6.3 C
București
vineri, ianuarie 28, 2022

Retail – Locul din Bucureşti unde mulţi tineri aleg să îşi deschidă noi afaceri, dar şi unde multe afaceri au eşuat şi au intrat în faliment – Sinteza

6 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -spot_img

Sumarizare automata

Poziţionat deasupra magazinului COS de pe Calea Victoriei, în zona Pieţei Amzei, Balkon Resto Garden este unul dintre cele mai noi localuri din Bucureşti, un rooftop la etajul al doilea al unei clădiri restaurate, deschis în iunie 2021, de unde se vede întreaga arteră. Am copilărit în zona Calea Victoriei – Sala Palatului şi ne amintim cu nostalgie de celebrul Salon spaniol, de Restaurantul Caraiman, de profiterolul de la cofetăria Hotelului Bucureşti (actualul Radisson) şi de covrigăria lui Nea Mihai din Amzei”... Al doilea magazin, tot pe Calea Victoriei, dar aproape de Piaţa Victoriei, a venit relativ repede, în 2019, la fel ca cererile de colaborare cu restaurante, firme de evenimente sau chiar clienţi care şi-au dorit produsele noastre în momentele cele mai fericite pentru ei: nuntă, botez, petreceri aniversare pentru copii”, spune Ştefan Dumitru.Pentru primul magazin, el şi Laura au venit în locul unui magazin de îmbrăcăminte înaintea căruia s-au succedat mai mulţi chiriaşi într-o perioadă relativ scurtă. „Pe o rază de zeci sau sute de metri de primul nostru magazin, mai numărăm nu mai puţin de alte cinci gelaterii, businessuri complet noi sau francize care şi-au deschis un magazin aici.” Aşa cum au făcut şi în urmă cu câţiva ani...

Calea Victoriei este locul în care s-au scris nenumărate poveşti de business de-a lungul anilor, unele dintre ele încheiate cu eşecuri, dar şi multe care încă se scriu. Business Magazin a stat de vorbă cu mai mulţi antreprenori care „au luat cu asalt” această arteră emblematică a Bucureştiului, devenită, în ultimii circa doi ani, loc de „joacă” pentru afaceri pornite de la zero, de antreprenori care vor să fie prezenţi în unul dintre locurile în care se simte cel mai bine pulsul Capitalei.Culegerea noastră de poveşti este o plimbare agale între Piaţa Naţiunilor Unite şi Piaţa Victoriei, cele două capete ale Căii Victoriei. Doar că drumul nostru nu se măsoară în paşi, ci în cuvinte. Pornind astfel la promenadă, chiar la intrarea în Centrul Vechi, pe colţ, se vede ancorată Scovergăria Micăi, o patiserie inspirată din prăjiturile copilăriei lui Mircea Ion, proprietarului locului.„Am deschis Scovergăria Micăi în 2014. Am văzut că peste tot în ţară şi în Bucureşti sunt fast-fooduri cu mâncare orientală, cu shaorma, dar aproape nimic cu specific românesc. M-am gândit cum să promovez, în regim fast-food, un produs românesc cunoscut cum este scoverga. Eram pe stradă în ziua în care mi-a venit ideea cu scovergile, am avut un moment de inspiraţie de la Dumnezeu.”Mircea Ion spune că a crescut cu scovergile pe care bunica lui i le făcea prăjite în untură. Cum însă, la momentul deschiderii businessului, bunica lui nu mai era, a venit mama să-l ajute, pe numele ei Mica. „Pentru mine, scovergile sunt emblema copilăriei fericite şi delicioase, asta încerc şi eu să transmit mai departe.” Calea Victoriei l-a fascinat de mic prin istoria şi imaginea ei, iar Mircea Ion spune că o vede ca pe emblema Capitalei. „Este o zonă impunătoare, contrastantă. Cu un business aici, te adresezi nu numai românilor, ci şi turiştilor.Aşa ducem povestea şi tradiţiile româneşti peste hotare.” Despre decizia de a se poziţiona pe Calea Victoriei spune că a fost una bună şi că ar repeta-o, dacă s-ar pune problema. Între timp însă, planurile sale sunt de extindere în tot Bucureştiul. „Acum renovăm spaţiul de lângă noi, de pe Lipscani 19, unde vom deschide o cofetărie şi gelaterie artizanală. La Scovergărie, adăugăm la meniul de scovergi – unde avem peste 35 de sortimente – o parte de mâncare pentru brunch, lunch şi nu numai. Alte planuri? De exempu, primesc cel puţin lunar oferte de parteneriat, de francizare. Momentan păstrez businessul în familie, deşi pe viitor nu exclud colaborările”, adaugă Mircea Ion.Zona centrală a Capitalei, incluzând Calea Victoriei, este printre cele mai scumpe atunci când vine vorba de chiriile spaţiilor comerciale. Astfel, nivelul acestora ajunge la 45 de euro pe metru pătrat pentru spaţiile stradale, care suportă diferenţe în funcţie de suprafaţă şi de poziţionare, spun consultanţii imobiliari. „Nu e dificil să găseşti un spaţiu pe Calea Victoriei din punctul de vedere al disponibilităţii. Partea dificilă începe în momentul în care încercăm să creionăm un business plan care să fie sustenabil. Din păcate, în cele mai multe cazuri, acest lucru este extrem de complicat din cauza nivelului chiriilor practicate în această zonă”, spune Vasi Andreica de la Ted’s.Totuşi, în ultimul an, Calea Victoriei a devenit un pol de atracţie pe de o parte pentru antreprenorii care au găsit aici o zonă cu vad, iar pe de altă parte pentru bucureştenii care au redescoperit această arteră ca loc de promenadă. Închiderea traficului în zilele de weekend vreme de mai multe luni în timpul sezonului cald a contribuit la popularizarea acestui bulevard.Printre primele locuri care ies în evidenţă urmând traseul este şi Hygge Social Kitchen, un local inaugurat în august 2020, „în condiţii de normalitate”, după cum spun proprietarii. Povestea începea de fapt în 2015, când patru prieteni deschideau Hashtag Pub. Numele lor sunt Roberta Pătraşcan, Iulia Preodişteanu, Vasile Tătaru şi Marius Preodişteanu. Mai târziu a urmat Hygge.„Centrul Bucureştiului poate părea o zonă saturată pentru HoReCa, însă tot timpul este loc pentru lucruri bune. În plus, Calea Victoriei este o zonă foarte frumoasă arhitectural şi cu o bogată istorie, care merită să redevină o arteră de neratat, nu doar pentru turiştii străini sau români, ci mai ales pentru bucureşteni”, spune Roberta Pătrăşcan. Când au deschis ei, a fost destul de greu să găsească spaţiul ideal pentru ce voiau să facă, însă cei doi ani de pandemie au făcut lucrurile mai uşoare, ţinând cont că virusul a lovit din greu industria HoReCa, iar cei care au renunţat la astfel de businessuri nu au fost puţini. „Hygge este locul în care oamenii se relaxează, în care nu sunt condiţionaţi de o anumită ţinută sau de anumite convenţii. Numele «Hygge» a venit să întărească conceptul pe care îl stabilisem. Nordicii înţeleg şi se bucură într-un mod specific de acest «hygge», dar la noi poate să însemne căldura celor din jur şi atmosfera pe care ţi-o creezi cu aceştia.”Acum, planul celor patru antreprenori este să stabilizeze businessul, înainte de a se gândi la proiecte noi. Mergând mai departe în promenada noastră ajungem la Balkon Resto Garden. Poziţionat deasupra magazinului COS de pe Calea Victoriei, în zona Pieţei Amzei, Balkon Resto Garden este unul dintre cele mai noi localuri din Bucureşti, un rooftop la etajul al doilea al unei clădiri restaurate, deschis în iunie 2021, de unde se vede întreaga arteră. „Suntem doi asociaţi în această afacere, un cuplu de antreprenori care activează în domeniul HoReCa din 2016, cu o primă locaţie deschisă în Centrul Vechi din Bucureşti. Am copilărit în zona Calea Victoriei – Sala Palatului şi ne amintim cu nostalgie de celebrul Salon spaniol, de Restaurantul Caraiman, de profiterolul de la cofetăria Hotelului Bucureşti (actualul Radisson) şi de covrigăria lui Nea Mihai din Amzei”, spun Adrian Păun şi Monia Dobrescu, proprietarii localului.Povestea Balkon Resto Garden a început în vara lui 2020, când, ca tot bucureşteanul dornic să iasă după două luni de stare de urgenţă, cei doi antreprenori se plimbau pe Calea Victoriei. Atunci au remarcat clădirea din apropierea Pieţei Amzei şi tot atunci le-a venit ideea unui rooftop la etajul al doilea al imobilului. „În acel moment, mi-a răsunat clar în minte şi sloganul (dacă se poate numi aşa) cu care am pornit la drum: «Calea Victoriei great again!».” Adrian Păun şi Monica Dobrescu văd Calea Victoriei ca pe artera cu cea mai bogată încărcătură istorică şi culturală şi cu cel mai frumos design arhitectural din Bucureşti. Fiecare clădire are o istorie, o poveste şi impresionează prin frumuseţe, astfel încât nu e de mirare faptul că bulevardul a redevenit loc de promenadă pentru bucureşteni.„Clădirea în care funcţionează Balkon Resto Garden nu face excepţie: menţionată prima dată în arhive în anul 1860, clădirea aparţinea lui Grigore Cantacuzino şi era loc de întâlnire pentru protipendada bucureşteană. Ulterior, clădirea a trecut în proprietatea familiei Lahovari şi a fost reconstruită în anul 1908, iar în 1945 a fost naţionalizată. În perioada comunistă, clădirea a găzduit Restaurantul Caraiman şi bine-cunoscutul Salon spaniol.” Cei doi antreprenori care continuă povestea, spun că, aşa cum era firesc să se întâmple, Calea Victoriei a cunoscut un puternic reviriment în ultimii ani şi s-a animat de cafenele, mici restaurante, gelaterii şi magazine, recăpătându-şi aerul idilic şi nostalgic de început de secol XX. Această dezvoltare spectaculoasă a cunoscut apogeul în perioada pandemiei, când, în weekenduri, Calea Victoriei s-a transformat în arteră pietonală şi loc de promenadă pentru bucureşteni. Şi, cum rooftopurile au un farmec aparte pentru public, celor doi antreprenori li s-a părut oportună deschiderea unui restaurant de acest tip, cu vedere la Calea Victoriei. „(În ceea ce priveşte accesarea unui spaţiu pe această arteră a Capitalei – n. red.), nu ştiu dacă problema se pune în termeni de dificultate, ci mai degrabă în termeni de disponibilitate a spaţiilor, deci de ofertă şi, respectiv, de cerere. Noi aş spune că am fost inspiraţi şi un pic norocoşi, la acel moment prea puţini antreprenori gândindu-se la deschiderea unui business în HoReCa, mai ales a unui business de dimensiuni mari. Restaurantul (Balkon Resto Garden – n. red.) are o suprafaţă de 400 de metri pătraţi, din care 200 de metri pătraţi reprezintă terasa încălzită, deci a necesitat o investiţie considerabilă.”Pentru majoritatea antreprenorilor, realizarea unei asemenea investiţii într-un moment în care restaurantele erau închise ar părea cel puţin iraţională, însă Adrian Păun şi Monica Dobrescu au gândit diferit. „A fost o decizie foarte grea, la acel moment (finalul anului 2020) restaurantele erau închise şi nu aveam nicio idee despre cum va evolua pandemia în următorul an. Însă oportunitatea pe care am văzut-o în acest business a prevalat asupra riscurilor şi nu regretăm nicio clipă această decizie, ba dimpotrivă.”Cei doi antreprenori au multe idei de dezvoltare pentru Balkon Resto Garden, însă valul al patrulea al pandemiei i-a obligat să le reconsidere. Dincolo de mâncare, ei vor să se diferenţieze prin muzica live din localul lor şi printr-un piano bar, care să schimbe puţin experienţa ieşitului în oraş după atâta vreme. Mai mult, la începutul anului viitor, ei vor ca, la etajul al treilea al clădirii, unde se află o mansardă de aproximativ 100 de metri pătraţi, să amenajeze un spaţiu distinct ceva mai exclusivist, pentru evenimente private şi finedining.Străzi deschise pentru promenadăÎn luna mai a acestui an, proiectul „Străzi deschise” a făcut primii paşi spre schimbarea vieţii urbane din Bucureşti. Astfel, şapte zone cuprinse între şoseaua Kiseleff şi intersecţia Căii Victoriei cu râul Dâmboviţa au devenit pietonale în fiecare weekend din perioada 29 mai – 17 octombrie 2021. Iniţiativa a aparţinut ARCEN – Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate.Zăganu Craft Beer Bar & Bistro este tot un nume cu istoric pe Calea Victoriei, un bar dedicat berilor artizanale româneşti, produse în microberării independente. Deschis în august 2017, barul este deţinut de producătorii Zăganu, pionierii berilor artizanale din România, încă din 2013. „Încă de la apariţia berii artizanale Zăganu, în 2013, Laurenţiu şi Alexandru – fondatorii săi – au căutat activ un loc care să fie un templu al berilor artizanale româneşti, atât Zăganu, cât şi beri produse de colegi microberari. Ne-am asociat cu Bogdan, partenerul nostru cu vastă experienţă în HoReCa, şi, după căutări de peste un an, am găsit acest spaţiu situat pe Calea Victoriei 91-93 şi am deschis barul nostru Zăganu”, povesteşte Laurenţiu Bănescu.

Au ales Calea Victoriei pentru că au considerat-o perfectă pentru scopul lor, acela de a oferi o experienţă inedită iubitorilor de bere artizanală români şi străini. În meniu, pe lângă berile mai multor microberării, există şi un beerflight, adică o selecţie de oricare patru beri Zăganu la draught, în pahare de degustare de 150 de mililitri. Cât de dificil este să accesezi un spaţiu pe această arteră-reper? „Probabil acum este destul de dificil, însă când am pornit noi, în 2017, zona nu era atât de «hip», atât de solicitată pentru activităţi de HoReCa. Aşa că ne considerăm deschizători de drumuri în zonă, fiindcă după noi au urmat foarte multe alte locaţii şi ne bucurăm că s-a transformat zona în una cool, în care oamenii găsesc de la bere artizanală, la cafea de specialitate, mâncare gourmet, îngheţată şi alte localuri specializate.”Notorietatea brandului Zăganu a fost în sine un punct de atracţie pentru clienţi, într-un moment în care Calea Victoriei nu era atât de cool. Odată cu proiectul „Străzi deschise” din acest an însă, zona a devenit foarte populară, atrăgând un public numeros, de diferite naţionalităţi. „Căutăm în mod activ şi alte spaţii pentru a extinde conceptul. Credem că Bucureştiul, în general, are nevoie de localuri specializate, credem că oamenii vor să iasă, să experimenteze locuri, gusturi, arome noi când ies în oraş”, mai spune Laurenţiu Bănescu. În plus, scopul lor ca microberari şi proprietari ai acestui craftbeebar este să susţină producţia de bere artizanală de calitate din România şi să continue să ajute la revitalizarea acestei industrii.În drumul către Piaţa Victoriei, dăm peste Love You Choux by Livrez Fericire, un magazin de tip mono-produs care vinde exclusiv choux-uri, 17 sortimente mai precis. De acest concept responsabilă este Andreea Moldovan, care a început timid încă din 2016. „Am funcţionat doar ca atelier de comenzi până în 2020, când am deschis primul magazin, pe Calea Victoriei 136. În tot timpul acesta, atelierul a continuat să funcţioneze ca până acum, pe bază de comandă a produselor noastre care nu se regăsesc în vitrină zilnic. Aici mă refer la torturi aniversare, de eveniment, candy baruri, cozonaci Grăsuţi”, spune Andreea Moldovan.A ales Calea Victoriei pentru că a considerat că se potriveşte cel mai bine cu conceptul gândit de ea. Choux-urile sunt produse de cofetărie tip bijuterie, astfel că aici era locul ideal. În plus, Andreea spune că a crezut mereu în farmecul zonei, deşi multă vreme Calea Victoriei nu a fost văzută la adevărata valoare. „Este un pic mai dificil să poţi accesa un spaţiu aici decât în alte părţi, clar. Este o zonă protejată, clădirele nu sunt toate consolidate, spaţiile sunt majoritatea la parterul blocurilor vechi, amenajările se pot face doar cu multe aprobări, astfel încât ai nevoie de multă determinare şi de şi mai multă dorinţă de a reuşi decât în alte zone. Dar uşor-uşor, cu răbdare (multă) şi perseverenţă, am deschis.” La fel ca alţi antreprenori, şi Andreea Moldovan a dat o mână de ajutor pentru a „şterge de praf” Calea Victoriei şi a o reface să strălucească.Cafeaua de specialitate nu putea lipsi tocmai de pe această arteră-mozaic a Capitalei, iar Fellow One se înscrie în această categorie. „Cafeneaua Fellow One a pornit ca un showroom flagship al prăjitoriei de cafea de specialitate Guido din Bucureşti, acţionariatul fiind împărţit între mine, Adrian Simion (owner la Guido Coffee cu un pachet de 50% din acţiuni), şi un alt partener.Am adus sub acelaşi acoperiş, în 2016, un design curat, echipamente state of art. În timp, am adunat o comunitate frumoasă de pasionaţi de cafea”, explică Adrian Simion. El şi asociatul lui au ales Calea Victoriei pentru că au considerat că are un mare potenţial ca zonă emblematică pentru centrul oraşului, fiind un punct istoric important şi un punct de trafic important totodată, unde oamenii merită să experimenteze cafeaua într-un mod diferit. Pentru că au planuri de dezvoltare, au prelungit contractul de închiriere a spaţiului, mai ales că nu e simplu astăzi să găseşti un loc potrivit aici.„La început, a fost destul de greu, având oaspeţi în special din împrejurimi. În ultimii ani însă, am beneficiat de transformarea Căii Victoriei într-o destinaţie de promenadă, iar asta se datorează proiectului «Străzi deschise» al Asociaţiei ARCEN, care a făcut ca, pe timp de vară, circulaţia să fie închisă pe Calea Victoriei (în weekenduri – n. red.), iar oamenii să se poată bucura mai mult de zona aceasta.” La începutul anului viitor, proprietarii Fellow One plănuiesc o extindere, pentru care au închiriat deja spaţiul de lângă ei, situat pe colţ, cu o vizibilitate bună. Astfel, vor putea explora şi partea de mâncare, pe care o vor lega de experienţa cafelei de specialitate.„Noua poveste va fi pusă în practică alături de partenerii şi prietenii de la Boiler Coffee Shop, care vor face parte din acţionariat. Va urma un rebranding al spaţiului Fellow One, un facelift atât la nivel de design, naming şi produse, cât şi la nivel de experienţă a oaspeţilor. Am realizat, împreună cu echipa Boiler, că acesta e momentul în care businessurile din HoReCa trebuie să răspundă mai bine spaţiilor, cartierelor şi comunităţilor care le găzduiesc. Noul design şi noua experienţă Boiler X Guido, care se va lansa în prima jumătate a anului viitor, vor reinterpreta într-un mod modern încărcătura istorică pe care o deţine Calea Victoriei”, mai spune Adrian Simion.Va fi un spaţiu mai fluid, care va comunica mai bine cu exteriorul, un punct de respiro, dar şi de inspiraţie în agitaţia oraşului. Conceptul va pune în evidenţă clădirea interbelică în care se află astăzi Fellow One şi întreaga sa poveste. „La nivel de experienţă, oaspetele va avea mai multe motive să petreacă timp aici: experienţă de dimineaţă (cafea to-go), de prânz, dar şi de seară (un pahar de vin pe Calea Victoriei).”La doar câteva zeci de metri distanţă de Fellow One, se poziţionează The Artist, unul dintre restaurantele de finedining ale Capitalei. Deschis iniţial în altă zonă a oraşului, localul fondat de Paul şi Mihaela Oppenkamp şi-a găsit aici noua casă. „Proprietatea era în curs de consolidare la momentul la care noi căutam spaţiul pentru relocare. Iniţial, restaurantul fusese amplasat pe strada Pictor Nicolae Tonitza şi ne-am dorit tot un spaţiu în care amenajarea modernă să se îmbine cu elementele istorice ale proprietăţii, să contribuim la conservarea acestora şi să îmbogăţim şi personalitatea restaurantului The Artist”, spune Mihaela Oppenkamp. Au contat elemente istorice ale imobilului, faptului că este o casă construită în 1890, dar şi poziţionarea pe Calea Victoriei a grăbit luarea deciziei. În plus, un avantaj a fost şi spaţiul disponibil pentru amenajarea unei grădini în spatele restaurantului, în combinaţie cu terasa, un lucru greu de găsit în centrul Bucureştiului. „Pentru noi, proprietatea în care ne aflăm acum a fost cea mai potrivită pentru conceptul nostru din întreg Bucureştiul. Dacă această proprietate nu devenea disponibilă la acel moment, în 2016, poate că astăzi nu am mai fi fost deloc. A durat un an până la redeschiderea restaurantului.”Spre deosebire de alte businessuri de pe Calea Victoriei, The Artist este o destinaţie în sine, unde clientul ajunge pe bază de rezervare făcută în prealabil, localul nedepinzând de volumul de potenţiali clienţi aflaţi ocazional în plimbare. De asemenea, poziţia este un avantaj şi în ceea ce priveşte accesul expaţilor – unul dintre segmentele-ţintă de public – care ajung rapid aici din locurile populare de cazare.Apropiindu-ne de Piaţa Victoriei, ajungem la Sweetology, o gelaterie care are în spate doi antreprenori – Laura Donciu şi Ştefan Dumitru, foşti corporatişti care au pornit pe cont propriu un business, cu bani din economii şi împrumuturi. „Sweetology înseamnă îmbinarea a două idei – cheesecake de calitate şi gelato pe model italian. Am început cu un magazin aflat lângă laboratorul propriu, în Piaţa Amzei, în 2018, cu multe emoţii. Al doilea magazin, tot pe Calea Victoriei, dar aproape de Piaţa Victoriei, a venit relativ repede, în 2019, la fel ca cererile de colaborare cu restaurante, firme de evenimente sau chiar clienţi care şi-au dorit produsele noastre în momentele cele mai fericite pentru ei: nuntă, botez, petreceri aniversare pentru copii”, spune Ştefan Dumitru.Pentru primul magazin, el şi Laura au venit în locul unui magazin de îmbrăcăminte înaintea căruia s-au succedat mai mulţi chiriaşi într-o perioadă relativ scurtă. Spaţiul era liber, iar în zonă mai erau locuri goale disponibile, de diferite suprafeţe. Cererea este însă mult mai mare astăzi. Al doilea magazin, foarte aproape de Piaţa Victoriei, a venit într-o zonă mai degrabă latentă, cu spaţii comerciale mari – foste sedii de bănci – abandonate, o zonă de trafic, fără a fi însă şi una de plimbare şi relaxare.„Ne bucurăm că vara aceasta magazinele din preajmă, în general închise în weekenduri şi mai degrabă cu produse pentru uz personal, au început să fie înlocuite de cafenele. Sperăm să se dezvolte şi acea zonă şi să se creeze o adevărată zonă de promenadă pe toată Calea Victoriei.” Caracterul vibrant şi cosmopolit al acestui bulevard a fost unul dintre argumentele care i-au încurajat pe cei doi antreprenori să acceseze zona, ca un pariu. Însă dacă în 2018 Sweetology era prima gelaterie din împrejurimi, între timp zona a devenit un adevărat epicentru al îngheţatei. „Pe o rază de zeci sau sute de metri de primul nostru magazin, mai numărăm nu mai puţin de alte cinci gelaterii, businessuri complet noi sau francize care şi-au deschis un magazin aici.” Aşa cum au făcut şi în urmă cu câţiva ani, Laura Donciu şi Ştefan Dumitru urmăresc în continuare zonele de dezvoltare şi îşi doresc să facă parte din eventualele trasee de recreere şi relaxare care pot apărea în viitor.Câţiva paşi mai departe de Sweetology, se află una dintre cele peste 40 cafenele din reţeaua Ted’s, fondată în 2013 tot de un antreprenor, Vasi Andreica. De ce pe Calea Victoriei? „Atunci când spui Calea Victoriei, te duci cu gândul, nostalgic, la Bucureştiul interbelic. În acea perioadă, găseai locuri interesante unde lumea mergea la promenadă, localuri luxoase şi cafenele cu miresme îmbietoare. Era o zonă care vibra şi vreau să cred că toţi antreprenorii din HoReCa ce deschid un mic business aici se gândesc să readucă atmosfera Micului Paris”, spune Vasi Andreica. Povestea Ted’s s-a născut din experienţa acumulată de-a lungul celor 15 de ani de activitate în domeniul importurilor şi al distribuţiei în sectorul HoReCa. Contactul permanent cu piaţa „out of home”, analiza clienţilor cu performanţe ridicate, dar şi a celor care au eşuat au ajutat la formarea unei imagini despre piaţă, despre clienţi şi obiceiurile lor de consum, despre zonele bune şi cele mai puţin bune, în general despre toate aspectele esenţiale ale unui business.„Suntem mulţumiţi de ce am realizat pe Calea Victoriei, locaţia are un vibe bun, clienţii din timpul săptămânii sunt, în majoritate, cei care lucrează în clădirile din zonă, iar în weekend avem clienţii care se plimbă.” Mai departe, povestea Ted’s se va scrie şi în alte zone, compania având semnate cinci contracte noi pentru deschideri în 2022. Totul se face însă acum cu mai multă precauţie decât niciodată, ţinând cont de criza prin care trece întreaga lume.Desigur, în drumul nostru dintre Piaţa Naţiunilor Unite şi Piaţa Victoriei, mai sunt şi alte businessuri antreprenoriale care s-au ancorat pe artera care capătă tot mai multă viaţă. Reprezentanţii unora dintre acestea nu au răspuns solicitării Business Magazin, însă continuă să-şi spună poveştile prin însăşi prezenţa lor pe Calea Victoriei. Barul Laboratorio Brew Room, gelateria Velocità, locul cu croissante Fika18, pizzeriile Treevi sunt doar câteva din locurile care se adaugă peisajului.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.businessmagazin.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Urmareste-ți competitia in social media!