FacebookTwitterLinkedIn

Prețurile locuințelor au crescut, din 2015 și până în 2021, în medie cu 38% la nivelul Uniunii Europene. România a înregistrat o scumpire de 34%, cea mai mică din regiunea Europei Centrale și de Est (ECE), comparativ cu celelalte cinci economii majore ale Ungariei (+108%), Cehiei (+84%), Slovaciei (+54%), Bulgariei (+49%) și Poloniei (+48%), potrivit unui raport publicat recent de Colliers. 

La nivelul Bucureștiului și al orașelor mari, creșterea prețurilor a fost însă mult mai mare decât media națională. Cum nivelul inflației se menține ridicat, depășind 15% în luna februarie, dobânzile vor rămâne mari o perioadă de timp, iar creditarea va fi mai puțin accesibilă, închirierea unei locuințe devine o opțiune din ce în ce mai căutată inclusiv de români, iar această tendință atrage atenția marilor investitori, subliniază consultanții Colliers. 

Dacă până în 2021, în prim-planul investitorilor erau Cehia și Polonia, de anul trecut o parte dintre aceștia și-au extins activitatea și în Romania și Serbia, unde au deja în dezvoltare proiecte rezidențiale destinate exclusiv închirierii.

„Un număr din ce în ce mai mare de investitori internaționali, dar și dezvoltatori locali, ne contactează cu privire la proiecte rezidențiale destinate exclusiv închirierii, iar o parte din aceste planuri încep să și fie puse în practică”, punctează Gabriel Blăniță, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România.

Până acum doi ani, piața rezidențială era mai degrabă favorabilă cumpărătorilor, deoarece atât timp cât reușeau să strângă banii de avans, rata la credit era sensibil mai mică decât chiria pentru o proprietate similară. Această situație s-a inversat acum în București și în orașele mari, îndeosebi în zonele centrale, unde pentru apartamentele noi chiria este chiar și cu 30% mai mică decât rata. Și deși, în ultimul an, chiriile au crescut în medie cu 10% în București, închirierea unei locuinței rămâne o variantă mai avantajoasă decât achiziția, potrivit consultanților Colliers. 

Pentru comparație, în Varșovia și Praga, de exemplu, chiriile au înregistrat creșteri între 25 și 40%. Altfel, și în toate capitalele regionale importante, cu excepția Sofiei, chiria este acum mai avantajoasă decât rata la creditele bancare.

În prezent, stocul locuințelor în ansamblurile destinate exclusiv închirierii din București este de aproape 1.000 de unități, iar alte peste 3.000 de unități sunt în diferite stadii de dezvoltare, însă specialiștii Colliers estimează că, în următorii 2-3 ani, segmentul proiectelor rezidențiale destinate exclusiv închirierii are potențial să ajungă la 5.000 de locuințe.

Prețurile medii de vânzare pentru locuințele noi în București au fost anul trecut în jurul a 1.800 de euro/mp, pe când în Varșovia, prețul mediu a fost de 2.800 euro/mp, în Budapesta – 3.400 euro/mp, în Bratislava – 4.100 euro/mă, iar în Praga au ajuns la 5.500 euro/mp.

Un alt segment cu o creștere importantă în statele din ECE-6 este piața căminelor studențești private, iar România, care are aproape 600.000 de studenți, se aliniază tendințelor de creștere. Numărul unităților de cazare în căminele studențești private depășește în prezent 2.000 în București, similar cu cel din Cehia, de exemplu, care are doar jumătate din numărul studenților din România. Cei mai mulți dintre studenții români însă fie se cazează în căminele studențești publice ale universităților și facultăților, fie locuiesc cu părinții sau închiriază.