FacebookTwitterLinkedIn

One High District, complex rezidențial premium dezvoltat de One United Properties, a obținut autorizația de construire. Proiectul are peste 700 de unități locative și o suprafață totală construită de aproximativ 92.000 mp la suprafață și 16.000 mp la nivelul subsolului. Valoarea brută de dezvoltare a proiectului este de 154,2 milioane de euro, iar livrarea este estimată pentru finele anului 2025. 

Dezvoltarea One High District, construită în zona Floreasca-Barbu Văcărescu, însumează 786 de apartamente dispuse în 3 turnuri, 28 de spații comerciale și 1.134 locuri de parcare. Ansamblul beneficiază de un teren de aproximativ 25.000 mp, din care mai mult de 30% reprezintă zone verzi. 

„Un alt aspect important este că One High District este una dintre primele dezvoltări imobiliare din România prevăzute cu pompe de căldură geotermală, oferindu-le astfel locatarilor o sursă inovatoare și predictibilă de energie. Vânzările pentru această dezvoltare cu funcțiune mixtă au fost deja deschise, iar opțiunile de accesare a locuințelor sunt variate, de la plata integrală în avans, la 5 rate egale sau avans de 30% și 70% la livrare”, spune Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division One United Properties. 

Soluțiile de tip geo-exchange nu emit dioxid de carbon, monoxid de carbon sau alte gaze cu efect de seră care poluează aerul. În plus, dat fiind că sistemele geo-exchange nu folosesc cantități mari de gaz, păcură, propan sau cărbune, presupun costuri de operare mai reduse și sunt mai “curate”. În consecință, costurile pentru încălzirea, respectiv răcirea spațiilor, sunt nu doar mai scăzute decât în cazul soluțiilor tradiționale, dar și mai predictibile, oferind autonomie de consum pe termen lung.