5.8 C
București
marți, ianuarie 18, 2022

Fonduri Europene – Programul Casa Verde Fotovoltaice se lansează pe 22 decembrie, cu un buget de peste 260 milioane lei – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -spot_img

Sumarizare automata

Finanțare de până la 20.000 de lei Prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, Autoritatea Fondului pentru Mediu (AFM) acordă facilităţi de finanţare de panouri solare în limita sumei de 20.000 lei şi respectiv de 25.000 de lei în cazul locuinţelor izolate... Cheltuielile care pot fi acoperite cu aceşti bani sunt: cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp (sistemul de panouri fotovoltaice, invertor, conexiuni, tablou electric); cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice (15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice); TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Începând cu data de 22 decembrie 2021, ora 10:00,  persoanele fizice interesate să se înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice se pot adresa instalatorilor validați în vederea înscrierii în program.

Valoarea disponibilă pentru reluarea înscrierilor în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice este de 263.700.000 lei. În plus, pentru a crește șansele utilizării integrale a bugetului alocat, în aplicația informatică, se va perrmite înscrierea în limita a 150% din valoarea alocată fiecărei regiuni.

Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

„Având în vedere interesul major de care se bucură acest program, estimăm că bugetul alocat sesiunii care va fi lansată săptămâna viitoare, va fi epuizat destul de rapid, dar asigurăm solicitanții că fondurile vor fi suplimentate. Pentru anul viitor, vom aloca un buget total de 650 milioane lei. Planificăm ca timp de 10 luni, începând cu luna ianuarie 2022, programul să se desfășoare lunar cu un buget de 65 milioane lei/lună, urmând ca în luna noiembrie, bugetul alocat să aibă o valoare echivalentă cu suma neutilizată din primele 10 luni de desfășurare a programului. Astfel, vom putea aproba toți solicitanții care vor dori să participe în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice”, a declarat Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat, pe site-ul instituției, lista instalatorilor validați în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională.

Program oprit, după suspiciuni de fraudă

Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost oprit la numai șase ore după ce a fost lansat, în data de 10 septembrie 2019, pe fondul suspiciunilor de fraudă la înscrierea unor dosare.

Suspiciunile au venit după ce, în prima zi de înscriere, o singură firmă de instalatori din Oltenia a reuşit performanţa de a înregistra 2.700 de aplicaţii în doar câteva ore, mai mult decât aplicaţiile depuse în oricare dintre celelalte şapte regiuni. Înregistrarea atât de multor dosare într-un mod corect, în numai câteva ore, este foarte puţin probabilă, având în vedere că o singură persoană nu poate încărca mai mult de 4 dosare într-o oră.

AFM a sesizat atunci organele abilitate.

Programul a continuat însă, toate dosarele înscrise atunci fiind luate în calcul la finanțare.

Șeful AFM a dat asigurări că de această dată programul „va merge total diferit”. „Nu e posibil să stea persoana fizică 2 ani până dosarul va fi evaluat. Ceea ce am promis e că fotovoltaicele care se depun în decembrie în cel mai rău caz până în iunie le contractăm”, a spus el.

Finanțare de până la 20.000 de lei

Prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, Autoritatea Fondului pentru Mediu (AFM) acordă facilităţi de finanţare de panouri solare în limita sumei de 20.000 lei şi respectiv de 25.000 de lei în cazul locuinţelor izolate.

Cheltuielile care pot fi acoperite cu aceşti bani sunt: cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp (sistemul de panouri fotovoltaice, invertor, conexiuni, tablou electric); cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice (15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice); TVA aferentă cheltuielilor eligibile. Suma reprezintă 90% din valoarea totală a unui astfel de sistem, iar restul de 10% trebuie plătit de către beneficiarul sistemului. De exemplu, în situaţia unei investiţii cu valoarea totală de 22.230 lei, finanţarea acordată este de 20.000 lei, iar contribuţia proprie a persoanei fizice este de 2.230 lei.

În detaliu, cheltuieli eligibile în cadrul programului:

a) cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; structura de susținere a sistemului; tablou electric curent continuu/curent alternativ;

b) cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice;

c) TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă încheiat între beneficiarul final şi Autoritate.

Înscrierea solicitantului persoană fizică se va face la unul dintre instalatorii validaţi care au încheiat contract de participare cu AFM, în limita procentului stabilit prin dispoziția președintelui AFM, raportat la sumele alocate regiunii în care se află imobilul pe care se implementează proiectul.

Aprobarea finanțării

Administrația Fondului pentru Mediu analizează documentele depuse de persoanele fizice la momentul înscrierii și introduse de instalator în aplicația informatică și  publică pe site-ul propriu listele cu persoanele fizice aprobate.

Eliminarea ATR – ului

Eliminarea obligativității prezentării Avizului tehnic de racordare, rămânând obligația depunerii certificatului de racordare.

Semnarea contractelor de finanțare nerambursabilă și implementarea proiectelor

Implementarea proiectului se realizează în termen de cel mult 12 luni de la semnarea contractului de finanțare nerambursabilă, termen în care trebuie realizată instalația și încheiate formalitățile privind recepția sistemului de panouri fotovoltaice și obținerea certificatului de racordare.

Monitorizarea finanţării acordate în cadrul programului, a investiţiilor realizate, precum şi a respectării condiţiilor prevăzute în prezentul ghid se face de către AFM, pe o perioadă de 6 ani de la data obţinerii de către beneficiarul final a certificatului de racordare.

Sursa: Mmediu.ro

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.finantare.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Urmareste-ți competitia in social media!