11 C
București
vineri, februarie 23, 2024

Analize și Trenduri – Corecţii în sistemul e-Factura: Nu mai pot fi introduse facturi duplicat. Se lucrează la posibilitatea de autofacturare – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

Ministerul Finanţelor anunţă că de la 1 ianuarie 2024 şi până în prezent, s-au efectuat o serie de corecţii sistemului e-Factura, astfel că din 16 ianuarie sistemul nu mai permite introducerea facturilor duplicat.

10 milioane de facturi au fost înregistrate cu succes în sistemul e-Factura, în valoare totală de 45 miliarde de lei.

Un alt demers pentru a eficientiza interacţiunea cu utilizatorii finali este organizarea, în zilele 23 şi 25 ianuarie, unor webinarii în care aceştia pot adresa orice nelămuriri şi primi răspunsuri din partea experţilor Agenţia Naţională de Administrare Fiscală/Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare...

Ministerul Finanţelor anunţă că de la 1 ianuarie 2024 şi până în prezent, s-au efectuat o serie de corecţii sistemului e-Factura, astfel că din 16 ianuarie sistemul nu mai permite introducerea facturilor duplicat. De asemenea, se lucrează la posibilitatea de a trimite facturi în numele furnizorului (autofacturarea). 10 milioane de facturi au fost înregistrate cu succes în sistemul e-Factura, în valoare totală de 45 miliarde de lei.

„Aşa cum MF a precizat în cursul săptămânii trecute, pentru identificarea unor posibile îmbunătăţiri care să asigure sinergia platformelor de facturare furnizate de companiile care oferă servicii de contabilitate cu sistemul e-Factura, experţii instituţiei au invitat reprezentanţii acestor companii să colaboreze pentru a optimiza soluţiile tehnice, astfel încât adaptarea la sistem să fie cât mai fluidă şi eficientă”, arată comunicatul de presă al Ministerului de Finanţe, potrivit News.ro.

În acest sens, în cursul acestei săptămâni au fost organizare două întâlniri în format online, la care au participat aproximativ 175 persoane.

În cadrul discuţiilor a fost pus accentul pe monitorizarea evenimentelor care au loc în aplicaţii, a eventualelor erori punctuale întâmpinate, şi pe soluţionarea sesizărilor primite de către echipa de asistenţă. Întâlnirile în acest format vor fi organizate zilnic în următoarea perioadă, pentru a evalua orice posibile îmbunătăţiri care pot să sprijine creşterea eficienţei operaţionale a e-Factura.

Un alt demers pentru a eficientiza interacţiunea cu utilizatorii finali este organizarea, în zilele 23 şi 25 ianuarie, unor webinarii în care aceştia pot adresa orice nelămuriri şi primi răspunsuri din partea experţilor Agenţia Naţională de Administrare Fiscală/Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare.

Modificările aduse sistemului e-Factura

Ministerul de Finanţe mai precizează că, de la 1 ianuarie şi până în prezent, s-au efectuat o serie de corecţii la aplicaţia de completare oferită gratuit de MF/ANAF, pe baza feedback-ului primit de la utilizatori.

O altă modificare importantă este că din 16 ianuarie sistemul nu mai permite introducerea facturilor duplicat.

În continuare, un nou pas care este în lucru este posibilitatea de a trimite facturi în numele furnizorului (autofacturarea).

„Puţini credeau că vom fi a patra ţară din Uniunea Europeană care reuşeste să implementeze acest sistem, despre care am spus de la bun început că este vital pentru lupta noastră cu evaziunea. Iată că până acum nu au fost intervale de timp în care sistemul să nu funcţioneze. Echipa CNIF/ANAF a început să lucreze de aproape cu firmele care oferă servicii de contabilitate cu sistemul e-Factura, pentru ca orice îmbunătăţiri care pot să facă mai uşoară viaţa contribuabililor să fie implementate. Nu excludem că pot să apară dificultăţi şi că pot fi identificate aspecte care necesită îmbunătăţiri, tocmai de aceea abordarea este una cât se poate de constructivă; suntem lângă contribuabili şi nu se aplică niciun fel de sancţiuni până în aprilie. Ne-am angajat să fim flexibili şi receptivi la feedback, cred că asta este cel mai important. În final, cu siguranţă vom depăşi toate dificultăţile şi ne vom asigura că sistemul e-Factura este o soluţie robustă şi adaptabilă la nevoile în continuă schimbare ale mediului de afaceri”, a transmis ministrul Marcel Boloş, potrivit sursei citate.

În contextul implementării cu caracter obligatoriu a sistemului RO e-Factura de la 1 ianuarie 2024 în relaţia business-to-business (B2B), până în prezent, peste 10 milioane de facturi au fost înregistrate cu succes în sistemul e-Factura, în valoare totală de 45 miliarde de lei.

Implementarea e-Factura

Reprezentanţii MF reamintesc că, în situaţia în care sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu este funcţional timp de minimum 24 de ore, obligaţia de transmitere prevăzută la art.10 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2021 se suspendă până la repunerea în funcţiune a sistemului.

Termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art.319 alin.(16) din Codul fiscal.

În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu este sancţionat, mai indică sursa menţionată.

Editor : Robert Kiss

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.digi24.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!