Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost de 1.142.497 în martie 2023, cu 1.074 de persoane mai puţine comparativ cu luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), citate de Agerpres. Dintre aceştia, 1.029.574 erau pensionari din sistemul public, iar 112.923 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 425 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 490 lei), Maramureş (489 lei) şi Cluj (473).
Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 48.297 şi în judeţele Suceava (41.811 pensionari), Dolj (37.547) şi Iaşi (36.944).
În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 303 de lei, valorile cele mai mari fiind înregistrate în judeţele Ilfov (435 lei) şi Gorj (392 lei) şi în sectorul 5 din Bucureşti (395 lei).
Potrivit sursei citate, cei mai mulţi beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistrau în judeţele Iaşi (7.756 persoane), Botoşani (7.387) şi Dolj (7.318).
CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, încasează lunar această valoare, denumită „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.ceccarbusinessmagazine.ro).

