1.6 C
București
vineri, ianuarie 17, 2025

Retail – Daniel Toma și al său sparanghel verde, de România – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

După primii ani, am crescut din ce în ce mai mult suprafaţa, iar prin promovare în diferite restaurante și băcănii ‒ care ne-au ajutat şi ne-au solicitat produsul pentru că este proaspăt şi bun ‒, am reuşit să devenim mai vizibili şi să creștem cantitatea, în funcţie de cerere.

Am plantat în martie, în alveole, am transplantat în aprilie în câmp şi, din aprilie până în noiembrie – decembrie am avut grijă de plantă, care fructifică pe o perioadă foarte lungă de timp, este o încrucişare între kale şi varza de Bruxelles.

Când s-a hotărât să producă sparanghel, Daniel Toma nu ştia nici ce gust are această legumă, dar a intuit oportunitatea producerii și comercializării ei pe plan local, așa încât a început să o cultive pe un teren moștenit de la bunici. Ferma sa este situată în Amara, judeţul Buzău, la 30 de km de Râmnicu Sărat. Toma Sparanghel este brandul sub care ferma Agro Glia Datom Products aduce pe masa românilor câteva legume, care până nu demult erau accesibile doar iubitorilor de haute cuisine: sparanghel, broccolini și kalettes.

Spuneţi-mi ceva despre afacerea d-voastră: când aţi pornit, ce capital aţi avut, care a fost motivaţia?

În 2013 am pus primele rădăcini de sparanghel, cred că în jur de 300, pe care le comandasem din Germania, pentru că la noi nu am găsit. Scopul a fost unul de test, iniţial, pentru că era important să văd cum se dezvoltă. Din ce ştiam, se mai cultiva sparanghel prin Ardeal, tot aşa, adus din Germania, dar nu existau culturi mari, înfiinţate la noi în ţară. Lucram pe atunci în domeniul materialelor de construcţii, așadar veneam doar în weekend să am grijă de plante. În anul următor am recoltat primii lăstari – eram curios să le aflu gustul – şi am fost încântat de felul în care s-au dezvoltat, de gustul pe care îl aveau, de cât erau de proaspeți. Un an mai târziu am mărit suprafaţa cultivabilă și am comandat în jur de 1.000 de rădăcini.

Nu a fost nevoie de o investiţie iniţială, pentru că nu ştiam dacă voi avea piaţă de desfacere, nu ştiam dacă planta rezistă peste iarnă, toate acestea le-am învăţat în timp. În 2015 – 2016 am făcut prima comandă mare, de aprox. 6.000 de rădăcini, cred că transportul a durat două săptămâni; au venit mucegăite şi în cutii rupte, deci un sfert din cantitate a fost pierdută. Anul următor, am hotărât să cultivăm noi.

Am început cu seminţe, apoi am luat seminţele de la rădăcinile pe care le-am primit din Germania. Cam trei soiuri am cultivat prima oară. Unul dintre ele este Cumulus, cu care am mers mai departe, pentru că mi s-a părut cel mai productiv şi cel mai rezistent. Mai avem şi sparanghel mov, dar nu în cantităţi mari, pentru că nu se cere. Mai avem un soi, numit Xenolim, cel care are tija verde, în toată profunzimea ei.

Cam aşa am început. După primii ani, am crescut din ce în ce mai mult suprafaţa, iar prin promovare în diferite restaurante și băcănii ‒ care ne-au ajutat şi ne-au solicitat produsul pentru că este proaspăt şi bun ‒, am reuşit să devenim mai vizibili şi să creștem cantitatea, în funcţie de cerere.

Am ajuns astfel, să cultivăm puţin peste 2 hectare de sparanghel, dar în afară de sparanghel, avem broccolini și kalettes.

Ce suprafaţă aveţi pentru broccolini?

Broccolini cultivăm mai mult în toamnă, din două motive. În cultura de primăvară avem sparanghelul, care ne ocupă mult timp, de aceea plantez broccolini pe o suprafaţă mai mică, ca să pot să am grijă de ambele culturi. Apoi, pe undeva prin mai, începe să fie cald şi dacă nu recoltez imediat, planta de broccolini înfloreşte şi din cauza asta am pierderi mari. Aşadar, pe perioada de primăvară, cultivăm broccolini pe o suprafaţă de numai 1.000 de mp. În cultura de toamnă plantez cam 2.000 de mp cu broccolini, pentru că sunt temperaturi mai reci, planta nu mai înfloreşte, nu mai am nici grija sparanghelului, pot să mă ocup mai bine de recoltă.

Spuneţi-mi ceva şi despre kalettes, cam pe ce suprafaţă cultivați?

Kalettes am avut anul trecut. În 2022 am adus seminţele, le-am plantat în primăvară, a fost foarte multă muncă şi multă aşteptare. Am plantat în martie, în alveole, am transplantat în aprilie în câmp şi, din aprilie până în noiembrie – decembrie am avut grijă de plantă, care fructifică pe o perioadă foarte lungă de timp, este o încrucişare între kale şi varza de Bruxelles. Este foarte frumoasă ca aspect, arată bine și în farfurie, este gustoasă, numai că am cultivat mai mult decât am estimat că va fi cererea. Românii nu îi cunosc beneficiile, trebuie să avem răbdare, de aceea am oferit-o câtorva restaurante pro bono, ca să o gătească, să o promoveze. Noi o promovăm cât putem, dar promovarea mare pleacă de la bucătari, de la cei care o așază în farfurie, care știu să o pună în valoare.

Mi-aţi vorbit despre motivația din spatele înființării acestor culturi. Ce ar trebui să mai ştie clienţii d-voastră?

De la jumătatea lunii februarie până la sfărşit de martie, începem să scoatem rădăcinile de sparanghel, pentru că distribuim şi rădăcini persoanelor fizice care vor să aibă în curtea lor sparanghel proaspăt. Apoi, planta ca atare este disponibilă de la jumătatea lunii aprilie. Practic, în funcţie de vreme, de la jumătatea lunii aprilie începem să recoltăm sparanghel. În anii trecuţi, când a fost cald, în jurul datei de 10 aprilie, începeam recoltatul. Recoltarea la sparanghel ţine până la jumătatea lunii iunie. Broccolini este cultivat în câmp prin aprilie, așadar începem primele recoltări în luna mai. Culturile de sparanghel şi cele de broccolini se întâlnesc în mai-iunie.

După aceea, la final de iunie, început de iulie încheiem cu ele, și pregătim semănatul pentru cultura de toamnă la broccolini. În septembrie-octombrie, începem să recoltăm şi avem până în ianuarie broccolini pentru că rezistă temperaturilor de până la – 5 grade. Anul acesta, pentru că nu a fost o iarnă aşa de grea, am avut şi kalette, şi broccolini.

Broccolini este deja o legumă cunoscută şi apreciată de români, a beneficiat deja de multă promovare, deoarece am avut colaborări cu diverși influenceri şi bucătari.

Aţi construit ceva la fermă, mergeţi exclusiv pe cultura în câmp, veți face o investiţie?

Da, vrem să facem o investiţie, ne trebuie o hală şi o linie de ambalare. Ar fi nevoie şi de o cameră frigorifică în acea hală, pentru că aş vrea să fie situată în proximitatea culturii. Acum am o cameră frigorifică, dar ea funcţionează într-o anexă a casei. Aşadar, îmi trebuie un spaţiu mai mare de depozitare pentru că recoltăm cultura de acum doi ani. Aș vrea să menționez că sparanghelul nu poate fi recoltat imediat, trebuie să ai puţină răbdare cu această cultură, doi, trei, patru ani până când intră pe rod, ca apoi să recoltezi două-trei luni din an.

Cum vă gândiţi să faceţi rost de spaţiul acesta de depozitare?

Încercăm să accesăm nişte fonduri de finanțare. Vrem să contribuim şi noi cu fonduri proprii şi în completarea lor să găsim programe europene pentru start-upuri.

Aţi făcut o evaluare ca să vă daţi seama de ce investiţii este nevoie pentru depozit şi echipamente?

Hala de depozitare ar putea ajunge la 15.000 – 20.000 de euro, dar dacă adăugăm la aceasta o linie de ambalare şi o cameră frigorifică, singuri nu ne permitem aceste investiţii.

Ce producţie de sparanghel aţi realizat în 2022, aveţi un total?

Anul trecut am produs circa 3,5 tone de sparanghel, vândut la legătură şi vrac. Supermarketurile online Freshful, Sezamo, Froopt, Verde Food cer să le vindem la legătură, iar în restaurante sau către distribuitori vindem vrac.

Restaurantele sunt din zona dvs sau din diverse colţuri ale ţării?

Restaurantele sunt din zona noastră, dar şi din Bucureşti. Am încercat anul trecut să facem ceva livrări directe către ei, dar şi către persoane fizice, pentru că exista o cerere mare, însă nu am putut ajunge la toţi. Ne-am decis să colaborăm cu distribuitorii, pentru că noi avem treabă pe câmp. Era frumoasă interacţiunea cu persoanele fizice, îmi pare rău că nu pot face acest lucru în continuare, dar fizic nu mai este timp. În pandemie era okay, ne mișcam rapid, acum este imposibil.

Cum ambalaţi aceste produse?

Sparanghelul – la legătură de 450 de grame – poartă eticheta noastră. Broccolini vindem în caserole perforate de plastic, de 450 de grame. Pe etichetă scrie Ferma Toma Sparanghel, gramajul, numărul de telefon, calibrul etc.

Spuneţi-mi ceva şi despre calibru. Retailerii online au anumite pretenţii?

Încercăm să selectăm produsele, să aibă un calibru similar. Nu poţi livra nici la restaurant şi nici în retail sparanghel ori prea gros, ori prea subţire, trebuie să fie undeva la mijloc. Standardul nostru la sparanghel este între 15-22 de cm.

Aţi văzut o creştere a interesului românilor faţă de produsele acestea?

Da, categoric. În Bucureşti, mai ales, unde distribuim noi marfa este Okay, cererea a crescut. Am colaborat consecvent cu Nasul Roşu, cu Băcănia Veche, în Braşov cu Natura în Bucate, cu o băcănie din Râmnicu Vâcea, în Sibiu cu un restaurant etc.

Cu ce preţ vindeţi sparanghelul, broccolini şi kalettes?

Anul trecut, în funcţie de cantitate, am vândut sparanghelul cu preţuri cuprinse între 25 – 35 de lei kg. Broccolini la fel, între 25 şi 30 de lei, în funcţie şi de ambalaj, pentru că una este la caserolă, alta este vrac. Anul acesta o să creştem puţin preţurile. Anul trecut a fost secetă mare, și am avut costuri mari cu lucrările de irigare, e firesc să dorim să ni le acoperim.

Cu ce frecvență livraţi către retailerii cu care lucraţi?

Către Freshful, Sezamo sau Froopt facem livrări de două ori pe săptămână.

Care sunt planurile despre care puteţi vorbi, concret, inclusiv pe partea de producţie?

Sper să creştem producţia măcar cu o tonă, la sparanghel şi broccolini. Anul tercut am avut pierderi mari, pentru că spuneam că a fost o secetă accentuată. La sparanghel sper să pot pune pe piaţă 4 tone sau chiar 4,5 tone. Broccolini undeva la 3 tone, trei tone şi jumătate. Kalettes o să cultivăm mai puţin decât anul trecut, pentru că aici, în continuare, este nevoie de promovare. Nu iau în calcul vânzări importante, vreau să promovăm cât mai mult acest produs, să îl oferim restaurantelor să îl testeze. Nu ştiu dacă o să vând 100 de kg, dar mi-aș dori.

Care sunt oportunităţile de extindere, dacă o să reuşiţi să obţineţi un credit?

Eu mă aştept ca piaţa să fie mai receptivă, mai ales pentru broccolini şi kalette. În funcţie de asta, sper să avem şi noi mai multă putere financiară ca să ne dezvoltăm. La fel şi cu extinderea: este greu cu forţa de muncă, ca în orice domeniu. Aici, la sat, tinerii nu prea mai stau.

Ce ar trebui să ştie partenerii dvs de afaceri din retailul modern?

Am fost la negocieri cu cel puţin două lanţuri de retail. Dar cu niciunul dintre ele nu am ajuns, deocamdată, la ofertare. Au părut încântaţi de produse, dar nu am ajuns să continuăm discuţiile, să fac o ofertă. Din partea mea există întreaga disponibilitate.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (modernbuyer.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!