Implementarea Contractelor pentru Diferenţă (CfD) reprezintă în acest moment o greșeală, mai mare chiar decât prostia de schemă de compensare care a dezechilibrat atât de mult bugetul de stat, consideră fostul ministru al Energiei...
Oficialii industriei energiei regenerabile solicită includerea stocării de energie electrică alături de tehnologia de productie ca fiind eligibilă în mecanismul CfD, precum şi prioritizarea accesului la rețea pentru capacitățile de producere din surse regenerabile, pentru...
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) susţine nevoia de reformă a sistemului fiscal, însă aceasta trebuie analizată din punct de vedere al sustenabilităţii pe termen mediu şi lung şi prin consultarea prealabilă cu mediul de afaceri.
“Europa...
Prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, anunţă că a fost convocată o şedinţă a Colegiului Prefectural pentru luni şi că vor fi demarate controale la toate staţiile de carburanţi şi GPL.
“Am convocat Colegiul Prefectural al...
* România este lider în regiune în privința ponderii absolvenților de învățământ superior în trei domenii: afaceri, administrație și drept, tehnologiile informației și comunicațiilor, și agricultură, silvicultură, piscicultură și științe veterinare
Autor: Ella Kállai, Economist...
În premieră, finanțările pot fi accesate și de către fermierii din sectorul zootehnic
CEC Bank, în parteneriat cu Fondul de Garantare a Creditului Rural, lansează finanțările pe baza subvențiilor APIA pe 5 ani, acestea putând...
China Evergrande Group s-a tranzacționat ultima dată la bursa din Hong Kong pe 18 martie 2022 la 1,65 dolari Hong Kong (0,13 USD) per acțiune, înainte de a fi suspendat pe 21 martie.
Compania a...
Această colaborare dintre UEEX și BRM pregătește terenul pentru operațiuni îmbunătățite de schimb de energie transfrontalieră, promovând creștere comună și avansând peisajul energetic în regiune.
Președintele Comitetului Executiv al Bursei de Energie din Ucraina,...
AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, a încheiat primul semestru din 2023 cu afaceri și profit net...
Creşterea abruptă a datoriilor publice din ultimul deceniu şi jumătate, în condițiile în guvernele au împrumutat sume mari de bani pentru a lupta cu criza financiară globală şi consecinţele pandemiei de Covid-19, este probabil...
Alibaba a lansat un nou model de inteligenţă artificială despre care compania spune că poate înţelege imaginile şi poate duce conversaţii mai complexe decât produsele anterioare ale companiei, pe măsură ce cursa globală pentru...
Pompierii din judeţul Olt au intervenit, duminică seară, în Gara Caracal, unde au fost raportate scurgeri la robinetul unui vagon încărcat cu propan, aparținând unui tren de marfă.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt,...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică la Crevedia că în următoarea perioadă vor fi dispuse controale la toate staţiile de carburanţi şi GPL din ţară iar în cazul în care vor fi constatate neconformităţi...
România a înregistrat o recoltă bună la grâu în acest an, cu o medie de 5.000 de kg/ha, ceea ce înseamnă că producţia totală este mai mare decât cea obţinută anul trecut, a declarat,...
Ratele dobânzilor din Uniunea Europeană vor trebui să rămână ridicate „atâta timp cât este necesar” pentru a încetini inflația încă ridicată, a declarat vineri Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene.
„Deși se fac progrese”, a...
Dezvoltarea rapidă a inteligenţei artificiale (AI) riscă să reproducă greşelile făcute de industria tehnologică la începutul erei reţelelor de socializare, a avertizat vineri preşedintele Microsoft, Brad Smith, la un forum de afaceri la New...
NASA şi SpaceX au trimis sâmbătă patru astronauţi spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) la bordul capsulei Dragon a SpaceX, după ce o primă încercare a fost anulată cu o zi înainte, relatează AFP, potrivit...
Misiunea Indiei pe Lună este un model pentru ţările care aspiră să-şi dezvolte propriile programe spaţiale, a declarat sâmbătă premierul indian Narendra Modi, lăudând oamenii de ştiinţă din spatele acestui succes, relatează AFP, potrivit...
La data de 24.08.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a 7 inculpați și măsura...
Potrivit datelor unei companii de consultanțăimobiliară, prețurile în Dubai au crescut vertiginos cu 225% de când au atins un nivel scăzut al pandemiei în al treilea trimestru al anului 2020.
Emiratul și-a păstrat locul...
Unele companii străine care încearcă să părăsească Rusia se confruntă cu o creştere importantă a costurilor, deoarece Moscova cere reduceri mai mari la preţurile activelor pe care doresc să le vândă, au declarat trei...
Bittnet, primul grup românesc de companii IT listat pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti, a înregistrat în primul semestru din 2023 venituri consolidate de 146 milioane lei, cu 110% mai mult faţă...
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a anunţat vineri, la Bistriţa, că a fost “bătută palma” pentru înfiinţarea primei platforme de inovare şi transfer tehnologic din România, lângă Bucureşti.
“Vă spun o informaţie în premieră –...
Companiile parte din Grupul Orange România au semnat cu ENGIE Romania primulcontract de tip vPPA (virtual Power Purchase Agreement), care constă în achiziționarea virtuală de energie regenerabilă pe termen lung. Acordul subliniază angajamentul Orange...
Bulgaria a renunţat la solicitarea privind interzicerea importurilor de grâu din Ucraina, a anunţat joi ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei, Kiril Vatev, transmit Novinite şi BTA, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, Bulgaria a informat Comisia...
Indicatorul de Încredere Macroeconomică, realizat de Asociaţia CFA România, a crescut cu 1,3 puncte, în luna iulie a acestui an, până la valoarea de 55,5 puncte, iar anticipaţiile pentru cursul de schimb relevă o...
Electrica (EL) a trecut pe profit de 106 mil. lei, la jumătatea anului, imbuntatire semnificativa, comparativ cu pierderea de 176 mil RON in S1 2022, potrivit unui comunicat al companiei. În semestrul I, EBITDA ...
Profitul net consolidat al Grupului Financiar Banca Transilvania este de 1.581,7 milioane de lei, la șase luni, în creștere cu +51,14% față de iunie 2022, din care cel al băncii este de 1.269,0 milioane...
MedLife (M) raportează o cifră de afaceri consolidată proformă în valoare de 222.1 milioane EUR, în primul semestru, în creștere cu 27% față de aceeași perioadă a anului trecut, din care 12% creștere organică,...
Compania Transgaz, operatorul operatorul tehnic al sistemului naţional de transport de gaze, a transmis miercuri o scrisoare către mai mulți înalți oficiali europeni prin care solicită statelor membre ale UE care sunt beneficiare ale...
Ministrul de externe german Annalena Baerbock şi-a exprimat dezamăgirea faţă de efectul sancţiunilor împotriva Rusia legate de invazia Ucrainei de către Moscova, informează joi DPA, potrivit Agerpres.
“De fapt, sancţiunile economice ar trebui să aibă...
Alpha Bank Romania anunță semnarea unui contract de transfer de business cu Orange Money România, care se referă la preluarea activităților de retail și care cuprinde portofoliul de clienți, activele digitale de top (aplicația...
Veniturile Purcari Wineries PCL au crescut cu 30%, în primul semestru, față de prima jumătate a 2022, ajungând la 161,4 milioane RON. Grupul a livrat o creștere de 30% a vânzărilor pentru al doilea...
OMV Petrom (SNP) anunță începerea procesului de delistare a certificatelor globale de depozit (“GDR-urile”) de pe segmentul standard de listare al Listei Oficiale (“Lista Oficială”) a Autorității de Conduită Financiară, de încetare a tranzacționării...
Acționarii Băncii Transilvania (TLV) au fost convocați, pe 29 septembrie, pentru aprobarea distribuirii de dividende în numerar de 902 milioane de lei, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.
Astfel, pe ordindea de zi...
E.ON Romania a plătit, anul trecut, 1,8 miliarde de lei (circa 371 milioane euro), la bugetul de stat și bugetele locale, cu 80% mai mult decât în 2021, potrivit lui Volker Raffel, CEO E.ON...
Banca Transilvania finanțează Grupul E-INFRA cu 47 de milioane de euro pentru construirea parcului fotovoltaic Doicești-Şotânga. Investiția a fost pusă în funcțiune în luna august, iar energia produsă va asigura energie verde pe durata...
După raportările a 475 de companii americane membre ale indicelui S&P500, care indică un sezon mai slab decât anul trecut, piețele își pun speranțele într-un singur jucător din domeniul tehnologiei de vârf, chiar dacă...
Ministrul austriac de Finanţe, Magnus Brunner, a declarat miercuri că ţara vecină Italia a arătat că introducerea unei taxe pe profiturile suplimentare ale băncilor nu este o idee bună, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Declaraţia lui...
Ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, consideră că este necesară identificarea de noi oportunităţi de cooperare economică, atât la nivelul UE, cât şi la nivel extracomunitar, cu un posibil accent pe ţările asiatice, potrivit Agerpres.
Ministrul Economiei,...
Piata de capital din Romania traverseaza una dintre cele mai bune perioade din istorie si a inregistrat o serie succesiva de recorduri la nivelul lunii iulie cat si la nivelul primelor 7 luni ale...
România se află pe locul al treilea în topul ţărilor europene cu cele mai ieftine locuinţe, în timp ce Austria este cea mai scumpă ţară europeană pe acest segment, conform unui studiu realizat de...
Meta Platforms, compania-mamă a Facebook, a lansat marţi un model AI capabil să traducă şi să transcrie vorbirea în zeci de limbi, un potenţial element de bază pentru instrumente care permit comunicarea în timp...
Asociaţia Energy Policy Group (EPG) propune o revizuire în sus a ţintei asumate de România privind capacităţile eoliene offshore instalate, respectiv 3 GW până în anul 2035, şi consideră că proiectul de Lege privind...
Sebastian Burduja, ministrul energiei, a trimis de mai bine de o lună o scrisoare primarului general Nicuşor Dan semnalându-i că există o datorie foarte mare, de aproape un miliard de lei, pe care Termoenergetica,...
Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București, cu birouri în București, Londra și Abu Dhabi, raportează, la nivel individual, o cifră de afaceri de 13,5 milioane...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că unii dezvoltatori imobiliari au început să dea în judecată inclusiv funcţionari ai primăriei şi că el, personal, a fost dat în judecată, cerându-i-se până la...
Sursa foto: gwec.net
Ministerul Energiei organizează o dezbatere publică privind proiectul de lege care are în vedere măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore și modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei.
Prin proiectul...
Investitorul Jeremy Grantham crede că o recesiune în SUA este pe cale să apară şi nu are încredere în Rezerva Federală pentru a direcționa economia SUA către o aterizare ușoară, potrivit businessinsider.com.
Într-un interviu acordat Bloomberg,...
Există aproximativ 1 trilion de dolari de datorii private care se îndreaptă către potențiale probleme, a avertizat Bank of America.
Cea mai mare parte a acestei datorii a fost creată prin împrumuturi cu randament ridicat...
În cadrul indicilor FTSE Global Micro Cap, România va avea începând cu luna viitoare 6 companii, cu una mai puțin decât în prezent
Vineri 18 august, furnizorul global de indici FTSE Russell a anunțat rezultatele...
Departamentul de Comerț al SUA a emis vineri o decizie finală conform căreia cinci companii chineze de panouri solare au ocolit taxele antidumping și compensatorii prin direcționarea operațiunilor lor prin patru țări din Asia...
În timpul World Robot Expo, la Beijing Etrong International Exhibition & Convention Center, aproape 600 de roboți de forme și funcții diverse au atras mulțimi entuziaste, arătându-și abilitățile de dans, cântat, scris, pictură și...
Statele Unite au finalizat vineri decizia de a impune taxe de import producătorilor de panouri solare care şi-au terminat produsele în ţările din Asia de Sud-Est, pentru a evita tarifele la mărfurile fabricate din...
Acţionarii Conpet au aprobat ieri alegerea, pentru o perioadă de 4 ani, începând cu data de 22.08.2023 și până la data de 21.08.2027 (inclusiv), a membrilor Consiliului de Administrație al Societății CONPET S.A., începând cu...
Indicele Hang Seng din Hong Kong a închis tranzacțiile de vineri pe teritoriu negativ, în scădere cu 2,1% în această zi și cu aproape 21% față de maximele din ianuarie.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a...
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat, într-o declaraţie de presă comună cu premierul Ucrainei Denys Shmyhal, că România plănuieşte în perioada următoare să dubleze volumul tranzitului de cereale prin România de la 2 milioane de...
Cu preluarea iminentă a Enel România, giganții de la PPC se pregătesc să domine scena energetică din Sud-Estul Europa de Sud-Est. Ce înseamnă aceasta pentru România? Țara noastră se pregătește să devină una din...
Acționarii Fondul Proprietatea (FP) au aprobat, azi, distribuirea unui dividend de 1,7225 lei/unitate, în urma IPO-ului Hidroelectrica, potrivit unor surse prezente la ședința AGA.
Astfel, Fondul va distribui o suma TOTALA de 9.281.212.040 lei ca urmare...
Având în vedere activitatea desfăşurată în cadrul ANRE cu privire la colectarea, verificarea datelor, întocmirea fișelor de analiză și determinarea sumelor ce se cuvin spre decontare de la bugetul de stat prin intermediul bugetului...
Compania Color Smart distribuie vopsele pentru finisaje interioare și exterioare, lavabile, decorative, dar oferă și servicii de consultanta, soluții personalizate sau produse la cheie realizate cu echipele proprii de aplicatori. Color Smart este partener...
Morphosis Capital Fund I Cooperatief UA, un fond de capital de creștere, raportează o Rată Internă de Rentabilitate (IRR), respectiv un randament anual, de peste 30% în urma primelor sale trei exit-uri, potrivit unui...
Evergrande, grupul imobiliar puternic îndatorat din China, a depus joi o cerere de protecție împotriva falimentului din capitolul 15 la o instanță de faliment din SUA.
Într-un dosar la tribunalul de faliment din Manhattan, firma...
Visual Fan S.A., companie cotată pe Bursa de Valori București sub simbolul ALW și un furnizor în expansiune al noilor tehnologii orientate către sustenabilitate, anunță începerea proiectului de construcție a două centrale fotovoltaice cu...
ROCA Industry, primul holding industrial de materiale de construcții din România, deținut de ROCA Investments, raportează o cifră de afaceri de 289,5 mil. lei la nivel cumulat al companiilor productive, în primul semestru al...
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a participat joi, la Petah Tikva, la ceremonia de inaugurare a primei linii de tramvai care va traversa oraşul Tel Aviv, centrul economic şi cultural al Israelului, relatează AFP, potrivit...
Rusia face progrese stabile către obiectivul de a produce în masă un tip de dronă iraniană de atac care ar putea lovi ţinte aflate la peste 1.500 km distanţă şi viza oraşe ucrainene, scrie...
Mâine, acționarii Fondului Proprietatea (FP) se întrunesc pentru a aproba distribuirea de dividende speciale din banii primiți din vânzarea participației de 20% la Hidroelectrica. În convocator, sunt două propuneri de dividende speciale, dar trebuie...
Acționarii Fondului Proprietatea sunt convocați în septembrie ca să aprobe reînnoirea mandatului Franklin Templeton sau aprobarea unui nou administrator unic.
Astfel, Franklin Templeton International Services S.a r.l., în calitate de administrator de fond de investitii...
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în oraşul Beclean din judeţul Bistriţa-Năsăud, că rectificarea bugetară nu poate avea loc mai devreme de adoptarea măsurilor fiscale...