1.4 C
București
luni, ianuarie 17, 2022

Imobiliare – EXCLUSIV Familia Dobra începe demolarea fabricii Energomontaj. Fondatorul Animax intră pe piața imobiliară – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -spot_img

Sumarizare automata

Familia Călin și Alina Dobra, activă pe piața dezvoltărilor imobiliare din Cluj și București, a fost autorizată să demoleze fosta fabrică Energomontaj din estul Bucureștiului, în locul căreia vrea să construiască un parc de retail cu Kaufland și Lidl, și, în paralel, pune bazele unei noi afaceri imobiliare alături de antreprenorul Cristian Ludovic Pop, fondatorul lanțului de magazine petshop Animax, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro Principala firmă a băimărenilor Călin Gabriel Dobra (53 de ani) și Alina Codruța Dobra, Entire Real Estate Solutions, a cumpărat, anul trecut, cu circa 10 milioane de euro, terenul pe care a funcționat fabrica Energomontaj, de lângă rezervoarele de păcură ale CET București Sud, tranzacție semnalată în premieră de Profit.ro Acum, compania a fost autorizată să demoleze cele 10 construcții industriale de pe terenul de circa 6,2 hectare.

Familia Călin și Alina Dobra, activă pe piața dezvoltărilor imobiliare din Cluj și București, a fost autorizată să demoleze fosta fabrică Energomontaj din estul Bucureștiului, în locul căreia vrea să construiască un parc de retail cu Kaufland și Lidl, și, în paralel, pune bazele unei noi afaceri imobiliare alături de antreprenorul Cristian Ludovic Pop, fondatorul lanțului de magazine petshop Animax, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Principala firmă a băimărenilor Călin Gabriel Dobra (53 de ani) și Alina Codruța Dobra, Entire Real Estate Solutions, a cumpărat, anul trecut, cu circa 10 milioane de euro, terenul pe care a funcționat fabrica Energomontaj, de lângă rezervoarele de păcură ale CET București Sud, tranzacție semnalată în premieră de Profit.ro.

Acum, compania a fost autorizată să demoleze cele 10 construcții industriale de pe terenul de circa 6,2 hectare. Surse Profit.ro din piața imobiliară spun că familia Dobra vrea să construiască, în locul fostei fabrici, un parc de retail care va cuprinde, pe jumătate din teren, un hipermarket Kaufland și un magazin Lidl, iar pe cealaltă jumătate vor fi galerii comerciale. Investitorii sunt încă în proces de obținere a documentațiilor urbanistice și nu se preconizează începerea lucrărilor de construcție în 2022, potrivit surselor. Călin și Alina Dobra sunt cunoscuți pentru implicarea în construcția mai multor unități Kaufland și Lidl din țară.

Familia Dobra a fost asociată, în momentul inițierii achiziției terenului Energomontaj, cu o firmă controlată indirect de familia antreprenorului Raul Ciurtin, însă aceasta s-a retras din afacere.

În paralel cu pregătirea acestui proiect major de retail, familia Dobra s-a asociat și cu antreprenorul Cristian Ludovic Pop pentru o nouă afacere de dezvoltare imobiliară, prin care fondatorul Animax își face intrarea și în acest sector investițional. Sursele Profit.ro spun că, deocamdată, investitorii vor să rămână discreți în privința detaliilor despre viitorul proiect imobiliar. 

Călin Gabriel Dobra și Cristian Ludovic Pop sunt absolvenți ai Facultății de Aeronave, actuala Facultate de Inginerie Aerospațială, a Universității Politehnica din București, promoția 1993, potrivit surselor Profit.ro.

Cristian Ludovic Pop și-a vândut în 2018 lanțul de petshopuri Animax, pe care l-a înființat în 2001, companiei The Rohatyn Group, într-o tranzacție evaluată la circa 20 de milioane de euro. Banii a început să îi investească prin plasamente în platforma Roca Investments, în Holde Agri Invest și în compania software Ringhel. Totodată, el continuă să dezvolte rețeaua de magazine cu produse naturiste Esența Plant.

Și familia Dobra are plasamente în domenii conexe activității sale de bază. Astfel, este acționar majoritar al companiei Juice Master, producătorul sucurilor Zucco produse în Odoreu (Satu Mare), iar anul trecut a intrat în afacerea Domeniile Boieru prin preluarea a 20% din producătorul de vin de la antreprenorii Raul Ciurtin și Florin Dănoaie, achiziție semnalată în premieră de Profit.ro.

Cel mai amplu proiect în care este angrenată familia Dobra în acest moment este Estoria City, un complex multifuncțional ce este construit în locul fostei fabrici Policolor din estul Bucureștiului. În acest proiect, în care sunt așteptate investiții de circa 200 de milioane de euro, familia Dobra este asociată cu familia lui Raul Ciurtin și cu antreprenorul clujean Florin Mariș (proprietarul dezvoltatorului imobiliar Hexagon).

În aceeași formulă de asociere, cei trei parteneri pregătesc și un nou proiect imobiliar în locul fostei fabrici Electrometal din Cluj-Napoca, în vecinătatea complexului de birouri Liberty Techonology Park și al viitoarei dezvoltări imobiliare pregătite de ieșeanul Iulian Dascălu în locul Carbochim.

În 2020, Raul Ciurtin și Florin Mariș au încasat 30 milioane de euro de la familia Andrea și Ferenc Korponay din Baia Mare pentru trei clădiri de birouri din Cluj-Napoca, dezvoltate de grupul Hexagon.

O serie de antreprenori români au început să facă plasamente imobiliare pe piața din București, în ultimii ani, ca o formă de diversificare a afacerilor pe care le desfășoară. Printre ei se numără frații Dragoș și Adrian Pavăl din Bacău, Dorin Mateiu din Alba, Ovidiu Buluc din București, Vasile Armenean din Suceava, Gheorghe Buzdugan din Cluj,  Dobrin Mitriță, Spiru Mantu și Mihai Humă, toți din Galați, Cătălin Ene și Sorin Mihai Cîrstea din Argeș, Iulian Iuga din Cluj.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.profit.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Urmareste-ți competitia in social media!