4.3 C
București
marți, noiembrie 29, 2022

Imobiliare – EXCLUSIV FOTO Globalworth – prezentat ca discutând cu Banca Transilvania vânzarea sediului Orange. Ar fi prima vânzare din portofoliul local de birouri al Globalworth, la 10 ani de la înființare – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

Complexul Green Court, din zona pasajului Pipera, este format din 3 clădiri de birouri construite de suedezii de la Skanska în perioada 2014-2016 și cumpărate, pe rând, de Globalworth.

Prima clădire și cea mai mare, corpul A, are o suprafață de 19.600 de metri pătrați și a fost cumpărată de Globalworth în 2015 cu un preț de 44 de milioane de euro.

În timpul pandemiei, Orange și-a scos la subînchiriat 15% din sediul din Green Court în contextul în care, atunci, 85% dintre angajați lucrau de acasă.

Compania Globalworth, la care stau în chirie aproape toate multinaționalele din România, este indicată de jucători din piața imobiliară ca fiind în discuții preliminare cu Banca Transilvania pentru vânzarea clădirii A din cadrul complexului de birouri Green Court, din nordul Bucureștiului, actualul sediu Orange, potrivit surselor Profit.ro. Aceasta ar fi prima vânzare din portofoliul local de birouri al Globalworth, la zece ani de la înființare.

Complexul Green Court, din zona pasajului Pipera, este format din 3 clădiri de birouri construite de suedezii de la Skanska în perioada 2014-2016 și cumpărate, pe rând, de Globalworth. Prima clădire și cea mai mare, corpul A, are o suprafață de 19.600 de metri pătrați și a fost cumpărată de Globalworth în 2015 cu un preț de 44 de milioane de euro. Principalii chiriași ai acestui imobil sunt Orange, grupul CITR și Schneider Electric.

Operatorul de telefonie mobilă Orange ocupă circa 77% din clădire. Orange s-a mutat în 2014 și și-a adus aici jumătate dintre angajați, adică 1.630 de oameni.

Jucătorii din piață spun că, la sfârșitul acestui an, contractul de închiriere al opreratorului expiră și că deja ar fi fost inițiate demersuri pentru mutarea sediului în clădirea de birouri Tandem din spatele Palatului Telefoanelor, aflată în proprietatea Forte Partners, în care are închiriate spații și fostul operator de servicii fixe Telekom, cumpărat de Orange.

În timpul pandemiei, Orange și-a scos la subînchiriat 15% din sediul din Green Court în contextul în care, atunci, 85% dintre angajați lucrau de acasă.

Viitorul sediu Orange din clădirea Tandem dezvoltată de Forte Partners SURSA FOTO: skyscrapercity.com

Viitorul sediu Orange din clădirea Tandem dezvoltată de Forte Partners SURSA FOTO: skyscrapercity.com

Acum, jucătorii din piață susțin că ar fi fost inițiate discuții privind vânzarea clădirii A către Banca Transilvania, care își caută un sediu nou în care să își consolideze operațiunile. Tranzacția poate fi evaluată la circa 50 de milioane de euro, în contextul în care întregul complex Green Court este evaluat la 148,1 milioane de euro în rapoartele financiare ale Globalworth.

Contactați de Profit.ro, reprezentanții Globalworth au transmis că nu confirmă informația potrivit căreia ar discuta vânzarea clădirii, iar reprezentanții Băncii Transilvania nu au dorit să comenteze pe acest subiect.

În București, Banca Transilvania își derulează operațiunile dintr-un centru regional amplasat peste drum de Aeroportul Băneasa. Clădirea, aflată în proprietatea băncii, are, însă, o suprafață de doar 5.500 de metri pătrați.

Un alt sediu al băncii închiriat în Capitală este localizat în clădirea BOB de lângă metroul Pipera, aflată în proprietatea fondului elen de investiții Grivalia, dar care este în proces de vânzare.

Banca Transilvania și-a mutat, la începutul anului trecut, sediul central din Cluj-Napoca într-o clădire nou construită, aflată în proprietatea băncii, care are o suprafață de 38.000 de metri pătrați și aproape 1.400 de stații de lucru.

BT deține în proprietate o serie de clădiri în care funcționează sucursalele sau agențiile sale din: Arad, Bistrița, Brașov, București Obor, București Unirii, Centrul Regional București, Centrul de Procesare București, Cluj-Napoca, Constanța, Dej, Deva, Drobeta Turnu-Severin, Galați, Giurgiu, Miercurea-Ciuc, Oradea, RâmnicuVâlcea, Târgu Mureș, Timișoara, Turda, Zalău, Suceava, Iași, precum și cele patru aparținând Centralei Băncii. Restul sediilor, în care își desfășoară activitatea unitățile BT, sunt sedii închiriate.

Numărul angajaților activi ai băncii la 30 septembrie 2022 a fost de 9.024 de persoane, iar numărul angajaților activi ai grupului la aceeași dată a fost de 11.113 de oameni.

Dacă se concretizează, vânzarea clădirii A din Green Court ar fi prima tranzacție locală inițiată de Globalworth de la înființarea sa, în 2013. Compania a mai vândut din portofoliul din Polonia în perioada 2019-2022. Este vorba despre proiecte în care avea o participație minoritară. Mai nou are semnat un antecontract, cu avans încasat, pentru vânzarea Warta Tower și a alte 4 clădiri mici, de sub 10.000 de metri pătrați.

Opțiunea pentru vânzarea Warta Tower din Varșovia a apărut după ce gradul de ocupare al clădirii a scăzut la 22,7%, după plecarea unui chiriaș important. În cazul Green Court, plecarea Orange ar aduce un grad de ocupare similar pentru clădirea A, situație care explică o eventuală vânzare a acesteia. Sursele Profit.ro spun că închirierea unui clădirii de talia și vechimea corpului A din Green Court, în condițiile actuale de piață, poate dura peste 18 luni.

Globalworth a plătit, în total, pe cele 3 clădiri de birouri din Green Court circa 129 de milioane de euro. Corpul A a costat 44 de milioane de euro, corpul B (sediul Carrefour) a costat 47 de milioane de euro, iar corpul C a costat 38 de milioane de euro. Compania mai are teren și pentru o a patra clădire a cărei construcție a fost amânată.

Globalworth este o companiei înființată în România de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas  care s-a extins puternic și în Polonia, ajungând acum la active de peste 2,8 miliarde de euro. Compania îi are acum ca acționari majoritari pe cehii de la CPI Property Group și pe nemții de la Aroundtown. În România, Globalworth deține proprietăți comerciale cu o valoare totală de 1,3 miliarde de euro și este cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din țară.

Infografic realizat de Alexandru Urzică

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.profit.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!