19 C
București
sâmbătă, mai 21, 2022

Retail – Pateurile Scandia cedează și vând în Spania. Angajați contra… – Sinteza

5 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -spot_img

Sumarizare automata

Acum, afacerea a fost vândută companiei spaniole Maquinaria Conservera Tomás Guillén, având sediul în Murcia, cu 3 milioane euro, relevă date analizate de Profit.ro. "Scandia Food, liderul pieței de conserve din România, confirmă vânzarea de către administratorul judiciar a Thenaisie Provote, compania din Galicia, Spania, specializată în producția și distribuția de produse din pește și fructe de mare, achiziționată în anul 2018", Factorii care au contribuit la acest deznodământ au fost dificultățile financiare cu care compania Thenaisie Provote s-a confruntat încă de când a fost preluată, competitivitatea pieței precum și suportul redus din partea partenerilor financiari spanioli.

Fabrica spaniolă de alimente din pește și fructe de mare Thenaisie Provote, prima achiziție din străinătate a companiei românești Scandia Food, liderul pieței conservelor pe bază de carne din România, a fost vândută pe fondul unor probleme și tensiuni care au generat inclusiv ieșirea pe stradă a angajaților.

Fabrica a fost cumpărată în 2018. Profit.ro a anunțat însă, în vara anului 2020, că Scandia a băgat fabrica în insolvență, la exact 2 ani de la cumpărare, decizie care a generat proteste pe străzile orașului spaniol și o situație inversă celei oarecum obișnuite, în care nu angajații români sunt cei care se revoltă împotriva investitorului străin, ci salariați din străinătate acuză proprietarul românCauzele au fost explicate atunci pentru Profit.ro de către directorul general al Scandia Food, într-o declarație ce poate fi văzută mai jos.

În toamnă, Profit.ro a anunțat că producătorul pateurilor și conservelor de carne Bucegi și Scandia Sibiu, Scandia Food, care activează de 99 de ani pe piața locală și a ajuns liderul pieței conservelor pe bază de carne din România, are în față săptămâni cruciale pentru prima sa achiziție din străinătate, fabrica spaniolă de alimente din pește și fructe de mare Thenaisie Provote. 

Pentru preluarea fabricii au fost depuse oferte de către companiile spaniole Maquinaria Tomás Guillén, Canet Ferrero Inversiones și Conservas Rías Baixas, intrate atunci în evaluare în urma unei decizii a Tribunalului comercial din Pontevedra. Ofertele au declanșat și un război între sindicate, care nu se puneau de acord care este cea mai bună propunere.

Acum, afacerea a fost vândută companiei spaniole Maquinaria Conservera Tomás Guillén, având sediul în Murcia, cu 3 milioane euro, relevă date analizate de Profit.ro.

Scandia Food, liderul pieței de conserve din România, confirmă vânzarea de către administratorul judiciar a Thenaisie Provote, compania din Galicia, Spania, specializată în producția și distribuția de produse din pește și fructe de mare, achiziționată în anul 2018”,

Factorii care au contribuit la acest deznodământ au fost dificultățile financiare cu care compania Thenaisie Provote s-a confruntat încă de când a fost preluată, competitivitatea pieței precum și suportul redus din partea partenerilor financiari spanioli. Toate acestea, cumulate cu contextul pandemiei de COVID-19, au dus la această situație neplăcută, spune pentru Profit.ro Andrei Ursulescu, Director General și Administrator Scandia Food.

Ultimele date, indicate în presa locală, relevă că fabrica din Spania a Scandia a înregistrat o scădere puternică a cifrei de afaceri în anul pandemiei, de la 22 milioane euro în 2019 la 8 milioane euro în 2020. În 2017, afacerile însumau 30 milioane euro.

Compania spaniolă este pe piață din 1904, are o fabrică în O Grove și 125 de angajați, având în portofoliu brandurile Grandes Hoteles (pentru sectorul serviciilor hoteliere), Pombiñas și Fisterra. De funcționarea fabricii depind indirect alți 200 de angajați spanioli.

“Proiectul din Spania îl privim ca pe o experiență din care am învățat foarte multe lucruri și care ne vor fi de folos pe viitor. Grupul din România, recunoscut de către partenerii săi drept un jucător strategic în piețele în care activează, este o entitate solidă și stabilă. 2021 a fost anul în care au avut loc două achiziții pe plan local, o fabrică de mâncăruri congelate și totodată intrarea companiei în categoria produselor congelate precum și o companie specializată în procesarea cărnii și producția de preparate pe bază din carne, extinzându-ne astfel capabilitățile în categoria de mezeluri.

Ambele proiecte susțin strategia companiei de migrare din zona de producător de conserve către o companie de food”, spune directorul.

În ceea ce privește planurile anului 2022, focusul companiei îl reprezintă atingerea obiectivelor strategice trasate pentru anul în curs precum și integrarea celor două noi entități în cadrul grupului.

Scandia Food a intrat pe nișa conservelor de pește în urmă cu 6 ani, în februarie 2016, cu brandul Lotka, poziționat pe segmentul premium, în contextul creșterii vânzărilor din respectiva categorie, acestea fiind fabricate cu ajutorul unui producător bulgar.

Doi ani mai târziu, în aprilie 2018, Scandia Food a cumpărat producătorul spaniol de alimente din pește și fructe de mare Thenaisie Provote, într-o tranzacție de 2,8 milioane euro.

Tranzacția ar fi trebuit să permită Scandia să își întărească poziția pe piața românească de conserve de pește, dar și să fie prezentă pe alte piețe. Astăzi, Scandia Food este lider pe piața conservelor pe bază de carne din România, conducȃnd detașat nișa pateului cu ficat, cu o cotă de piață în volum de peste 46%.

La acel moment, Profit.ro a prezentat cifre care indicau că Thenaisie a realizat în 2017 o cifră de afaceri de 29,8 milioane euro , comparativ cu 24,9 milioane euro în anul anterior, când a avut însă o pierdere de 2,2 milioane euro, având contractate și credite bancare de peste 11 milioane euro, care ar trebui restituite până în 2027.

După achiziție, Scandia a încercat să ridice gradul de competitivitate a fabricii, cu investiții în modernizarea instalațiilor industriale,  reînnoirea catalogului de conserve cu noi referințe gastronomice, precum gama „7 Rías” de sardine proaspete și „Grandes Hoteles Línea Negra”, cu un profil premium, pe lângă semnarea de noi contracte de furnizare cu lanțuri precum Alcampo.

Ultimele date analizate atunci de Profit.ro relevau că fabrica spaniolă are în continuare datorii ridicate, de 5 milioane euro, și un total de 464 de creditori. Pe acest fond, proprietarul român a cerut insolvența fabricii, iar angajații din Spania se temeau că vor merge spre faliment.

În 2020, sindicatul s-a mobilizat, inclusiv cu proteste pe stradă, și a cerut și intervenția politicienilor. Cei mai receptivi au fost primarul din O Grove și candidatul la Parlament al partidului naționalist BNG, Luis Bará, care a promis că va da “o bătălie pentru a menține fabrica”.

Era așteptată și intervenția ministrului spaniol al Industriei, Francisco Conde. Până atunci, peste 4.000 de persoane – salariați și localnici – au ieșit pe stradă să protesteze, cerând proprietarului român să nu închidă fabrica. „Vrem să muncim, nu să cerșim!”, a fost una dintre lozinci.

EXCLUSIV Scandia Food, liderul pieței din România, a vândut afacerea din Spania, prima achiziție din străinătate, după probleme ce au generat ieșirea angajaților împotriva proprietarului român.

În plus, sindicatul a făcut presiuni asupra proprietarului român, Scandia Food, să accepte o ofertă a omului de afaceri spaniol Alfonso Caneiro. Acesta începuse deja negocierile cu băncile creditoare, promițând cumpărarea acțiunilor de la Scandia, o majorare de capital de circa 2 milioane euro și renegocierea unor datorii de 5,2 milioane euro către principalii creditori. Ulterior, însă, el și-a retras oferta acuzând proprietarul român că nu ar fi interesat să discute și, implicit, să salveze fabrica. El acuza Scandia că ar avea o poziție inabordabilă.

Pe lângă oferta avansată de Caneiro, ar fi existat o propunere de preluare și din partea grupului catalan care deține brandul Conservas Dani, cu o fabrică în Carnota, dar nu la fel de concretă.

Contactat în 2020 de Profit.ro, Andrei Ursulescu, Director General Scandia Food, a confirmat intrarea în insolvență a fabricii din Spania, precizând însă atunci că va fi derulat un plan de reorganizare. Planul urma să includă o majorare de capital, investiții, asigurarea locurilor de muncă.

Cum s-a ajuns în această situație? Dificultățile financiare cu care compania Thenaisie Provote s-a confruntat înainte de a fi preluată de către Scandia, competitivitatea pieței spaniole precum și suportul inexistent din partea partenerilor financiari spanioli, corelate cu contextul pandemiei de COVID-19, au dus la această situație neplăcută, explica directorul general. El puncta inclusiv diferențele culturale dintre România și Spania, ca și distanța dintre cele două țări, o lecție din care poate fi învățat și cât de important este arealul geografic apropiat în momentul luării unei decizii de extindere a business-ului.

“În acest moment, rolul nostru este de a ne asigura ca întreg procesul de insolvență cu reorganizare să se desfășoare în termeni legali, transparenți, prin îndeplinirea tuturor cerințelor impuse de un astfel de proiect, astfel încât compania să beneficieze de un plan viabil de redresare, care să includă majorare de capital, plan de investiții, asigurarea locurilor de muncă etc.

Grupul din România, recunoscut de către partenerii săi drept un jucător strategic în piețele în care activează, este o entitate solidă și stabilă financiar, care a susținut constant, încă de la preluare, business-ul din Spania din punct de vedere operațional, comercial și financiar. Estimăm că vom închide semestrul I 2020 cu o creștere considerabilă față de rezultatele anului trecut din aceeași perioadă, focusul rămânând în continuare pe atingerea obiectivelor strategice trasate pentru anul în curs.

Proiectul din Spania îl privim ca pe o experiență din care am învațat multe lucruri care ne vor fi de folos pe viitor. Situația complet neprevăzută cauzată de pandemia de Covid-19, corelată cu competitivitatea pieței spaniole precum și diferențele culturale, cât și distanțele dintre cele 2 țări ne-au demonstrat în cadrul acestui proiect cât de important este arealul geografic apropiat în momentul luării unei decizii de extindere a business-ului.

În continuare ne vom concentra pe consolidarea poziției pe care o ocupăm pe piața din România, care prezintă numeroase oportunități de creștere și dezvoltare.

Rămânem în continuare deschiși oportunităților de extindere prin achiziția unor jucători cu notorietate din sectorul alimentar pentru atragerea de noi volume, alături de impulsionarea canalului de export, care a devenit unul din pilonii strategiei adoptate, precum și de intrarea pe noi categorii”, a declarat atunci directorul general al Scandia Food pentru Profit.ro.

La momentul preluării de către Scandia Food, conform datelor prezentate atunci, compania spaniolă avea o capacitate de producție de aproximativ 5.500 tone conserve tranzacționate, din care peste 15% exportate în Portugalia, Franța, Germania, Italia, Japonia, Suedia, Norvegia, Croația, Luxemburg, Venezuela, Columbia, Statele Unite, Costa Rica și Puerto Rico

Scandia Food are în portofoliul său branduri precum Scandia Sibiu, Bucegi, Sadu și Lotka și exportă produsele în toate țările Uniunii Europene, Canada și Republica Moldova. În 2019 a adăugat în portofoliu brandul Sunset – produse de tip caju, fistic, fructe nobile, iar recent a preluat Agra’s Alba Iulia, companie specializată în procesarea cărnii și producția de preparate pe bază din carne.

În septembrie 2016, Scandia Food a cumpărat și fabrica de conserve Rotina din Hunedoara de la antreprenorii locali Ion Pîrjol și Marcel Manole, care o dețineau în proporții egale.

În România, Scandia Food a avut, în pandemie, o nouă creștere, încheind anul 2020 cu afaceri de 373,9 milioane lei (273 milioane lei în 2019) și un profit net de 8,5 milioane lei (6 milioane lei în anul precedent), cu aproape 700 de angajați.

La acest moment, Scandia Food are 6 capacități de producție și peste 1.000 de angajați. Mărcile deținute de companie sunt Scandia Sibiu, Bucegi, Sadu, Lotka, Năvodul Plin, Tapas, Rotina, Roua, Sunset Nuts,Yummy Snacks.

Fabrica Scandia de la Sibiu își are originile în 1922, când a fost înființată de germanul Josef Theil, iar în 2001 a fost preluată de actualii proprietarii, devenind o companie cu capital integral privat. În 2010, acționarii au investit 40 milioane euro într-o nouă fabrică la Sibiu.

Ulterior, compania intrat și pe segmentul de restaurante, deținând 3 restaurante în București, în marile centre comerciale.

Profit.ro a anunțat anterior că Scandia pregătește și o investiție de peste 30 de milioane de euro pe piața imobiliară din Sibiu. Recent, compania a cumpărat o nouă fabrică și a intrat pe nișa produselor congelate.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.profit.ro).

Accesați aici articolul integral !

spot_img

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!