Consiliul Concurenţei a amendat şase companii de pe piaţa furnizării de carte, precum şi Asociaţia Editorilor din România (AER), cu suma totală de aproximativ 1,2 milioane de euro (aproape 6 milioane de lei) pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială.
Cea mai mare amendă, peste 3,98 milioane de lei, a primit-o Direct Client Services SRL (Librăriile Cărtureşti), urmată de Librăriile Humanitas S.A (582.362 lei), Curtea Veche Publishing SRL (422.220 lei), Humanitas S.A. (365.718 lei), Nemira Publishing House SRL (324.636 lei) şi Publica Com SRL (174.677 lei), potrivit unui comunicat de presă al autorităţii de concurenţă, transmis miercuri.
De asemenea, Asociaţia Editorilor din România a fost sancţionată cu suma de 115.696 lei.
„Autoritatea de concurenţă a constatat, în urma unei investigaţii, că cele şase companii împreună cu asociaţia de profil din domeniu şi-au coordonat strategiile comerciale şi au limitat comercializarea de carte către entităţile care gestionau biblioteca Bookster, în perioada 2017 – 2020. Bookster achiziţiona cărţi de la edituri şi librării, care apoi erau puse la dispoziţia abonaţilor în baza unui abonament plătit de companiile angajatoare ale cititorilor. Editurile şi Librăriile, sprijinite în demersurile lor de către AER au considerat că activităţile desfăşurate de Bookster nu se circumscriu unei biblioteci publice şi că aceasta nu respecta regulile de pe piaţa furnizării de carte şi nu plăteşte suficient pentru drepturile de autor”, se mai arată în comunicatul Consiliului Concurenței.
„Noi nu ne putem pronunța asupra domeniului de aplicabilitate al altor legi, dar toate legile trebuie respectate, inclusiv legea concurentei. Editurile și librăriile trebuiau să acționeze doar prin mijloace legale pentru a-și atinge obiectivele”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Consiliul Concurenţei menţionează faptul că Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească.
Investigaţia a fost declanşată ca urmare a plângerii înaintate de Asociaţia Educaţie pentru Toţi Copiii, în calitate de deţinătoare a bibliotecii Bookster.
Editor : B.P.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.digi24.ro).

