FacebookTwitterLinkedIn

Microsoft pariază pe inteligența artificială (artificial intelligenceAI) și integrează tehnologia OpenAI – deja-popularul ChatGPT – în utilizarea de zi cu zi a angajaților: emailuri, prezentări slideshow și documente Excel, potrivit Business Insider.

Gigantul din tehnologie a anunțat săptămâna trecută că a deschis accesul serviciului său Azure OpenAI Service, care folosește tehnologia cloud de calcul a Microsoft pentru a permite companiilor să folosească instrumente AI cum sunt  ChatGPT. “Cu Azure OpenAI Service disponibil acum pentru toată lumea, mai multe afaceri pot aplica pentru a primi acces la cele mai avansate modele AI din lume”, a anunțat comunicatul de presă emis de Microsoft. Lansarea Azure OpenAI Service este consecință a integrării tehnologiei OpenAI din partea Microsoft în propriile produse, cum sunt Excel, PowerPoint și Bing, potrivit Washington Post, și continuă o tendință mai amplă a companiilor big tech de a implementa generația actuală de instrumente AI.

Rapoartele financiare la care face referință Business Insider arată că Microsoft a investit la finalul anului trecut $10 miliarde în OpenAI, după ce în 2019 investise $1 miliard în aceeași companie.

CEO-ul Miscrosoft, Satya Nadella, a declarat săptămâna trecută într-o discuție-panel de la World Economic Forum din Davos, Elveția, că este în plan ca Microsoft să integreze și să comercializeze intens instrumentele AI în portofoliul de produse al companiei. “Fiecare produs al Microsoft va avea funcțiuni AI și, astfel, va fi complet transformat”, a spus Nadella, citat de Washington Post.

Nadella a mai spus că angajații ar trebui să se folosească de instrumentele AI mai degrabă decât să se teamă de acestea. “Cel mai bun mod de a ne pregăti pentru viitor este să nu fim împotriva tehnologiei, ci să înțelegem cât de mult ne poate ajuta în a ne face treaba și în procesele generale ale fiecărei companii – mari sau mici”.

Deși Microsoft va integra AI în toate produsele și serviciile sale, recentele concedieri afectează munca echipelor în integrarea ChatGPT. Un prim val de aproximativ 1,000 de concedieri a avut loc săptămâna trecută, iar printre aceștia au fost și echipe responsabile de integrarea tehnologiei ChatGPT în Bing, potrivit Business Insider.

Până în luna martie Microsoft va concedia 10,000 de angajați. Cu toate acestea, Nadella este optimist cu privire la implementarea AI în produsele Microsoft și spune că noua generație de AI va face o schimbare majoră în industrie, care va crește exponențial economia și salariile. “Avem nevoie de ceva care să schimbe cu adevărat productivitatea și care să ducă la creștere economică reală și rapidă”, a spus acesta la panelul de la Davos.