cu încasări anuale de peste 1 miliard de euro și care deține 3 parcuri eoliene în România, a reclamat statul român la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington... Date analizate de Profit.ro relevă că grupul austriac Kelag, care controlează și operează în România parcurile eoliene Mihai Viteazu 1 (13,8 MW), Dudești (8 MW) și Pogoanele (8 MW), a înregistrat la ICSID o cerere de arbitraj împotriva statului român, drept reprezentanți ai pârâtului figurând premierul demis și interimar Florin Cîțu și Secretariatul General al Guvernului (SGG)..

Unul dintre cele mai importante holdinguri energetice din Austria, cu încasări anuale de peste 1 miliard de euro și care deține 3 parcuri eoliene în România, a reclamat statul român la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, acuzându-l de încălcarea așa-numitului Tratat privind Carta Energiei (TCE), un acord internațional încheiat în 1994 de statele din Europa și fosta Uniune Sovietică, ce statuează principiile colaborării internaționale în domeniul energiei și care conține și prevederi privind protecția investițiilor străine în sectorul energetic.

Date analizate de Profit.ro relevă că grupul austriac Kelag, care controlează și operează în România parcurile eoliene Mihai Viteazu 1 (13,8 MW), Dudești (8 MW) și Pogoanele (8 MW), a înregistrat la ICSID o cerere de arbitraj împotriva statului român, drept reprezentanți ai pârâtului figurând premierul demis și interimar Florin Cîțu și Secretariatul General al Guvernului (SGG). 

Este al patrulea proces intentat la Washington împotriva României de către investitori străini în capacități de producție de energie regenerabilă, Profit.ro relatând despre celelalte trei aici, aici și aici.

Nu este limpede deocamdată cât de mult mai pot avansa toate aceste proceduri de arbitraj, în condițiile în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis recent că Tratatul privind Carta Energiei (TCE) este incompatibil cu legislația comunitară.

“(…) deși TCE poate impune statelor membre (ale UE – n.r.) să respecte mecanismele arbitrale pe care le prevede în relațiile lor cu investitorii din state terțe care sunt de asemenea părți contractante la acest tratat cu privire la investițiile realizate de aceștia din urmă în aceste state membre, menținerea autonomiei și a caracterului propriu al dreptului Uniunii se opune ca TCE să poată impune aceleași obligații statelor membre între ele. Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se concluzioneze că articolul 26 alineatul (2) litera (c) din TCE trebuie interpretat în sensul că nu este aplicabil litigiilor dintre un stat membru și un investitor dintr un alt stat membru în legătură cu o investiție realizată de acesta din urmă în primul stat membru“, se menționează în decizia CJUE.

Nu este limpede nici obiectul exact al procedurii de arbitraj intentate de către grupul austriac. În celelalte procese cu dezvoltatori de regenerabile menționate, României i se cer despăgubiri pentru presupuse prejudicii provocate investitorilor prin mai multe modificări legislative din perioada 2013-2018, care au avut ca rezultat reducerea subvențiilor acordate producătorilor de energie eoliană și solară.

Mai precis, se reclamă reducerea numărului de certificate verzi cuvenite producătorilor, amânarea acordării unei părți din aceste certificate, reducerea perioadei de valabilitate și a prețului maxim al certificatelor verzi, exceptarea unor consumatori de energie de la obligația de a plăti certificate verzi, schimbarea metodologiei de calcul al obligațiilor de achiziție de certificate, precum și modificarea țintelor asumate de România privind ponderea în consumul național a energiei regenerabile.  

Data înregistrării la ICSID a plângerii Kelag împotriva statului român coincide însă cu cea a intrării în vigoare a noii legislații de compensare a scumpirilor la energie și gaze adoptate de Guvern și Parlament. Aceasta include supraimpozitarea cu 80% a veniturilor suplimentare obținute de producătorii de energie din surse ne-fosile din vânzări de electricitate la prețuri superioare plafonului de 450 lei/MWh, fiind supusă taxării cu 80% diferența dintre prețurile reale de vânzare și acest plafon.

În plus, întreprinderile mici au fost scutite de plata certificatelor verzi destinate subvenționării producției de energie regenerabilă, iar prețul final facturat al electricității pentru consumatorii casnici a fost plafonat la 1 leu/kWh, sumă în care intră și costurile cu certificatele verzi.

Aceste măsuri fac mai costisitoare operarea parcurilor eoliene existente și transmit un semnal extrem de negativ celor care se gândesc să investească în noi parcuri eoliene în România. Noua taxă (de 80% – n.r.) presupune că toți producătorii de energie vând energie electrică pe piața spot. Dar nu este așa. Unii au contracte pe termen lung cu prețuri fixe. Aceste parcuri eoliene riscă acum să piardă bani din energia pe care o produc“, a declarat recent Giles Dickson, președintele WindEurope, cea mai importantă organizației profesională continentală a industriei eoliene.

Contactate de Profit.ro, nici Ministerul Finanțelor Publice, care gestionează toate procedurile de arbitraj internațional în care este implicată România, și nici compania austriacă reclamantă nu au transmis vreun răspuns până în momentul publicării acestui articol.

Firmele locale prin care Kelag își operează cele 3 parcuri eoliene pe care le deține în România au înregistrat anul trecut un profit net cumulat de peste 12 milioane lei, la venituri totale de aproape 35 milioane lei.

Grupul austriac Kelag a fost înființat în 1923. Acționarul său majoritar (51,07%), Kärntner Energieholding, este controlat cu 51% din capital de către administrația de stat a provinciei austriece Carinthia, restul de 49% din capital fiind în posesia unei subsidiare a holdingului german RWE. Ceilalți acționari ai Kelag sunt un alt mare grup energetic austriac, Verbund (35,17%), RWE (12,85%) și salariații companiei (0,91%).

Kelag operează sisteme centralizate de termoficare, precum și rețele de distribuție de energie electrică și gaze naturale în Austria. Pe partea de producție, grupul austriac deține centrale pe biomasă, hidrocentrale, precum și parcuri eoliene și solare. Kelag a terminat anul trecut cu un profit net de 110 milioane euro, venituri de 1,06 miliarde euro și peste 1.500 de angajați.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.profit.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Urmareste-ți competitia in social media!