20 C
București
luni, mai 23, 2022

Fonduri Europene – Măsurile 1 și 2: Avertisment de la minister pentru beneficiarii care au ratat termenul pentru raportul de progres prima data – Sinteza

2 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -spot_img

Sumarizare automata

Beneficiarii Măsurii 2 și cei ai primei ediții a Măsurii 1, care au ratat prima oară termenul de depunere a rapoartelor de progres, la finalul implementării proiectelor, mai au la dispoziție 2 zile să-și îndeplinească această obligație, conform „legii amnistiei”, care le-a mai acordat o păsuire până pe 30 aprilie 2022, a avertizat, joi, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), într-un comunicat transmis StartupCafe.ro. „Firmele care au primit sprijin financiar în cadrul celor două programe derulate în contextul crizei sanitare COVID-19, dacă nu respectă termenul de 30 aprilie pentru transmiterea raportului de progres, riscă să își piardă banii.

Beneficiarii Măsurii 2 și cei ai primei ediții a Măsurii 1, care au ratat prima oară termenul de depunere a rapoartelor de progres, la finalul implementării proiectelor, mai au la dispoziție 2 zile să-și îndeplinească această obligație, conform „legii amnistiei”, care le-a mai acordat o păsuire până pe 30 aprilie 2022, a avertizat, joi, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

„Firmele care au primit sprijin financiar în cadrul celor două programe derulate în contextul crizei sanitare COVID-19, dacă nu respectă termenul de 30 aprilie pentru transmiterea raportului de progres, riscă să își piardă banii. Această situație trebuie neapărat evitată și, din acest motiv, fac apel către beneficiari să depună la timp documentele. Mai au la dispoziție doar două zile!”, a spus ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Amintim că perioada limită de transmitere a raportului de progres, respectiv 90 de zile pentru Măsura 1 – Microgranturi și 180 de zile pentru Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru, prevăzută inițial în legislația aferentă celor două programe, a fost prelungită prin modificarea Ordonanței de Urgență nr. 130/2022, în data de 13 aprilie.

„Aproximativ 3.900 de beneficiari ai primei etape a Măsurii 1 și alți 3.330 ai Măsurii 2 nu au îndeplinit obligația de a transmite raportul de progres, lucru prevăzut atât în contract, precum și în ordonanța de urgență care stă la baza acestor programe, găsidu-se ulterior în situația de a înapoia banii primiți. Nu am putut permite acest lucru, granturile fiind necesare pentru agenții economici, motiv pentru care am făcut toate demersurile pentru a-i repune în termen. În acest sens, am reușit să prelungim perioada de depunere a documentului până pe 30 aprilie, împiedicând astfel returnarea sumelor”, a precizat Cadariu.

Cele două forme de sprijin, respectiv microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară și granturi pentru capital de lucru acordate sub formă de sumă forfetară și în procent din cifra de afaceri, sunt prevăzute în Ordonanța de Urgență nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.startupcafe.ro).

Accesați aici articolul integral !

spot_img

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!