Guvernul are în pregătire un Memorandum care vizează acțiunile necesare pentru declararea legislativă a proiectelor de centrale nucleare cu reactoare modulare mici (SMR),...
Fostul șef al Tineretului Național Liberal (TNL), totodată ex-vicepreședinte și președinte al Autorității pentru DigitalizareaRomâniei (ADR), Octavian Oprea (32 de ani), a...
Regulile fiscale propuse de Comisia Europeană pun în pericol investiţiile publice necesare pentru combaterea schimbărilor climatice şi, dacă ar fi aplicate, ţara noastră şi-ar...
Ţintele stabilite de autorităţile europene arată că volumul importurilor de combustibili fosili din Rusia trebuie să ajungă la zero până în 2027. Obiectivul pare...
CNCIR (Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune) verifică instalaţiile, iar ISCIR (Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor...
Primăria Crevedia a publicat duminică după amiază pe Facebook un document cu antetul și datele de identificare ale societății Flagas SRL, deținătoarea stației...
Administrația Prezidențială de la Moscova a primit o solicitare din partea gigantului petrolier Lukoil, cu operațiuni importante și în România, de a i...
Fostul secretar de stat de la Washington din administrația Obama, John Kerry, actualmente reprezentant special pe probleme climatice al președintelui Statelor Unite, Joe...
Ucraina este pregătită să stocheze și să reexporte gaze europene pentru iarna 2023/2024, a declarat operatorul de transport de gaze al țării, citând...
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2) au efectuat plasamente în acțiuni Hidroelectrica, la listarea pe bursă a companiei, care, conform ultimelor date,...