3.8 C
București
vineri, decembrie 2, 2022

Fonduri Europene – 7 universități din România selectate în cadrul Inițiativei privind Universitățile Europene – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

Comisia a anunțat rezultatele cererii de propuneri din 2022 pentru inițiativa privind Universitățile Europene: cu un buget record de 272 de milioane EUR din programul Erasmus+, 16 alianțe ale inițiativei Universităților Europene existente vor continua să primească sprijin...

Cererea de propuneri a universităților europene din cadul programului Erasmus+ din 2022 a fost structurată în jurul a două teme: pe de o parte, aceasta a propus să ofere finanțare durabilă pentru alianțele de succes deja existente ale instituțiilor de învățământ superior în vederea urmăririi viziunii lor pe termen lung...

Pe de altă parte, cererea de propuneri a sprijinit crearea de noi universități europene în întreaga Europă, reunind diverse instituții de învățământ superior în jurul unor viziuni strategice comune.

Comisia a anunțat rezultatele cererii de propuneri din 2022 pentru inițiativa privind Universitățile Europene: cu un buget record de 272 de milioane EUR din programul Erasmus+, 16 alianțe ale inițiativei Universităților Europene existente vor continua să primească sprijin, iar patru noi alianțe universitare vor putea să își înceapă cooperarea.

Instituțiile de învățământ superior din România incluse în cadrul alianțelor câștigătoare ca urmare a cererii de propuneri din 2022 sunt Universitatea din București, Universitatea Tehnică de Construcții București, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

Împreună cu cele 24 de alianțe selectate în 2020, un total de 44 de alianțe ale Universităților Europene reunesc în prezent 340 de instituții de învățământ superior din capitale și regiuni îndepărtate din 31 de țări. 

Universitățile Europene sunt alianțe ale instituțiilor de învățământ superior din întreaga Europă care cooperează în domeniul educației, cercetării și inovării în beneficiul studenților, al cadrelor didactice și al societății. 

Vicepreședintele Margaritis Schinas a declarat: „Dacă priviți individual instituțiile de învățământ superior din Europa, veți vedea că fiecare dintre acestea este un centru de cunoaștere și inovare de sine stătător. Punându-le în legătură și creând alianțe transnaționale, le permitem să devină campioni europeni ai cunoașterii, să se dezvolte și mai mult prin cooperarea în domeniul educației, cercetării și inovării. Sunt convins că, împreună, universitățile europene vor aduce învățământul superior în Europa la un nou nivel. Îi felicit călduros pe toți candidații admiși.”

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Astăzi ne apropiem cu încă un pas de realizarea viziunii noastre privind sectorul învățământului superior în Europa: campusuri interuniversitare, în cadrul cărora studenții, personalul și cercetătorii din toate regiunile Europei se pot bucura de o mobilitate neîntreruptă și pot crea noi cunoștințe împreună, pornind de la o bază transnațională și interdisciplinară. Sunt mândră că suntem în măsură să oferim o finanțare mai mare și pe termen mai lung pentru alianțele cu programul Erasmus+ și, de asemenea, că am asigurat o abordare favorabilă incluziunii, oferind instituțiilor de învățământ superior oportunități de a se alătura alianțelor existente sau de a forma altele noi.”

Fiecare alianță primește un buget de până la 14,4 milioane EUR din programul Erasmus+ pentru o perioadă de patru ani. Aceasta reprezintă o creștere semnificativă în comparație cu valoarea maximă de 5 milioane EUR pentru trei ani în cadrul cererilor de propuneri Erasmus+ anterioare.

Cererea de propuneri a universităților europene din cadul programului Erasmus+ din 2022 a fost structurată în jurul a două teme: pe de o parte, aceasta a propus să ofere finanțare durabilă pentru alianțele de succes deja existente ale instituțiilor de învățământ superior în vederea urmăririi viziunii lor pe termen lung. Cele 16 alianțe câștigătoare s-au extins la aproximativ 30 de noi instituții de învățământ superior. Pe de altă parte, cererea de propuneri a sprijinit crearea de noi universități europene în întreaga Europă, reunind diverse instituții de învățământ superior în jurul unor viziuni strategice comune.

Împreună cu cele 24 de alianțe selectate în 2020, un total de 44 de universități europene implică în prezent 340 de instituții de învățământ superior din capitale și regiuni îndepărtate din 31 de țări, inclusiv toate statele membre ale UE și Islanda, Norvegia, Serbia și Turcia. O noutate în cadrul cererii de propuneri Erasmus+ din 2022 este că alianțele pot accepta acum parteneri asociați din țările participante la Procesul de la Bologna, inclusiv, de exemplu, din Ucraina, Regatul Unit și Elveția. În plus, prin crearea de parteneriate cu aproximativ 1300 de parteneri asociați, de la ONG-uri și întreprinderi la orașe și autorități locale sau regionale, universitățile europene sunt în măsură să sporească substanțial calitatea și domeniul de aplicare al învățământului terțiar.

În toamna anului 2022, Comisia va lansa următoarea cerere de propuneri Erasmus+, cu scopul de a oferi finanțare pentru alianțele existente și de a crea altele noi.

Sursa: Comisia Europeana

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.finantare.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!