Companiile au închiriat în primul semestru din acest an birouri noi pentru circa 8.000 de angajați, suprafața medie a unei tranzacții fiind de peste 1.100 metri pătrați, arată datele unei companii de consultanță imobiliară, citate de Agerpres. „În prima jumătate a acestui an a consemnat o activitate puternică de închiriere, cu 168.000 metri pătrați contractați în București, marcând o scădere de doar 11% față de S1 2023. Din această suprafață, 82.100 metri pătrați reprezintă cerere nouă, ceea ce înseamnă că în prima jumătate a anului companiile au închiriat birouri noi pentru 8.000 de angajați. Suprafața medie a unei tranzacții în cazul contractelor pentru spații noi a fost de peste 1.100 metri pătrați”, potrivit analizei realizate de Cushman & Wakefield Echinox.
Cererea netă de spații de birouri din București din trimestrul al doilea a depășit pentru prima dată în ultimii doi ani tranzacțiile de reînnoire și renegociere a contractelor existente, evoluție care un impact pozitiv asupra ratei de neocupare, în condițiile în care în acest an nu fost livrat niciun proiect de birouri noi, susțin analiștii imobiliari.
Aproximativ 77.000 metri pătrați de birouri au fost tranzacționați în București în al doilea trimestru al acestui an, cererea netă înregistrând o revenire puternică, cu o cotă de 62% din volumul tranzacționat, cea mai mare pondere trimestrială din T1 2022 și până în prezent.
Potrivi sursei citate, sectorul farmaceutic și medical a fost cel mai activ din punct de vedere al suprafeței de birouri noi tranzacționate, cu o pondere de 19% din total (15.300 metri pătrați), pe locul al doilea plasându-se companiile din IT&C, cu 18% din total (14.500 metri pătrați). Companiile de servicii profesionale și cele din domeniul industrial și manufacturier au mai contractat noi spații de birouri în perioada analizată.
„Activitatea de închiriere de pe piața de birouri este în creștere în toată Europa, în condițiile în care companiile s-au adaptat la modul de lucru hibrid și tot mai mulți angajați revin birouri. Privim cu optimism spre a doua jumătate a anului și spre următorii ani, în ceea ce privește evoluția cererii de spații de birouri, mai ales pentru clădirile premium, de clasa A. Acestea sunt preferate datorită accesului facil la mijloacele de transport în comun, a ofertei variate de servicii și facilități pentru chiriași, precum și a respectării celor mai înalte standarde ESG. De exemplu, în zonele ultracentrale – Piața Victoriei, Bulevardul Aviatorilor, Floreasca sau Dorobanți – rata de neocupare în clădirile clasa A a scăzut considerabil, ajungând la 5%, ceea ce reflectă interesul crescut al companiilor pentru aceste spații”, a afirmat Mădălina Cojocaru, Partner Office Agency Cushman & Wakefield Echinox.
Rata medie de neocupare din București și-a continuat trendul descendent înregistrat în ultimele trimestre, atingând un nivel de 14,2%, cu scăderi suplimentare așteptate până la sfârșitul anului din cauza ofertei noi extrem de limitate. Chiria de referință din zona CBD (Central Business District) a Capitalei a consemnat o ușoară scădere de 0,50 euro, până la 21,50 euro/mp/lună, în timp ce pe celelalte sub-piețe nivelul chiriilor au fost stabile.
Suprafața de spații în construcție rămâne limitată, proiecte totalizând 88.400 metri pătrați închiriabili fiind în diferite stadii de dezvoltare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.ceccarbusinessmagazine.ro).