Anias Real Estate este un brand de succes pe piața imobiliară, oferind spre închiriere spații comerciale în mai multe orașe – printre care și Constanța, spații mari care sunt pretabile pentru aproape toate domeniile de activitate.
Anias Real Estate Rent
“Investiția prin închirierea unui spațiu comercial potrivit, aflat într-o zonă cu vad comercial, reprezintă o oportunitate de creștere pentru orice business. Constanța este un oraș cu potențial mare turistic, iar Mamaia – unde avem și un spațiu comercial disponibil pentru închiriere, este o stațiune preferată de foarte mulți turiști, atât din România cât și din alte țări.
Orice business care alege să își deschidă o filială acolo sau pur și simplu un prim punct de lucru, are șanse mari să se dezvolte, întrucât există cerere. Experința în domeniu și cunoașterea pieței imobiliare, ne-a ajutat să ne dezvoltăm afacerea iar în egală măsură, să înțelegem mai bine nevoile clienților noștri și să le oferim soluții potrivite.
Pentru a avea un business sustenabil pe termen lung, în imobiliare precum și în alte industrii, este important să știi ce oferi, prin ce te diferențiezi, cum aduci plus valoare, în ce se cuantifică produsele și serviciile tale și cum scalezi aceste etape ca să obții un randament bun. În imobiliare, piața este dinamică, realitatea se transformă constant iar ca să te menții în top, este esențial să oferi clienților tăi valoare la un nivel la care ți-ai dori la rândul tău să primești.
Contextul pandemic dar și situația războiului din Ucraina ne-a oferit posibilitatea să reflectăm asupra evoluției pieței imobiliare și a economiei. A fost o perioadă de fluctuații, schimbări, noi trenduri și adaptare la noi nevoi ale clienților. Situația s-a redresat, tranzacții se fac, există ofertă și cerere.”
Spații comerciale moderne și elegante
Clădirile în care sunt spațiile comerciale aflate în portofoliul Anias Real Estate Rent, prezintă siguranță având o structură de rezistență consolidată ce rezistă la mișcări statice, dinamice și seismice. Spațiile sunt amenajate într-un stil modern, cu finisaje de calitate care să răspundă chiar și celor mai exigente cerințe venite din partea clienților.
De asemenea, spațiile sunt aflate în zone cu potențial comercial foarte bun, cu deschidere la străzi circulate. Accesul la spații se face extrem de ușor, existând totodată și utilitățile necesare pentru desfășurarea activității în bune condiții: sistem de încălzire, climatizare (aer condiționat) plus utilități generale (curent, apă, canalizare, gaz).
Dintre facilitățile aferente spațiilor comerciale se numără și următoarele: disponibilitate locuri de parcare și acces la mijloacele de transport în comun – necesare în special pentru angajați dar și pentru o parte dintre clienți. În interior, spațiile comerciale sunt amenajate cu materiale de ultimă generație: gresie, faianță, parchet, termopan, instalație sanitară de calitate.
Există o bună luminozitate, oferită atât natural cât și artificial, prin sursele de lumini pe care le amplasăm, iar jocul de culori în contrast utilizate pentru amenajarea spațiilor, oferă o ambianță plăcută și de confort. Spațiile comerciale sunt pline de personalitate pentru orice companie care dorește să își desfășoare activitatea acolo.
Spațiu comercial în Mamaia Nord, disponibil pentru închiriere
În prezent există în portofoliul Anias Real Estate Rent un spațiu comercial care este disponibil spre închiriere, situat în Mamaia Nord, lângă Hanul cu Pește. Spațiul comercial se află pe strada M8, are o suprafață de 280 mp și este aproape de Bulevardul Mamaia. Zona este intens circulată, în apropiere regăsindu-se multe vile, pensiuni și apartamente care se oferă spre închiriere către turiști.
În proximitate, există un rond pe bulevardul Mamaia, ceea ce permite ca accesul să fie foarte ușor către strada unde se află spațiul comercial, din ambele sensuri de mers cu mașina pe bulevard. Spațiul comercial este modern, elegant, iar suprafața mare și zona intens circulată, determină ca acesta să fie pretabil pentru aproape orice tip de afacere. De asemenea, are disponibile 6 locuri de parcare.
Apropierea de diverse puncte cheie: marea, lacul Siutghiol, diverse supermaket-uri (Mega Image Sat, Profi), apartamente și vile care sunt închiriate/locuite de turiști, transformă spațiul comercial într-o oportunitate de investiție, cu potențial mare pentru afacerea care își desfașoară activitatea acolo. Spațiul comercial este situat la o distanță de aprox. 650 m de plaja Hanul Piraților, la un interval de 8-10 minute de mers pietonal.
Profilul de client și oportunități
Spațiile comerciale aflate în portofoliul Anias Real Estate Rent dețin suprafețe mari și sunt pretabile pentru aproape orice tip de business, fie că vorbim de proiecte din segmentul HoReCa, din cele de Retail, Lifestyle, Medical și Farmaceutic sau Bănci.
Strategiile de extindere adoptate de fiecare business care alege să închirieze, este esențial să contureze o compatibilitate cu activitatea care va fi desfășurată în spațiul respectiv. De-a alungul timpului, spațiile pe care le-am oferit spre închiriere clienților noștri au rămas ocupate foarte mulți ani, întrucât firmele au văzut oportunitatea de a-și dezvolta business-ul și au ales să își desfășoare activitatea acolo pentru un timp îndelungat.
Spațiul comercial aflat în Mamaia Nord pe strada M8, lânga Hanul cu Pește și foarte aproape de Bulevardul Mamaia, reprezintă o reală oportunitate de investiție prin închiriere pentru aproape orice tip de business. Locația merită văzută.
Pentru vizionări și detalii despre închirierea spațiului comercial, ne puteți contacta la numărul de telefon 0721 684 248.
Pentru detalii click aici.

