Costul boabelor de cacao a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu
Costul boabelor de cacao angro a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu,...
Daniel Dumitrescu, chief innovation officer, InnovX: Avem nevoie de echipe de tehnologie bună, de resurse umane, de acces la o pepinieră de astfel de resurse importante, acces la...
Scrisorile garantate de bănci, instrumente financiare acordate de bănci pentru participarea la licitaţii sau garantarea unor bune execuţii ale unor angajamente contractuale, încep să devină tot mai necesare, în...
Trei bănci din Uniunea Europeană nu au reușit să îndeplinească cerințele obligatorii de capital într-un test de stres în cadrul căruia o sumă teoretică de 496 de miliarde de...
Potrivit lui Franck Neel, membru al Consiliului de Administrație al OMV Petrom responsabil pentru Gaze și Energie, cererea de energie electrică va scădea în următoarele luni, dar se...
„Avem o atitudine deschisă cu privire la deciziile care vor fi luate în septembrie şi la reuniunile următoare”, care vor depinde de datele economice disponibile, a declarat președintele...