FacebookTwitterLinkedIn

Asigurarea garantează valoarea producției. Costurile variază în funcție de datele istorice privind producția fiecărui fermier regiunea in care se afla precum și structura culturilor.

Acoperirile produsului au fost elaborate în urma întâlnirilor repetate cu fermieri membri ai APPR, UNCSV și PRO AGRO, care au furnizat informații relevante pentru conturarea produsului. Noul produs este unicul de acest fel la care fermierii români au acces. Asigurarea acoperă atât riscuri clasice (secetă, arșiță, inundații, grindină, ploi torențiale, furtună, vijelie, tornadă) cât și riscuri specifice (boli și alte organisme dăunătoare, înghețuri, secetă/arșiță sau ploi excesive). În plus, produsul include și serviciul de monitorizare a culturilor în timp real, prin intermediul satelitului.

Asigurarea poate fi încheiată pentru suprafețe cultivate de cel puțin 1.000 ha, până la 30 noiembrie pentru culturile de toamnă și până la 30 aprilie pentru culturile de primăvară.

Doar în acest an, în România, suprafața agricolă afectată de secetă a depășit 800.000 de ha, potrivit comunicărilor oficiale. Dintre culturile de toamnă, cele mai afectate sunt cele de grâu (+189.000 ha), secară și rapiță. Dintre culturile de primăvară afectate de secetă, impactul cel mai mare a fost asupra celor de: porumb (+335.000 ha), florarea soarelui (+164.000 ha) și soia (31.225 ha).

Horațiu Regep, Agribusiness Country Manager, Marsh România: „Cunoaștem impactul devastator pe care seceta îl poate avea asupra activității și chiar existenței fermelor din România. Tocmai pentru că înțelegem atât de bine natura problemelor cu care fermierii români se confruntă, am creat un produs inovator care fructifică expertiza globală și locală Marsh. Asigurarea împotriva secetei răspunde nevoilor cronice ale fermierilor români de a avea acces la un produs de acest tip. Dincolo de orice investiție cu impact pe termen lung în atenuarea efectelor secetei, asigurarea rămâne cea mai accesibilă formă de protecție pe termen scurt pentru fermierii români. Din păcate, până acum, aceștia nu aveau acces la un astfel de produs.”