FacebookTwitterLinkedIn

Dezvoltatorul Novum Invest extinde proiectul rezidențial Novum by the Sea cu trei noi blocuri care vor cuprinde 408 apartamente și 36 de duplexuri în stațiunea Olimp. Proprietarii viitoarelor apartamente vor avea acces în cadrul resortului și zonelor de leisure și entertainment. Novum by the Sea a fost lansat în 2002, în urma unei investiții de peste 20 de milioane de euro. 

“Continuăm a doua fază a proiectului master Novum by the Sea, prin extinderea cu un complex rezidențial de lux, adresat celor care vor să dețină o proprietate în interiorul resortului. Ne adresăm atât investitorilor, cât și persoanelor care își doresc o vacanță prelungită”, spune Alin Popa, General Manager Novum Invest. 

Novum by the Sea Grand Resort va fi livrat în următorii doi ani și va avea 408 apartamente, 36 de duplexuri și 465 de locuri de parcare, situate în cele trei niveluri de subsol. În prezent, ansamblul rezidențial are 220 de apartamente și este situat pe plaja stațiunii Olimp.

Complexul deține o plajă privată, un parc de aventură unde sunt organizate programe speciale de divertisment pentru copii, iar din din vara lui 2021 a fost inaugurat și primul patinoar de 4 sezoane din România și un waterpark cu piscină în aer liber și tobogane. Totodată, începând din acest sezon, complexul Novum by the Sea va dispune și de o zonă de SPA cu peste 20 de cabinete de tratament.

Dezvoltatorul imobiliar Novum Invest a dezvoltat, până în prezent, peste 3.000 de unități rezidențiale, în 14 proiecte. Investitorul are și o clădire de birouri amplasată pe Splaiul Independenței, precum și un proiect de logistică de 50.000 mp, Domnești Business Park. 

Novum Invest a lansat anul trecut și hotelul Ibis Bucharest Politehnica, în urma unei investiții de 10 milioane de euro. Hotelul dispune de 160 de camere, 4 săli de conferințe, restaurant, bar, precum și parcare proprie. 

În prezent, Novum Invest are în dezvoltare, în București, patru noi proiecte rezidențiale, cu peste 1.700 de apartamente care urmează să fie livrate în următorii trei ani.