6.8 C
București
luni, ianuarie 17, 2022

Imobiliare – EXCLUSIV Grupul imobiliar Yellow Tree a cumpărat clădirea de birouri Mecano Export-Import din centrul Bucureștiului. Descendenta uneia dintre cele mai mari întreprinderi de comerț exterior cu vagoane de marfă din comunism – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -spot_img

Sumarizare automata

Grupul imobiliar Yellow Tree, controlat, indirect, de omul de afaceri britanic Carl Bossino, a cumpărat clădirea de birouri Mecano Export-Import, din centrul Bucureștiului, de la compania Mecanoexportimport, descendenta uneia dintre cele mai importante întreprinderi de comerț exterior cu vagoane de marfă din perioada comunistă, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro Grupul Yellow Tree și-a început activitatea în România în 2015, este controlat, printr-un offshore din Cipru, de omul de afaceri britanic Carl Bossino, ca acționar majoritar, și are manageri români, israelieni și britanici, potrivit surselor Profit.ro Investitorii au acumulat proprietăți cu o valoare de circa 60 de milioane de euro în București și o suprafață de circa 75.000 de metri pătrați, iar țina lor este să ajungă la un portofoliu de un milion de metri pătrați până în 2025...

Grupul imobiliar Yellow Tree, controlat, indirect, de omul de afaceri britanic Carl Bossino, a cumpărat clădirea de birouri Mecano Export-Import, din centrul Bucureștiului, de la compania Mecanoexportimport, descendenta uneia dintre cele mai importante întreprinderi de comerț exterior cu vagoane de marfă din perioada comunistă, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Grupul Yellow Tree și-a început activitatea în România în 2015, este controlat, printr-un offshore din Cipru, de omul de afaceri britanic Carl Bossino, ca acționar majoritar, și are manageri români, israelieni și britanici, potrivit surselor Profit.ro. Investitorii au acumulat proprietăți cu o valoare de circa 60 de milioane de euro în București și o suprafață de circa 75.000 de metri pătrați, iar țina lor este să ajungă la un portofoliu de un milion de metri pătrați până în 2025.

Acum, cea mai recentă achiziție a grupului, realizată prin intermediul unei companii înființate chiar înainte de tranzacție, este clădirea de birouri de clasă B denumită Mecano Export-Import, de pe Bulevardul Dacia, nr. 30, din centrul Bucureștiului. Mecanoexportimport a cerut pe clădire un preț de circa 9,5 milioane de euro, adică în jur de 1.900 de euro/metru pătrat, potrivit surselor Profit.ro, care adaugă însă că ar mai fi nevoie de încă 1-2 milioane de euro pentru renovare.

Imobilul a fost principalul activ imobiliar al Mecanoexportimport, companie printre acționarii căreia se numără Ion Căpățână, Ion Ciucă și Elena Emma Tobescu și care a fost înființată în decembrie 1969 cu activitate principală în exportul și importul de locomotive, vagoane de marfă și componente pentru acestea.

Proprietatea tranzacționată este utilizată din 2004, are o suprafață închiriabilă totală de circa 5.000 de metri pătrați și este desfășurată pe 10 niveluri, cu parcare amplasată pe două niveluri subterane, conform anunțurilor de închiriere publicate de agențiile imobiliare.

Imobilul este situat lângă hotelul de 5 stele Sheraton și are ca principal chiriaș casa de avocatură Schoenherr, care ocupă 4 etaje.

Grupul Yellow Tree este specializat pe achiziția de active neperformante, proiecte imobiliare semi-finalizate și portofolii de proprietăți cu probleme financiare, cu ideea îmbunătățirii acestora prin investiții suplimentare. Între 2015 și 2018, grupul a cumpărat 4 proprietăți din București cu o valoare de piață de circa 50 de milioane de euro și venituri anuale cumulate din chirii de 4,6 milioane euro, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Achiziția acestor proprietăți a fost realizată la un preț total de 21 de milioane de euro. (situația defalcată a proprietăților Yellow Tree poate fi vizualizată în infograficul de la final)

Investitorii dețin, pe lângă noua achiziție, două clădiri de birouri și două centre logistice. Cea mai valoroasă proprietate din portofoliul Yellow Tree este clădirea de birouri Nerva Traian 3 din centrul Bucureștiului, cumpărată în februarie 2016 cu 30 de milioane de lei. După achiziție au fost investite încă 21 de milioane de lei în renovare și au rezultat un spațiu de retail de 1.000 de metri pătrați și un spațiu de birouri de 10.700 de metri pătrați. Imobilul este închiriat cu circa 10 euro/metru pătrat.

Grupul a anunțat că se concentrează pe dezvoltarea și redezvoltarea activelor imobiliare comerciale de calitate în orașe europene mari, Bucureștiul fiind principala sa piață. Ținta sa este să ajungă la un portofoliu de peste 500.000 de metri pătrați până în 2023 și de peste un milion de metri pătrați până în 2025. Printre achizițiile vizate de Yellow Tree se numără o galerie comercială și un hotel din București, arată sursele Profit.ro.

„Suntem în continuă căutare de oportunități pentru investiții în sectoarele birouri și spații logistice în București. Activele «distressed» sunt mereu de interes pentru cine știe să le gestioneze,  dar ne uităm și la alte tipuri de proprietăți“, au declarat, pentru Profit.ro, reprezentații Yellow Tree.

În ultimul an, Yellow Tree a recrutat o serie de manageri români care să îi gestioneze afacerile. Anda Constantin ocupă poziția de group general manager, după ce a lucrat anterior în sectorul IT. George Gardin este directorul operațional, după o experiență bogată ca manager în mai multe companii IT. Cristian Ezri este directorul de investiții al grupului, după mai bine de cinci ani ca șef al biroului din Israel al Libra Internet Bank și cu istorie de implicare în comunitatea evreiască din România. De asemenea, Mădălina Corabie a fost recrutată pe poziția de real estate acquisitions analyst, după mai bine de 3 ani ca senior valuer in banca Leumi și anterior în Transgaz.

Firmele prin care Yellow Tree și-a făcut până acum achizițiile sunt reprezentate de Lily Halay, care a lucrat pentru biroul prim-ministrului din Israel. 

Infografic realizat de Alexandru Urzică

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.profit.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Urmareste-ți competitia in social media!