♦ Gala EY Entrepreneur of The Year are loc în fiecare an la Monaco şi câştigătorul galei din România va reprezenta ţara.
CompetiţIa EY Entrepreneur of the Year, care premiază cele mai inovatoare companii, poate ajuta antreprenorii să-şi crească reputaţia propriei companii şi să intre într-o comunitate formată din peste 1.000 de antreprenori la nivel mondial, a spus Alexandru Lupea, care este partener audit la EY România. Câştigătorul din România al ediţiei trecute a fost Horaţiu Ţepeş, CEO-ul Bilka.
„Prin intermediul competiţiei EY Entrepreneur Of the Year, program cu dimensiune naţională şi globală, antreprenorii cresc reputaţia companiei lor şi devin parte dintr-o comunitate de peste 200 de antreprenori la nivel local şi peste 1.000 la nivel global”, a spus el.
Premierea are loc în cadrul unei gale de trei zile, la Monte Carlo, unde se întâlnesc cei mai antreprenori din întreaga lume, CEO ai unor companii de top, investitori şi reprezentanţi ai instituţiilor financiare. Reprezentantul României, câştigătorul concursului EY Entrepreneur Of The Year din România are astfel, ocazia să ia legătura cu oameni de business relevanţi, cu care poate apoi continua dialogul în folosul afacerii lui.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).