Conducerea Primăriei Târgu Mureş a prezentat noua identitate vizuală a municipalităţii, prin care se doreşte să se ofere o imagine unitară a instituţiei, atât în mediul online, cât şi în offline, astfel încât locuitorii să poată identifica mai uşor activităţile, competenţele şi serviciile.
Primarul din Târgu Mureş, Soós Zoltán, a declarat că această nouă identitate vizuală trebuie să reflecte faptul că municipiul este un oraş în curs de dezvoltare şi consideră că aceasta va înlesni comunicarea dintre cetăţeni şi conducerea administraţiei publice locale.
„Fiind un oraş în plină dezvoltare, ne dorim ca imaginea lui să reflecte această stare. Noua identitate vizuală este inspirată de valorile instituţiei, de stemă şi de arhitectura reprezentativă a oraşului. Drept urmare, activităţile Primăriei Târgu Mureş vor fi mai vizibile, înlesnindu-se comunicarea dintre instituţie şi cetăţenii oraşului. Noua imagine vizuală oferă instituţiei un aspect unic, modern, în toate interfeţele offline şi online, reprezentând astfel oraşul”, a spus Soós Zoltán.
Reprezentantul societăţii care a conceput manualul de identitate vizuală, Balázs Porcsalmi, a precizat că noua imagine se bazează pe valorile instituţiei, pe stema şi pe particularităţile oraşului.
„Sistemul grafic face ca activităţile Primăriei Municipiului Târgu Mureş să fie transparente şi uşor de înţeles, contribuie la construirea încrederii şi a unei relaţii mai puternice între municipalitate şi locuitorii oraşului. Pe lângă aspectul grafic unificat, a fost important să se creeze un echilibru între limbajul vizual formal şi apropiat de cel uman”, a arătat Balázs Porcsalmi.
Viceprimarul Portik Vilmos a subliniat că punerea în practică a noilor elemente de identitate vizuală va fi un proces mai îndelungat, fiind nevoie de o perioadă de tranziţie până când elementele de imagine vor fi vizibile pe toate interfeţele instituţiei. AGERPRES

