O istorie de aproape trei decenii a Alpha Bank România ajunge la final. După negocieri ţinute la secret, italienii de la UniCredit au făcut anunţul-surpriză că vor cumpăra banca...
Activitatea de investiții hoteliere în regiunea ECE – 6 (Polonia, Cehia, România, Ungaria, Bulgaria, Slovacia) a totalizat 464 milioane de euro în ultimele 12 luni (iunie 2022...
Viziunea pare că a făcut parte din viaţa antreprenoarei de origini elvenţiene Anja Graf încă din adolescenţă: aceasta a determinat-o să renunţe la liceu, chiar cu preţul relaţiei cu...
Gabriel Eremia, Arctic: Evoluție pentru sustenabilitate În ultimul an, Arctic a reușit să ducă la nivelul următor implicarea în inițiative de promovare a educației în sustenabilitate, prin campanii...
Toamna 2023 în publicitatea locală Nu aduce anul ce aduce ceasul, se spune. Și așa pare să fie și pentru industria de marcomm locală, atât de încercată...
Moody’s Investors Service a confirmat vineri la Baa3 ratingul pe termen lung al României, cu perspectivă stabilă, iar calificativul pe termen scurt a fost menţinut la “Prime-3”,...
♦ Totodată, inflaţia record polarizează şi mai mult România: puterea de cumpărare a locuitorilor din Bucureşti a ajuns să fie dublă faţă de media naţională ♦ Un român are...
Moody’s Investors Service a confirmat vineri la “Baa3” ratingul pe termen lung al României, cu perspectivă stabilă, iar calificativul pe termen scurt a fost menţinut la “Prime-3”, se arată...