PRIORITĂȚI DE GUVERNARE:
1. Administrație publică digitală – accelerarea tranziției, printrun proces de transformare digitală a administrației publice din România, de la statutul de e-guvernare neconsolidată la cel de guvernare inteligentă.
2. Economie digitală – accelerarea transformării digitale a economiei românești, cu accent pe IMM-uri, care reprezintă 99% dintre companiile românești.
3. Educație digitală – creșterea gradului de competențe digitale prin implementarea unor politici și programe de dobândire/creștere/îmbunătățire a competențelor digitale la nivelul întregii societăți românești.
4. Comunicații digitale și tehnologii ale viitorului (5G, IOT, comunicații cuantice, robotică, AI, blockchain, Smart City) – accelerarea modernizării infrastructurilor și a alinierii legislației la prevederi europene.
5. Securitate cibernetică – dezvoltarea infrastructurii moderne pentru monitorizare și răspuns la incidente de securitate cibernetică pentru sectoarele economice strategice;
6. Operaționalizarea Centrului European Industrial, Tehnologic și de Cercetare în materie de securitate cibernetică (ECCC), prima agenție a Uniunii Europene cu sediul în România.
7. Operaționalizarea Centrului Național de Coordonare (NCC) în materie de competențe de securitate cibernetică, parte a rețelei europene a ECCC.
OBIECTIVE DE GUVERNARE 2023-2024:
Obiectiv 1: Cloud-ul Guvernamental.
• Implementarea infrastructurii de cloud guvernamental, utilizând tehnologii sigure și eficiente din punct de vedere energetic pentru a asigura caracterul sigur, interoperabil și standardizat al datelor publice și migrarea serviciilor publice
în cloud (investițiile C7.I1 și C7.I2, Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR):
• Va crește disponibilitatea, dar și ergonomia de utilizare a serviciilor publice digitale și vor scădea costurile firmelor în interacțiunea cu statul. Pe termen lung va scădea și presiunea pe bugetul public și, indirect, pe firme.
Obiectiv 2: Competențe de securitate cibernetică.
• Program de finanțare a accesului la formare de competențe avansate în materie de securitate cibernetică (investiția C7.I15 din PNRR):
• Dezvoltarea unor instrumente pentru creșterea competențelor în materie de securitate cibernetică – programe, formatori și laboratoare distribuite în întreaga țară. Granturi pentru agenții economici și societatea civilă pentru a participa la sesiuni de formare pe subiecte relevante tematicii securității cibernetice.
Obiectiv 3: Cercetare în securitate cibernetică.
• Program de finanțare a cercetării în materie de securitate cibernetică:
• Creșterea numărului și a calității rezultatelor științifice și a gradului de transfer tehnologic în domeniul securității cibernetice.
Obiectiv 4: Competențe digitale pentru funcționari.
• Program de finanțare a formării de competențe digitale, inclusiv competențe digitale avansate, în rândul funcționarilor publici, dar și al celorlalte categorii de angajați ai instituțiilor administrației publice (investiția C7.I16 din PNRR):
• Dezvoltarea unui nucleu de funcționari în aparatul public care dețin competențe digitale și care vor contribui la accelerarea procesului de transformare digitală.
Obiectiv 5: Bibliotecile – hub-uri pentru competențe digitale.
• Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni centre de competențe digitale – Crearea unei rețele de biblioteci sustenabile și scalabile, cu acoperire națională care să devină hub-uri de dezvoltare de competențe digitale în
comunitățile locale (investiția C7.I17 din PNRR):
• Dezvoltarea competențelor digitale de bază la nivelul populației
României, cu accent pe categorii marginalizate sau defavorizate
economic și geografic.
Obiectiv 6: Competențe digitale pentru IMM-uri.
• Programe de perfecționare/recalificare a angajaților din întreprinderi – Sprijinirea IMM-urilor din România pentru recalificarea forței de muncă în domenii tehnice
cheie: programare/coding, data analytics, cyber-security, computer-assisted design, additive manufacturing (investiția C7.I19 din PNRR):
• Creșterea competitivității firmelor și a forței de muncă.
Obiectiv 7: Fondul de Inovare.
• Crearea Fondului de Inovare – Statul nu are instrumentele de evaluare corectă a gradului de inovare tehnologică sau de business pe care o companie îl propune și de cele mai multe ori criteriile de finanțare sunt bazate pe grile care elimină riscurile și finanțează soluții mai puțin inovative, acest lucru fiind contrar ideii de Start-Up High-Tech. Soluția este realizarea unui fond de investiții de risc (venture capital)
sub forma unui parteneriat în care sunt atrași alături de statul român parteneri din mediul privat capabili să își asume riscul cofinanțării și calitatea de evaluator în același timp. Preconizăm că Start-Up-uri din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor vor fi printre beneficiarii principali ai Fondului:
• Dezvoltarea unor Start-Up-uri românești bazate pe tehnologii avansate până la un nivel de maturitate necesar atragerii de capital de risc internațional.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).