-2 C
București
luni, ianuarie 13, 2025

Agribusiness – Polonia va menține interdicția asupra importurilor agricole ucrainene, indiferent de decizia Comisiei Europene – Sinteza

2 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunțat că Polonia va menține interdicția asupra importurilor agricole ucrainene și după data de 15 septembrie, chiar dacă Comisia Europeană ar decide contrariul, consemnează agenția EFE.

În acest timp, mari cantități de cereale ucrainene care ar fi trebuit doar să tranziteze statele est-europene prin "coridoarele de solidaritate" (create pentru a ajuta Ucraina să-și exporte cerealele după ce nu și-a mai putut folosi porturile de la Marea Neagră) au rămas în aceste țări...

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunțat că Polonia va menține interdicția asupra importurilor agricole ucrainene și după data de 15 septembrie, chiar dacă Comisia Europeană ar decide contrariul, consemnează agenția EFE.

„Nu vom deschide granițele pentru produsele din Ucraina pe 15 septembrie. Vom permite doar tranzitul lor. Vreau să fiu clar: nu vom deschide această graniță. Fie Comisia Europeană stabilește reglementări care extind această interdicție, fie oricum o vom face noi singuri (…) Vom fi duri, vom fi hotărâți, vom apăra agricultorul polonez”, a declarat premierul Morawiecki la o conferință de presă la Varșovia.

Pentru a ajuta Ucraina după războiul pornit de Rusia contra acestei țări în februarie anul trecut, UE a suspendat taxele vamale și celelalte măsuri de apărare comercială asupra importurilor ucrainene, inclusiv cereale și alte produse alimentare, scrie Agerpres.

În acest timp, mari cantități de cereale ucrainene care ar fi trebuit doar să tranziteze statele est-europene prin „coridoarele de solidaritate” (create pentru a ajuta Ucraina să-și exporte cerealele după ce nu și-a mai putut folosi porturile de la Marea Neagră) au rămas în aceste țări, unde au fost comercializate sub prețurile pe care le pot oferi producătorii locali, aceasta și ca urmare a faptului că cerealelor ucrainene nu li s-a impus de către Bruxelles respectarea standardelor europene de calitate.

Toate acestea au distorsionat piețele țărilor est-europene și le-au provocat agricultorilor din aceste țări pierderi compensate doar parțial prin despăgubirile aprobate de Comisiei Europeană.

Prin urmare, Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria au interzis temporar importurile unor produse agroalimentare ucrainene, în special cereale, decizie în urma căreia Comisia Europeană a ajuns la sfârșitul lunii aprilie la un acord cu aceste patru țări, plus România, pentru ca ele să garanteze tranzitul cerealelor ucrainene, în schimbul unor „măsuri excepționale de salvgardare” aplicate pentru patru produse agricole ucrainene, respectiv grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea soarelui, acord ce expiră pe 15 septembrie.

Miniștrii Agriculturii din aceste cinci țări (România, Polonia, Bulgaria, Ungaria și Slovacia) vor solicita Comisiei Europene prelungirea măsurilor preventive pentru o listă mai largă de produse provenite din Ucraina, cel puțin până la finalul acestui an, a anunțat ministrul român al Agriculturii, Florin Barbu.

Acesta a participat miercuri, la Varșovia, la întâlnirea miniștrilor Agriculturii din Polonia, Bulgaria (online), Ungaria, România, Slovacia, reuniune la care a fost prezent și premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki.

„Este evident pentru noi toți că suntem uniți în a sprijini pe mai departe Ucraina pentru a rezista în fața războiului absurd declanșat de Rusia. Suntem parte a Uniunii Europene și suntem hotărâți să ajutăm în continuare Ucraina pentru tranzitarea producției către piețele de desfacere. În același timp, suntem hotărâți să-i sprijinim pe fermierii noștri să își valorifice corect producția și rezultatele muncii lor pentru a ne asigura tuturor securitatea alimentară. Fermierii români au fost puternic afectați de războiul din Ucraina, la fel cum au fost afectați și fermierii din statele din apropierea conflictului. Vom merge în fața Comisiei Europene cu o poziție comună privind prelungirea măsurilor preventive pentru o listă mai largă de produse provenite din Ucraina, cel puțin până la finalul acestui an”, a declarat Florin Barbu.

La finalul reuniunii de la Varșovia, oficialii au semnat o declarație comună privind necesitatea prelungirii măsurilor preventive ale UE asupra importurilor de grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea soarelui originare din Ucraina. De asemenea, prin această declarație, miniștrii au propus ca lista produselor care fac obiectul măsurilor preventive să rămână deschisă pentru a permite ca utilizarea acestora să răspundă eficient la probleme similare din alte sectoare decât cerealele și semințele oleaginoase.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.profit.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!