16.4 C
București
marți, septembrie 27, 2022

Retail – Avem creşteri faţă de anul trecut, atât în volum, cât şi în valoare. Consumul cred că arată mai bine decât se aşteaptă piaţa – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

♦ „Comerţul modern reprezintă canalul principal pentru noi, dacă acum 1-2 ani încă era retailul tradiţional, acum retailul modern reprezintă motorul de creştere şi se dezvoltă accelerat.“ ♦ Exportul reprezintă 18% din totalul businessului CrisTim, un brand prezent pe 20 de pieţe internaţionale ♦ CrisTim investeşte 4 mil.

Pentru noi, din punct de ve dere al volumelor, am crescut foarte bine faţă de anul trecut, mai ales pe segmentele mezelurilor şi ready-to-meal“, spune Radu Timiş Jr., în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antre prenor: Cum facem ca economia să funcţioneze în continuare?, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

„Comerţul modern reprezintă canalul principal al nostru, dacă acum 1-2 ani încă era retailul traidiţional, acum retailul modern reprezintă cel mai mare driver de creştere şi se dezvoltă accelerat.

♦ „Comerţul modern reprezintă canalul principal pentru noi, dacă acum 1-2 ani încă era retailul tradiţional, acum retailul modern reprezintă motorul de creştere şi se dezvoltă accelerat.“ ♦ Exportul reprezintă 18% din totalul businessului CrisTim, un brand prezent pe 20 de pieţe internaţionale ♦ CrisTim investeşte 4 mil. euro în zona de energie, într-un proiect pentru instalarea panourilor fotovoltaice cu o capacitate de 4 MWh.

Radu Timiş Jr., CEO al CrisTim, unul dintre cei mai mari producători de produse din carne din România după cifra de afaceri, controlat de Radu şi Cristina Timiş, spune că pro­ducătorul de produse din carne înre­gis­trează o creştere pentru prima parte a acestui an atât din punct de vedere al valorii cifrei de afaceri, cât şi în volum. El este de părere că până la sfârşitul acestui an consumul va performa mai bine decât aşteptările pieţei.

„La noi în industrie există o creş­tere a volumelor, există o categorie de produse unde consumatorii au migrat de la produse mai scumpe către pro­duse mai ieftine, sunt anumite dome­nii din industria alimentară care chiar au scăderi faţă de anul trecut, spre exem­plu categoria dulciurilor, care sunt considerate ca fiind un consum de impuls. Pentru noi, din punct de ve­dere al volumelor, am crescut foarte bine faţă de anul trecut, mai ales pe segmentele mezelurilor şi ready-to-meal“, spune Radu Timiş Jr., în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antre­prenor: Cum facem ca economia să funcţioneze în continuare?, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

Radu Timiş Jr. se aşteaptă ca cifra de afaceri să crească anul acesta cu circa 18-20% faţă de anul trecut, fiind un avans datorat şi inflaţiei. Volumele producătorului nu au crescut în acelaşi ritm cu valoarea încasărilor, însă deşi nu este vorba de un avans de două cifre, va înregistra până la finalul anului o creştere faţă de 2021.

Creşterea însă nu se observă pe toate canalele de vânzare unde are prezenţă producătorul de produse din carne. În retailul tradiţional se observă o scădere, spune Radu Timiş Jr., având în vedere că numărul jucătorilor de pe acest segment se reduce de la an la an. CrisTim are o prezenţă atât în retailul modern, în marile lanţuri de supermarketuri, cât şi în comerţul tra­diţional, dar şi cu propriile magazine sub brandul CrisTim.

„Comerţul modern reprezintă canalul principal al nostru, dacă acum 1-2 ani încă era retailul traidiţional, acum retailul modern reprezintă cel mai mare driver de creştere şi se dezvoltă accelerat. Nu cred că magazinele prorpii reprezintă un segment de viitor, pentru că am mers pe un concept în care am vândut doar produsele noastre şi câteva de bază pe care le caută consumatorul. Nu avem know-how-ul în spate pentru a dezvolta un concept de magazine solide, e un alt business. Sunt elemente care ne fac să ne gândim că nu e o direcţie de dezvoltare strategică pentru grupul nostru“, explică el.

CEO-ul CrisTim spune că magazinele proprii reprezintă însă o interfaţă cu consumatorii, dar este şi o modalitate de a lua feedback de la aceştia.

Mai mult, producătorul de produse din carne exportă în peste 20 de ţări, astfel că acest segment reprezintă 18% din totalul businessului.

Dacă în urmă cu zece ani, CrisTim exporta doar în 4-5 ţări, unde exista o comunitate numeroasă de români, acum numărul ţărilor unde ajung produsele sale se ridică la 20 de state, iar expansiunea continuă şi către Orientul Mijlociu, cât şi în alte state din Asia.

„Ne diversificăm activitatea şi reprezintă un canal important. Credem în acest canal pentru că exportul are şi el nişte nişe, la export poţi fructifica anumite nişe de produs pe care nu le ai aici în ţară, cum ar fi de exemplu produsele halal, unde există o piaţă foarte mare, începe să existe şi în Europa acest tip de produse, există o potenţială piaţă pentru noi“, explică el.

Grupul CrisTim este format din mai multe companii printre care se numără CrisTim Companie De Familie, care se ocupă cu distribuţia de produse din carne şi lapte, Impex Cristim, care reprezintă divizia de preparate şi reţeaua de magazine, Recunoştinţa Prodcom Impex, cea care administrează fabrica de mezeluri de la Filipeştii de Pădure, şi Eco-Ferm, care operează divizia de producţie şi procesare a laptelui, şi Casa Timiş, iar în 2021 a avut o cifră de afaceri consolidată de 760 mil. lei şi circa 2.600 de angajaţi. Producătorul de produse din carne are un portofoliu format din brandurile de mezeluri Cris-Tim, Salam Săsescu, Bunea Haiducul, Matache Măcelaru, Obrăjori, iar pe segmentul de ready-to-meal, CrisTim are brandul Bunătăţi. Radu Timiş Jr. spune că îşi doreşte să dezvolte segmentul de produse de tip snack.

„Cu cât nivelul de venit al consumatorului român creşte şi această categorie va creşte, este o categorie scumpă, vorbim de snackuri unde avem un mix de produse, dar acestea costă pentru că vorbim de produse mai mici, în ambalaje mai mici, cu manoperă mai multă, însă această categorie reprezintă viitorul.“

Radu Timiş Jr. spune că piaţa de discounteri din industria de mezeluri a scăzut în această perioadă, astfel că mărcile private au pierdut teren în faţa brandurilor regionale.

„Eu cred că s-a întâmplat acest lucru pentru că industria a văzut nişte scumpiri foarte mari, dar şi foarte multă marcă proprie a scăzut din punct de vedere al calităţii, iar în perioade de criză, piaţa ne-a dovedit că oamenii au încredere mai mare în brandurile consacrate. Când piaţa urcă la nivel de preţ, brandul rămâne un factor foarte important de încredere, imagine şi calitate“, explică el.

Radu Timiş Jr. precizează faptul că în continuare se observă o creştere a preţurilor, însă diferenţa faţă de primvara acestui an, când au început majorările galopante, este că atunci costul unui produs era mai mic, iar creşterea cu două cifre a reprezentat un şoc. Acum însă este vorba de o creştere mai mică, de doar un procent, însă pleacă de la o bază mult mai mare.

„Ne mai aşteptăm să mai existe scumpiri anul acesta, încercăm să ne atenuăm cum putem, industria noastră, faţă de alte pieţe, cu alte tipuri de produse alimentare, a crescut preţul foarte puţin la raft, noi am avut două scumpiri, adică un total de 12-13%, în timp ce în alte segmente preţurile au crescut mult mai mult.“

Radu Timiş Jr. este de părere că mulţi jucători din diverse domenii vor dispărea din cauza crizei, iar unul din principalii factori din cauza căruia se va întâmpla acest lucru este tocmai creşterea costurilor. Cu un avans de 2-3 ori al costurilor, nevoia de finanţare creşte, iar fără resurse, jucătorii din piaţă nu îşi pot continua activitatea, ceea ce va crea un blocaj pentru unele companii.

CrisTim investeşte 4 mil. euro în zona de energie, fiind vorba de un proiect pentru instalarea panourilor fotovoltaice cu o capacitate de 4MWh, care urmează a fi finalizat până la sfârşitul acestui an. Proiectul a fost început în luna aprilie şi va asigura o bună parte din consumul din zona de producţie.

Pe lângă producţia din zona alimentară, familia Timiş a investit şi în turism, mai exact în Casa Timiş, un conac renovat din judeţul Prahova. Recent, capacitatea de cazare a fost mărită prin construirea unor bungalouri pe acelaşi teren unde se află şi conacul. Businessul din turism este în continuă dezvoltare, antreprenorii adăugând diverse facilităţi şi activităţi pentru turiştii care ajung la Casa Timiş.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!