Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică a proprietăţilor în 2.307 unităţi administrativ-teritoriale (UAT), pe o suprafaţă de peste 6,2 milioane de hectare, a anunţat instituţia. „Lucrările, realizate atât la nivelul întregii localităţi (în 498 de UAT-uri), cât şi pe sectoare cadastrale, sunt gratuite pentru cetăţeni şi se desfăşoară în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF). Finanţarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene nerambursabile, dar şi din bugetele primăriilor”, se menţionează într-un comunicat al ANCPI.
În anul 2023, ANCPI, instituţie publică în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a finalizat cadastrarea integrală a 57 de comune. Astfel, numărul total al UAT-urilor în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a ajuns la 225. De asemenea, ANCPI a înscris în evidenţele de cadastru şi carte funciară imobilele din 24.933 de sectoare cadastrale. Suprafaţa totală a imobilelor înregistrate, gratuit, pentru cetăţeni, este de 5.283.039 de hectare.
Dintre cele 225 de localităţi în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăţilor, şase au beneficiat de cofinanţare (din veniturile proprii ale ANCPI şi bugetul autorităţilor locale), iar 102 comune au fost cadastrate din fonduri europene, prin Proiectul major „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România”.
Totodată, din cele 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvenţiilor acordate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară 7,44 de milioane de hectare (78%).
PNCCF are ca scop înregistrarea, gratuită pentru cetăţeni, a tuturor imobilelor (terenuri şi clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Programul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene şi din bugetul primăriilor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.ceccarbusinessmagazine.ro).

