FacebookTwitterLinkedIn

Zitec, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața de IT & digital marketing din România, anunță creșterea echipei cu 40% de la începutul anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. 

În acest interval, compania a angajat peste 90 de specialiști, numărând în prezent peste 330 de membri atât din București, cât și din alte orașe ale țării.

În continuare, Zitec își propune extinderea echipei cu cel puțin 40 de colegi: programatori (PHP, .NET, Magento, WordPress), specialiști Quality Assurance, Scrum Masters și Product Owners, marketing și vânzări. Suplimentar, compania își va extinde echipele produselor proprii –  Regista și Mirro.io. 

 „În toată această perioadă, am pus foarte mult accentul pe flexibilitate și am ținut cont de preferințele colegilor noștri, astfel încât să-și poată alege fiecare modul de lucru pe care îl preferă. În continuare, ne concentrăm pe extinderea echipei, printr-un proces de recrutare care se desfășoară la nivel național, nu doar în orașele în care avem birouri, București și Brașov”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO & Co-Fondator Zitec.

Compania a înregistrat o cifră de afaceri de 12 milioane de euro în prima jumătate a anului 2022, în creștere cu 63% față de aceeași perioadă a anului precedent. 

Potrivit reprezentanților, segmentele de business care au înregistrat cele mai mari creșteri în prima jumătate a anului au fost: dezvoltare software personalizată, ecommerce, securitate cibernetică, dar și segmentul de aplicații mobile și, de asemenea, serviciile de cloud. 

Zitec estimează, pentru 2022, afaceri de peste 25 de milioane de euro.