Fondul Proprietatea a scos la vânzare, în această dimineață, 78 milioane acțiuni din Hidroelectrica, reprezentând puțin peste 17% din pachetul deținut, la o valoare nominală de 10 lei/acțiune. Nivelul...
În New York şi Londra, proprietarii marilor clădiri de birouri preferă să le abandoneze decât să scoată din buzunar bani pentru creditele imobiliare ale căror rate au ajuns să...
Novum by the Sea, parte din grupul Novum Invest, a investit 3 milioane de euro în extinderea zonei de balneo și tratament din incinta complexului din Olimp....
Brokerul TradeVille a raportat în prima zi de subscriere (ora 16:00) a ofertei Hidroelectrica 2640 ordine de subscriere din partea a aproximativ 2500 clienți, potrivit unui comunicat.
După ani de...
BRD Groupe Societe Generale a câștigat, vineri, la instanţă, suspendarea Ordinului ANPC prin care era obligată să recalculeze ratele la credite: BRD este a doua bancă victorioasă după...
”Aceste măsuri trebuie să întărească rezilienţa băncilor, pentru a preveni pierderea încrederii ori de câte ori este posibil şi pentru a asigura o gamă largă de opţiuni eficiente...
Preşedintele directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, a anunţat că începând cu 23 iunie şi până pe 4 iulie toţi potenţialii investitori pot să achiziţioneze pachete de acţiuni la Hidroelectrica.
Acțiunile...